Prestaţie tabulară. Sentința nr. 7566/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7566/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 7566/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7566/2015
Ședința publică de la 17 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul L. D. și pe pârâții M. D., C. M., R. E., C. I., M. C. și ., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, învederându-se instanței că în prezenta cauză s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința din 10.09.2015, fiind consemnate în încheierea din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi.
Se constată că în termenul de pronunțare, desemnat pentru pârâta M. C. a depus la dosar concluzii scrise.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că, prin cererea de chemare în judecată depusă în data de 10.04.2014, reclamantul L. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. D., C. M., R. E., C. I. și M. C., pronunțarea unei hotărâri care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul in suprafața de_/_ m.p. din nr. topo. 1659/43 din CF nr. 550 Fonău, să se dispună intabularea dreptului de proprietate in cartea funciară; cu cheltuieli de judecata, in caz de opunere.
In motivare, se arată că reclamantul, prin precontractul de vânzare-cumpărare din 26.11.2004, a cumpărat de la vânzătorii C. I. și C. T. suprafața de 1,84 ha, suprafața înscrisă in TP 2124/22.03.2006. Ulterior acestui moment, reclamantul arată că nu a reușit să ia legătura cu vânzătorul, motiv pentru care precontractul de vânzare-cumpărare de mai sus nu a fost încheiat în formă autentică. A mai arătat că a cumpărat suprafața de 1,84 ha, dar în acest moment în cartea funciară nu se poate întabula decât suprafața de_ m.p., față de intabularea altei persoane pentru diferență. A mai arătat că pe titlul de proprietate din care a cumpărat suprafața de 1,84 m.p. figurează ca și proprietari C. V. decedat, copii acestuia figurează ca și pârâți, pârâții de rândul 1 și 2, C. T., decedat, fiica acestuia este pârâta de rândul 3, C. I., M. E. decedată, fiica acesteia este pârâta de rândul 5. A mai arătat că, la momentul încheierii precontractului de vânzare-cumpărare, a cumpărat suprafața de 1,84 ha. Atunci a achitat suma de_ lei, rămânând un rest neachitat care reprezintă exact valoarea suprafeței pe care nu o mai solicită. A mai arătat că, de la data cumpărării, reclamantul folosește terenul în litigiu și plătește impozit pentru el.
In drept, reclamantul a invocat art. 896 al. 1 Cod civil.
În data de 28.04.2014, reclamantul a depus o precizare de acțiune (fila 21), arătând că solicită introducerea în cauză ca și pârâtă, pentru opozabilitatea hotărârii, a ..
Pârâții nu au depus întâmpinare și nu și-au precizat poziția procesuală.
Instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri, proba testimonială, fiind ascultați martorii M. F. (filele 135-136) și U. I. (filele 170-171) și proba cu expertiză extrajudiciară în specialitatea topografie (filele 214-218).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform situației de carte funciară, în CF nr. 550 Fonău, nr. topo. 1659/43, în suprafață de 3 jugăre, apar înscriși următorii coproprietari tabulari: sub B 1 C. V., iar sub B 3, cu titlu de cumpărare, pârâta ., pentru suprafața de 3453/_ m.p. (fila 17).
Reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic cu privire la suprafața de teren de mai sus, înțelegând să probeze dreptul său prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 26.11.2004 (fila 13).
Instanța va constata că, prin acest antecontract, numiții C. V. și C. T., în calitate de promitenți-vânzători, s-au obligat să vândă reclamantului L. D., în calitate de promitent-cumpărător, un teren agricol în suprafață de 1,84 ha. În cuprinsul acestui înscris sunt prevăzute următoarele mențiuni: ,,La semnarea acestui precontract, cumpărătorul a plătit suma de 3.000.000 lei/ha, și anume suma de 5.000.000 lei, pentru suprafața de 1,72 ha, vânzătorului…’’, ,,… suma menționată mai sus, achitată vânzătorului de către cumpărător cu titlu de avans face parte din prețul convenit între părți de 8.000.000 lei/ha, în total de 13.760.000 lei’’.
Reclamantul a motivat în cuprinsul acțiunii că promitenții-vânzători și-au justificat calitatea de proprietari prin Titlul de Proprietate nr. 2124/22.03.2006 (fila 14). Conform Titlului de Proprietate nr. 2124/22.03.2006 emis de Comisia Județeană pentru Aplicarea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Bihor, numiților C. V., C. T., C. I., M. E. li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1 ha și 7264 m.p. pe teritoriul comunei Husasău de T..
Raportat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, instanța va constata aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Codului civil de la 1864, în baza art. 6 din Noul Cod Civil, raportat și la art. 3 și 102, alin. 1 din Legea nr. 71/2011 privind aplicarea Noului Cod Civil.
Antecontractul sau promisiunea de vânzare-cumpărare este actul juridic prin care o persoană, denumită promitent-vânzător, se obligă să vândă în viitor un imobil, în schimbul unui preț. Deși părțile s-au înțeles asupra lucrului și prețului, totuși promisiunea de vânzare-cumpărare nu echivalează, în accepțiunea Codului civil de la 1864, cu o vânzare perfectă, fiind un contract distinct de însuși contractul de vânzare-cumpărare, în concret nu are caracter translativ de proprietate, ci naște numai obligația de a se transmite proprietatea bunului în viitor. Astfel, promitentul-vânzător, prin încheierea promisiunii, nu a vândut, ci a promis că va vinde în viitor, iar promitentul-cumpărător nu a cumpărat, ci a promis că va cumpăra în viitor, ambii obligându-se numai să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, se poate promite și vânzarea lucrului altuia, deoarece promisiunea nu este translativă de proprietate, având ca obiect doar o obligație de a face, situație în care promitentul-vânzător își asumă implicit obligația de a dobândi acel bun în proprietate, spre a-l putea transmite promitentului-cumpărător la data stabilită pentru încheierea contractului promis. Așadar, promisiunea de contract generează doar un drept de creanța si, numai la data încheierii contractului sub forma autentică, dreptul real va fi constituit sau transmis. Este necesar, însă, ca bunul să existe în patrimoniul promitentului-vânzător numai la momentul încheierii actului în forma ceruta de lege, respectiv forma autentica.
Instanța consideră că înscrisul sub semnătură privată pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea poate fi calificat ca fiind o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare, prin care părțile s-au obligat să vândă, respectiv să cumpere în viitor, la un preț predeterminat, o anumită suprafață de teren. Nefiind perfectat in forma autentică, actul nu are ca efect strămutarea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător, însă dă naștere unei obligații de a face, respectiv unui drept de creanță, și anume dreptul de a încheia contractul în forma înscrisului autentic notarial. De aceea, în cazul refuzului uneia dintre părți, cealaltă parte este îndrituită, în măsura în care bunul promis se află încă în patrimoniul promitentului vânzător, să solicite pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Potrivit dispozițiilor ce reglementează materia obligațiilor, în temeiul art. 1073, art. 1075 și art. 1077 din Codul civil în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației asumate, iar în caz de neexecutare poate cere instanței autorizarea de a o aduce el la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului. Prin instituirea acestei dispoziții legale, legiuitorul a permis ca manifestarea de voință a debitorului să poată fi suplinită de către instanță, asigurându-se astfel executarea în natură a acordului de voință dintre părți. În acest fel, în lumina principiilor executării în natură a obligațiilor și reparării în natură a prejudiciului, obligația poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite directe, în speță prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare – cumpărare.
Pe de altă parte, potrivit art. 5, alin. 2 din Titlul X - ,, Circulația juridica a terenurilor’’ din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, în vigoare la data nașterii raporturilor juridice dintre părți, ,,în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una dintre parți refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competenta care poate pronunța o hotărâre care sa tina loc de contract’’.
Excepția de neexecutare a contractului (exceptio non adimpleti contractus) reprezintă unul dintre efectele speciale ale contractelor sinalagmatice, fiind un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligații. Astfel, dacă promitentul cumpărător nu a achitat diferența de preț în termenul convenit de părți, promitentul vânzător poate refuza încheierea contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică. Temeiul juridic al excepției de neexecutare a contractului constă în principiul reciprocității și interdependenței obligațiilor părților în contractele sinalagmatice.
Debitorul promisiunii de vânzare are o obligație de a face izvorâtă din antecontract, adică de a se prezenta la notar pentru a-și exprima voința de transmisiune a dreptului de proprietate și, dată fiind natura intuitu personae a obligației, hotărârea instanței are rolul doar de a ține loc de acord, dacă se constată că nu există alte impedimente.
Instanța va constata că există impedimente în ceea ce privește pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, pentru următoarele argumente:
În primul rând, instanța va reține că, în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată la data de 26.11.2004, nu se face referire decât la o suprafață de 1,84 ha teren agricol, fără însă ca acest teren să fie identificat în vreun fel, din punct de topografic sau prin referire la vreun titlu de proprietate. De asemenea, nu sunt indicate nici vecinătățile acestui teren și nici măcar denumirea populară a zonei, astfel că antecontractul de vânzare-cumpărare nu face niciun fel de referire la vreo modalitate de identificare a terenului.
Este adevărat că martorul M. F. (filele 135-136) a relatat că terenul cumpărat de reclamant se afla situat la hotarul satului Fonău, însă această declarație nu este suficientă pentru ca instanța să concluzioneze că terenul care face obiectul antecontractului în litigiu este identificat în locația arătată de reclamant, adică pe nr. topo. 1659/43, înscris în CF nr. 550 Fonău. Aceasta mai ales că martorul a relatat în fața instanței că nu a fost niciodată la fața locului pentru a putea identifica terenul, terenul fiind identificat doar pe o hartă, în prezența inginerului agronom Husădan I..
Instanța a ascultat ca martor și pe numitul U. I., cu privire la care reclamantul a susținut că este același cu numitul Husădan I. la care a făcut referire martorul M. F.. Însă, martorul U. I. a relatat în fața instanței că nu are cunoștință de încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare în litigiu și nici de aspectul ca reclamantul să fi cumpărat vreodată teren de la numiții C. (filele 170-171).
Prin urmare, instanța va constata că reclamantul nu a probat că există identitate între terenul care face obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat sub semnătură privată încheiat la data de 26.11.2004 și terenul identificat prin nr. topo. 1659/43, înscris în CF nr. 550 Fonău.
În al doilea rând, instanța va constata că, deși în adeverința nr. 1110/1991 emisă de . în baza Legii nr. 18/1991 (fila 11 din dosar) se face referire la o suprafață de 1,84 ha, nu s-a probat că suprafața de teren menționată în adeverință este aceeași cu suprafața care apare în antecontract. Oricum, respectiva adeverință nu valorează titlu de proprietate.
Pe de altă parte, în Titlul de Proprietate nr. 2124/22.03.2006 se face referire doar la suprafața de 1 ha și 7264 m.p., suprafață de teren mai mică decât suprafața de 1,84 ha la care se face referire în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26.11.2004.
În al treilea rând, instanța va mai constata că Titlul de proprietate nr. 2124/22.03.2006 a fost emis pe numele numiților C. V., C. T., C. I. și M. E. (fila 14), în timp ce în antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 26.11.2004 sunt menționați ca promitenți-vânzători doar C. V. și C. T. (fila 13).
Așa cum s-a arătat în literatura juridică, se poate promite și vânzarea lucrului altuia, deoarece promisiunea nu este translativă de proprietate, având ca obiect doar o obligație de a face, situație în care promitentul-vânzător își asumă implicit obligația de a dobândi acel bun în proprietate, spre a-l putea transmite promitentului-cumpărător la data stabilită pentru încheierea contractului promis. Așadar, promisiunea de contract generează doar un drept de creanța si, numai la data încheierii contractului sub forma autentică, dreptul real va fi constituit sau transmis.
Este necesar, însă, ca bunul să existe în patrimoniul promitentului-vânzător numai la momentul încheierii actului în forma ceruta de lege, respectiv forma autentica.
În speța dedusă judecății, reclamantul nu a probat că numiții C. I. și M. E., în beneficiul cărora s-a eliberat titlul de proprietate menționat mai sus, au fost de acord sau au consimțit în vreun la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 26.11.2004, în concret nu a probat că aceste persoane au renunțat de fapt la cota parte ce li se cuvenea în baza Legii nr. 18/1991 din terenul în litigiu. Aceasta în contextul în care, potrivit susținerii reclamantului, acesta ar fi cumpărat întreaga suprafață de teren care apare menționată în Titlul de proprietate nr. 2124/22.03.2006, inclusiv partea ce li se cuvenea numiților C. I. și M. E..
Astfel, reclamantul nu a probat că întreaga suprafață de 1,84 ha care apare menționată în antecontract exista în patrimoniul promitenților-vânzători la momentul încheierii actului în forma ceruta de lege.
În al patrulea rând, instanța va mai constata că, atât promitenții vânzători – C. V. și C. T. –, cât și celelalte două persoane care apar în titlul de proprietate - C. I. și M. E. - au decedat, reclamantul chemându-i în judecată pe moștenitorii acestora, în calitate de pârâți. Prin decesul promitenților vânzători, obligația de a face s-a transmis sau nu prin moștenire către succesorii acestora, respectiv in sarcina pârâților, in funcție de activul si pasivul succesoral, care in speța nu poate fi verificat, nefiind depus un certificat de moștenitor.
De asemenea, instanța nu poate verifica consimțământul succesorilor promitenților vânzători, întrucât la dosar nu au fost depuse nici certificate de calitate de moștenitor, pentru a stabili cu certitudine in persoana căruia trebuie verificat consimțământul.
Este adevărat ca, din declarațiile martorilor audiați în cauză - M. F. (filele 135-136) și U. I. (filele 170-171) -, rezultă că defuncții au avut mai mulți copii, insa aceasta nu înlătură posibilitatea existenței unui testament, tot așa cum nu se poate stabili ca bunul ce face obiectul litigiului face parte din moștenire.
Promisiunea de vânzare nu da naștere niciunui drept real opozabil erga omnes, ci numai unei obligații de face in sarcina promitentului, si nu poate aduce nicio atingere dreptului terților dobânditori de buna credința, care este posibil a exista fara ca aceasta eventuala transmitere sa fi fost operata încă in cartea funciara.
În al cincilea rând, instanța mai retine si faptul ca, potrivit art. 28 din Legea nr. 7/1996, in vigoare la data încheierii antecontractului si a decesului promitenților vânzători, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, ascensiune, vânzare silită și uzucapiune. Insa aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înțelege sa dispună de ele.
Prin urmare, chiar daca succesorii defuncților C. V. și C. T. sunt scutiți de înscrierea in cartea funciara a dreptului lor, totuși, înainte de a dispune de dreptul lor, au obligația înscrierii in cartea funciara a acestuia, condiție care nu este îndeplinita in speța, după cum reiese din coala CF depusă la fila 17 din dosar.
În al șaselea rând, instanța va constata că, în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare sunt prevăzute următoarele mențiuni: ,,La semnarea acestui precontract, cumpărătorul a plătit suma de 3.000.000 lei/ha, și anume suma de 5.000.000 lei, pentru suprafața de 1,72 ha, vânzătorului…’’, ,,… suma menționată mai sus, achitată vânzătorului de către cumpărător cu titlu de avans face parte din prețul convenit între părți de 8.000.000 lei/ha, în total de 13.760.000 lei’’.
Martorul M. F. (filele 135-136) care a semnat antecontractul de vânzare-cumpărare a relatat în fața instanței că reclamantul a achitat un avans de 500 RON (adică 5.000.000 ROL, cum apare în antecontract), însă instanța va constata că reclamantul nu a probat în niciun fel că ar fi achitat diferența de bani până la totalul de 13.760.000 ROL, cât apare menționat în antecontract.
Reclamantul a susținut că, deși a cumpărat suprafața de 1,84 ha, dat fiind că în prezent nu se mai poate întabula decât pentru suprafața de_ m.p., față de intabularea altei persoane pentru diferență, consideră că diferența de bani pe care ar mai fi avut-o de achitat conform antecontractului reprezintă exact suprafața de teren pe care nu o mai solicită. Instanța nu poate, însă, să considere justificată această poziție unilaterală a reclamantului, dat fiind că antecontractul de vânzare-cumpărare reprezintă un acord de voință al părților, iar voința unilaterală a reclamantului nu se poate substitui voinței promitenților vânzători.
În al șaptelea rând, instanța va constata că reclamantul nu a făcut nicio dovadă că ar fi achitat vreodată taxele și impozitul aferent terenului în litigiu, iar din adresa nr. 3037/10.12.2014 depusă la dosar de ., nu reiese că reclamantul ar fi achitat vreodată impozitul aferent terenului în discuție (fila 152).
În al optulea rând, instanța va reține că reclamantul nu a probat exercitarea posesiei și a folosinței asupra imobilului pentru care solicită pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, nici măcar cu martori. Astfel, martorul M. F. (filele 135-136), singurul care a relatat anumite aspecte cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 26.11.2004, a declarat în fața instanței că nu a fost niciodată la fața locului pentru a identifica terenul în litigiu, prin urmare nici acesta nu a putut confirma că reclamantul s-a folosit vreodată de acest teren.
În al nouălea rând, instanța va constata aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului care statuează la art. 5: “(1) În toate cazurile în care se solicită pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ține loc de contract de vânzare-cumpărare, acțiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, și ale legislației în materie, precum și dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la art. 3, 4 și 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal și în cartea funciară.”
Prin Decizia Curții Constituționale nr.755/2014 s-a constatat că prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 referitoare la exceptarea de la aplicarea Legii nr. 17/2014 a antecontractelor autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a acesteia sunt neconstituționale.
În considerentele deciziei Curtea a constatat că persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare în formă autentică, pe de o parte, și persoanele care au încheiat antecontracte de vânzare fie sub forma unui înscris sub semnătură privată, fie sub forma unui înscris atestat de către un avocat, pe de altă parte, având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, se află în aceeași situație juridică, întrucât natura juridică a actului - antecontract de vânzare, efectele produse de acesta - obligația de a încheia în viitor contactul de vânzare, precum și momentul încheierii antecontractelor - anterior intrării în vigoare a Legii nr. 17/2014, sunt identice. Singura diferență ce poate fi reținută între aceste două categorii de persoane se referă la forma încheierii antecontractului, aspect care nu este de natură de a crea situații juridice diferite pentru părțile acestor două tipuri de antecontract având în vedere faptul că, indiferent de forma acestuia, efectele produse sunt aceleași. Astfel, atât antecontractul încheiat în formă autentică, cât și cel neautentificat nu realizau însuși transferul dreptului de proprietate, generând doar obligația părților de a încheia în viitor contractul de vânzare.
De asemenea s-a reținut că, de principiu, efectele generate de cele două tipuri de antecontracte, constând în obligația de a încheia în viitor contractul de vânzare, trebuie să fie guvernate de același act normativ, reprezentat de legea în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, și anume Legea nr. 17/2014. În consecință, având în vedere că situațiile juridice în care se află părțile antecontractului de vânzare încheiat în formă autentică, cât și ale celui neautentificat nu diferă în esență, nu poate fi justificată nici aplicarea, în privința acestora, a unui tratamentul juridic diferit. Valorizarea diferențiată a antecontractelor de vânzare, respectiv în funcție de criteriul formei încheierii actului, are drept consecință consacrarea unui tratament juridic diferit între persoane care au încheiat antecontracte de vânzare având ca obiect terenuri agricole situate în extravilan, aspect în legătură cu care Curtea urmează a analiza dacă se întemeiază pe un criteriu obiectiv și rațional. Examinând textul legal criticat raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (2) din Constituție, Curtea constată că însuși criteriul care a stat la baza aplicării unui tratament juridic diferențiat, respectiv forma încheierii antecontractului, este unul subiectiv și aleatoriu, criteriu care conferă, astfel, beneficiarului său un veritabil privilegiu în valorificarea dreptului său de creanță.
De aceea, Curtea, consecventă rolului său de cvasi-legiuitor negativ a eliminat criteriul menționat, constând în exceptarea de la exigențele Legii nr. 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situația de inegalitate creată prin acordarea privilegiului astfel reglementat.
În consecință, în speța dedusă judecății, reclamantul trebuia să facă dovada îndeplinirii procedurilor legale cu privire la dreptul de preemțiune.
Față de toate argumentele ce preced, instanța urmează să respingă integral acțiunea, inclusiv cererea accesorie privind întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate.
Raportat la art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă, constatând culpa procesuală a reclamantului, instanța va respinge cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată, luând act că pârâții nu au solicitat astfel de cheltuieli. De asemenea, cheltuielile efectuate de reclamant în privința plății onorariului curatorului numit pentru reprezentarea intereselor pârâtei M. C., vor rămâne tot în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul L. D., domiciliat în Oradea, ./M, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâții M. D., domiciliată în Oradea, . A, ., C. M., domiciliată în T., .. 63, județul Bihor, R. E., domiciliată în T., ., județul Bihor, C. I., domiciliat în T., nr. 107, județul Bihor, M. C., domiciliată în T., .. 19, județul Bihor, prin curator special avocat C. O. A., având sediul profesional în Oradea, .. 1, etaj 2, cam. 8, județul Bihor și ., cu sediul în A., ., ., ., J_ .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Oradea.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
V. M. C. M.
Red.jud. V.M.
Dact.gref.C.M.
Data red.– 26.10.2015
Nr. ex. – 11
Emis 9 comunicări
- reclamant - L. D.
- pârât - M. D.
- pârât - C. M.
- pârât - C. I.
- pârât - R. E.
- pârât - .
- pârât - M. C. F.
- prin afișare la ușa instanței
- la domiciliul cu care figurează în evidențele DEPABD – T., .. 19
- curator pârât M. C. – avocat C. O.
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 15-06-2015, Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 6243/2015.... → |
|---|
