Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 5903/2015. Judecătoria ORADEA

Încheierea nr. 5903/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 5903/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA O.

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIEREA CIVILĂ Nr.5903/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE:R. C. H.

Grefier :M.-A. N.

Pe rol pronunțarea în cauza Civilă privind pe contestator M. O. PRIN P., contestator P. M. O. și pe intimat M. T., având ca obiect suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 C.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită prin necitare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cele de mai sus, și că instanța a amânat pronunțarea pentru această dată, cauza fiind reținută spre soluționare la data de 09.06.2015 încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă a prezentei hotărâri.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND

Constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 19.03.2015, contestatoarele M. O. PRIN P. și PRIMARUL MUNCIPIULUI O. împotriva intimatului M. T. au solicitat instanței suspendarea executării silite în Dosarul execuțional nr. 105/E/2015 al S. B., până la soluționarea de către Judecătoria O. a contestației la executare ce face obiectul dosarului_ .

În motivarea cererii sale, contestatoarea a arătat în esență că intimatul creditor încearcă să obțină de două ori plata aceleiași creanțe, atât în dosarul execuțional 105/E/2015, ce face obiectul prezentei cauze, cât și în dosarul 46/E/2015 al S. B.. În dosarul execuțional 46/E/2015 a fost dispusă deja suspendarea executării silite în dosarul_ al Judecătoriei O.. În continuare critică executarea silită din dosarul execuțional 46/E/2015, pe motiv că se execută o hotărâre care nu este executorie, fiind dată în materia contenciosului administrativ și atacată cu recurs.

În drept, 718 alin 1 NCPC.

Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru și a cauțiunii.

În probațiune depune înscrisuri.

Intimatul a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii. Arată în esență că titlurile executorii din cele două dosare execuționale sunt diferite și că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune suspendarea executării.

S-a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va retine următoarele:

Potrivit art. 718 Cod de procedură civilă, „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația ia executare sau prin cerere separată.

(2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depășește 10.000 lei;

c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depășește 100.000 lei;

d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depășește 1.000.000 lei.

(3) Dacă obiectul contestației nu este evaluabil în bani, cauțiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

(4) Suspendarea executării este obligatorie și cauțiunea nu este necesară dacă:

1. hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;

2. înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanță;

3. debitorul face dovada cu înscris autentic că a obținut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

(5) Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea prețului obținut din valorificarea acestor bunuri.

(6) Asupra cererii de suspendare instanța, în toate cazurile, se pronunță prin încheiere, chiar și înaintea termenului fixat pentru judecarea contestației. Părțile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.

(7) În cazuri urgente și dacă s-a plătit cauțiunea prevăzută la alin. (2), instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauțiunea depusă potrivit prezentului alineat este deductibilă din cauțiunea finală stabilită de instanță, dacă este cazul.

(8) Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică din oficiu și de îndată executorului judecătoresc.”

Instanța constată că în cadrul dosarului execuțional 105/E/2015 al S. B., dosar ce face obiectul prezentei cauze, cererea de executare silită a fost depusă la data de 11.03.2015 și este întemeiată pe titlul executoriu reprezentat de Sentința Civilă 2729/03.11.2011 a Tribunalului A., menținută integral prin Decizia 443/05.02.2013 a Curții de Apel Timișoara. Prin sentința menționată a fost obligat Primarul M. O. la reintegrarea d-lui M. T. în funcția avută anterior și de asemenea au fost obligați pârâții Consiliul Local O., Primarul M. O., M. O. la plata unor despăgubiri bănești corespunzătoare drepturilor salariale cuvenite, fără ca aceste despăgubiri să fie cuantificate. Totuși, cererea creditorului M. T. indică ca și creanță suma de 41.914 lei, fără ca la dosarul de executare să existe un mod de calcul al acestei sume.

Din actele dosarului reiese că pentru recuperarea aceleiași sume, 41.914 lei, reprezentând tot despăgubiri bănești corespunzătoare drepturilor salariale, creditorul a formulat anterior, respectiv la 28.01.2015 o altă cerere de executare silită la același executor, S. B., fiind deschis dosarul execuțional 46/E/2015 (fila 33). Este drept că acest dosar execuțional, 46/E/2015, nu are la bază hotărârile judecătorești mai sus menționate, ci o altă hotărâre, respectiv Sentința 1042/2014 a Tribunalului A. (f. 34), care precizează cuantumul sumelor cuvenite reclamantului și face trimitere în dispozitivul său la Sentința Civilă 2729/03.11.2011 a Tribunalului A., menținută integral prin Decizia 443/05.02.2013 a Curții de Apel Timișoara. În dosarul de executare 46/E/2015 executarea silită a fost suspendată de Judecătoria O. prin Sentința 2203/05.03.2015, în dosarul_ ; de asemenea, potrivit informațiilor de pe sistemul informatic Ecris a fost admisă contestația la executare în cadrul dosarului_, hotărârea nefiind motivată deocamdată.

Fără a intra în analiza fondului contestației la executare, apreciind la nivel de aparență, instanța constată că împrejurările mai sus învederate reprezintă motive temeinice, de natură a justifica suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

Având în vedere și dificultățile de recuperare a sumelor, în cazul în care s-ar ajunge la o întoarcere a executării, în baza 718 alin 1 Cod de procedură civilă, instanța va admite cererea de suspendare a executării.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de suspendare (art. 718 alin 1 NCPC) formulată de contestatoarele M. O. PRIN P. și PRIMARUL MUNCIPIULUI O. ambii cu sediul în O. . nr.1 împotriva intimatului M. T. domiciliat în loc. A., ..102,., cu reședința în O. ..5,.,județul Bihor .

Dispune suspendarea executării silite începute în Dosarul execuțional nr. 105/E/2015 al S. B., până la soluționarea de către Judecătoria O. a contestației la executare ce face obiectul dosarului_ .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 5 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru partea lipsă, apel ce se depune la Judecătoria O..

Se comunică de îndată încheierea executorului judecătoresc.

Pronunțată în ședința publică de la 16.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

R. C. H. M. A. N.

Red:R.C.H

Tehno:N.M.A/17 iunie 2015 /6ex/4com

M.N. 17 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Încheierea nr. 5903/2015. Judecătoria ORADEA