Pretenţii. Sentința nr. 5953/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5953/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 5953/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5953/2015
Ședința publică de la 17 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P.-S.-F. P.
Grefier R. C.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant AS DE P. U. și pe pârât S. O., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Se constată că la data de 17.06.2015, reclamanta a depus la dosar concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de propus, în baza art. 394 C.pr.civ., instanța constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței sub nr. de dosar_, scutită de taxă de timbru, reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari „U.” a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. O., ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat să-i plătească suma de 1.703,30 lei, reprezentând debit restant la cheltuielile de întreținere pentru perioada februarie – noiembrie 2014 și penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului situat în Oradea, ..3, ., județul Bihor, nu și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor comune pentru perioada februarie – noiembrie 2014. De asemenea, reclamanta a învederat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, trimițându-i pârâtului o notificare, rămasă fără rezultat.
În drept au fost invocate prevederile art. 50 din Legea nr. 230/2007.
In probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei listele lunare de cheltuieli, proces-verbal de stabilire a cuantumului penalităților de întârziere, centralizator restanțe la plată și modalitatea de calcul a penalităților de întârziere.
Pârâtul, după primirea cererii de chemare în judecată, dar înaintea primului termen stabilit în cauză, a făcut dovada achitării în integralitate a debitului reclamat, depunând în acest sens înscrisuri.
C atare, reclamanta, prin precizarea de acțiune depusă la data de 17.06.2015, a solicitat obligarea pârâtului la plata doar a cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform extrasului de rol aflat la dosar, pârâtul figura în evidența ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI „U.” cu un debit de 1.703,30 lei, reprezentând debit restant la cheltuielile de întreținere pentru perioada februarie – noiembrie 2014 și penalități de întârziere.
În conformitate cu prevederile art. 46 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii de apartamente trebuie să plătească în avans cota ce le revine din buget pentru cheltuielile comune.
Art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Instanța reține că din înscrisurile depuse la dosar de pârât, reiese că după înregistrarea acțiunii civile, acesta și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor comune.
Așadar, întrucât pârâtul S. O., în calitate de membru al ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI „U.”, și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor comune pe perioada amintită mai sus, dar a făcut-o după promovarea acțiunii civile împotriva sa, instanța va admite doar solicitarea reclamantei de obligare a acestuia la suportarea cheltuielilor de judecată, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu factura fiscală și chitanța depuse la dosar (f.45).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI „U.”, cu sediul în Oradea, ..6, județul Bihor și sediul procedural ales la Cabinet de avocat N. N., cu sediul în Oradea, ..7, județul Bihor, în contradictoriu cu pârâtul S. O., domiciliat în Oradea, ..3, ., județul Bihor, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 iunie 2015.
PREȘEDINTE, Grefier,
P. P. S. F. C. R.
RED P.P.
DACT R.C. 17.08. 2015- 4 EX
2 . PROPRIETARI „U.”
- S. O.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5774/2015. Judecătoria ORADEA | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5793/2015. Judecătoria ORADEA → |
|---|








