Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6243/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6243/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 6243/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6243/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier A. L. V.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. C. C. și pe intimat F. D. V., având ca obiect reexaminarea sanctiunii contraventionale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 10.06.2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru 24.06.2015, dată la care s-a pronunțat hotărârea
INSTANȚA
Deliberând asuprea acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ petentul P. C. C., în contradictoriu cu intimatul F. D. V., a solicitat instanței transformarea amenzii aplicate acesteia prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.11.2009 în ore de muncă în folosul comunității, susținând că intimatul nu a achitat amenda și nu există posibilitatea executării silite a acesteia.
În probațiune, petentul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de contravenție . nr._/12.11.2009 (f.8).
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 și art 39 ¹ din OG 2/2001.
Deși legal citata, intimata nu a depus întâmpinare la dosar și nu s-a prezentat la instanță în vederea susținerii poziției sale procesuale.
Instanța a încuviințat la solicitarea petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele:
Intimata a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum total de 1000 lei prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.11.2009 (f.8). Amenda nu a fost achitată, iar din înscrisul de la fila 7 rezultă că nu există posibilitatea executării silite a obligației intimatei.
Conform art. 9 alin. 3 din O.G. 2/2001 „în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei raza teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că pentru ca amenda aplicată unui contravenient să poată fi înlocuită cu munca în folosul comunității trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții: sancțiunea amenzii să fi rămas definitivă, să fi trecut un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sancțiunii și să nu existe posibilitatea executării silite.
Instanța constată că aceste condiții sunt îndeplinite în speță. Astfel, intimata nu a atacat procesul verbal de contravenție cu plângere, sancțiunea rămânând definitivă în termen de 15 zile de la data înmânării procesului verbal. De la data rămânerii definitive a sancțiunii au trecut 30 de zile și nu există posibilitatea executării silite a contravenientului, astfel cum rezultă din adresa Primăriei C. C. (f.12).
Potrivit art. 2 din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunilor prestării unei activități în folosul comunității, actualizată, ,,activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor, a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor de copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și altor așezăminte social-culturale’’.
În privința numărului concret de ore pe care intimatul în va trebui să-l presteze, instanța va lua în calcul faptul că prestațiile ce urmează a fi făcute în folosul comunității presupun de regulă o muncă necalificată. Astfel, în principiu ar trebui raportată fiecare amendă restantă la suma medie câștigată per oră de o persoană care efectuează munci necalificate (angajate cu salariu minim pe economie).
Salariul minim pe economie este în prezent de 975 lei/lună, corespunzător unei norme complete de muncă de 168 ore de muncă/lună, rezultând un salariu de circa 5,8 lei/oră. Conform calculului de mai sus rezultă că pentru a câștiga o sumă de 100 lei, un muncitor necalificat ar trebui muncească în medie 17,2 ore (100 lei: 5,8 lei/oră), iar pentru 200 de lei circa 34 de ore, iar pentru sume de peste 290 de lei circa 50 de ore.
Raportat la modul de calcul susmenționat instanța va transforma amenda în cuantum de 1000 de lei aplicată prin procesul verbal . nr._/12.11.2009, în obligația de prestare a activității în folosul comunității pe o durată de 50 ore de activități în folosul comunității.
În consecință, instanța va admite acțiunea și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii în sumă de 1000 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal . nr._/12.11.2009 cu muncă în folosul comunității pe o durată de 50 de ore, aceasta urmând a fi prestată pe raza C. C..
Instanța ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de P. C. C. cu sediul în comuna C., . județul Bihor în contradictoriu cu pârâtul F. D. V. domiciliat în ., . având ca obiect transformarea amenzii contravenționale în obligația de a presta activități folosul comunității
Dispune transformarea amenzii aplicată prin procesul verbal . nr._/12.11.2009 emis de Poliția Comunitară Oradea, în obligația de prestare a activității în folosul comunității pe o durată de 50 ore de activități în folosul comunității;
Activitatea în folosul comunității se va desfășura pe raza . de pregătirea profesională, studiile și starea de sănătate a intimatei, în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de declarare a căii de atac se va depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică de azi 24 iunie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. C. G. V. A. L.
Red. MCG/tehnored VAL
03.07.2015
4 ex. – 2 ex. comunicări P. C. C.
F. D. V.
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 7566/2015. Judecătoria ORADEA | Contestaţie la executare. Încheierea nr. 3761/2015.... → |
|---|








