Contestaţie la executare. Sentința nr. 741/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 741/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 04-08-2015 în dosarul nr. 741/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 741/2015
Ședința publică de la 04 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. N.
Grefier: P. R.-Dănuța
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de contestatoarea S. M. domiciliată în ., în contradictoriu cu intimații C. SA, cu sediul în București, ..38 și B. B. FIREL ȘI B. VICUȚA M. cu sediul în Focșani, ., ., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează: procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatoarea S. M., domiciliată în . a chemat în judecată civilă pe intimata C. SA, cu sediul în București, ..38, pentru ca în contradictoriu cu aceasta și prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a executării silite efectuate în dosarul execuțional nr.165/2015 al B. A B. Firel și B. Vicuța - M. .
Motivându-și în fapt cererea contestatoarea a arătat că: împotriva sa a fost începută executarea silită în cadrul căreia i s-a comunicat înștiințarea nr.165/_ din care reiese neplata sumei de 352 lei cu titlu de amendă contravențională, pentru neplata rovinietei, stabilită în sarcina sa prin procesul verbal din 2011, . nr._/12.12.2011.
Că, în data de 16.02.2015 Î.C.C.J. a admis un recurs în interesul legii prin care a concluzionat că obligarea conducătorilor auto la plata rovinietei este nelegală .
A solicitat ca, pe cale judecătorească să se constate nulitatea absolută a executării silite efectuate în dosarul execuțional nr.165/2015 al B. A B. Firel și B. Vicuța- M. .
Contestatorul a solicitat ca prezenta cerere să se soluționeze și în lipsa sa.
Cererea a fost timbrată corespunzător disp. OG.80/2013, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 25,76 lei.
În drept au fost invocate disp. art.877 și urm. Cod proc. civilă.
În probațiune contestatorul a solicitat proba cu înscrisuri.
În termen procedural intimata, legal citată, nu a formulat în cauză întâmpinare în condițiile art.208 Cod proc. civilă.
Instanța, analizând legalitatea și temeinicia prezentei cereri prin prisma probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale incidente (art.711 și urm. din noul Cod de procedură civilă) reține în esență următoarele: împotriva sa a fost începută executarea silită în cadrul căreia i s-a comunicat înștiințarea nr.165/_ din care reiese neplata sumei de 352 lei cu titlu de amendă contravențională, pentru neplata rovinietei, stabilită în sarcina sa prin procesul verbal din 2011, . nr._/12.12.2011.
Este adevărat că, în data de 16.02.2015 Î.C.C.J. a admis un recurs în interesul legii prin care a concluzionat că obligarea conducătorilor auto la plata rovinietei este nelegală.
Astfel, prin Decizia Î.C.C.J. NR.6/26.02.2015, s-au reținut și dispus următoarele:
Utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor administrative poate avea loc atunci când această posibilitate este conferită prin lege. În acest sens, un exemplu îl constituie art. 43 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 23 iunie 2014, aprobată prin Legea nr. 175/2014.
Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 nu cuprinde dispoziții cu privire la modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, situație în care devin incidente prevederile art. 26 alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care stipulează că procesul-verbal încheiat de agentul constatator în lipsa contravenientului, împreună cu înștiințarea de plată, se comunică acestuia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.
Ca atare, modalitatea de comunicare anterior prezentată presupune utilizarea formei clasice, pe suport hârtie, a procesului-verbal contravențional.
Pentru determinarea sferei de aplicare a semnăturii electronice, în formă simplă sau extinsă, și a regimului său juridic prezintă relevanță dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 5-7 din Legea nr. 455/2001.
Potrivit art. 4 pct. 1 din Legea nr. 455/2001, "date în formă electronică sunt reprezentări ale informației într-o formă convențională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice".
Conform art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001, "înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar".
Doctrina*10) a relevat faptul că elementul de diferențiere a actului juridic în formă electronică de actul juridic în formă scrisă este modul diferit de acces la manifestarea de voință.
Așadar, un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, poate să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 doar atunci când manifestarea de voință a celui de la care actul emană îmbracă forma electronică și, de asemenea, ajunge la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.
Această specificitate distinge înscrisurile electronice de înscrisurile "clasice", pe suport hârtie*11).
În doctrină se arată că, spre deosebire de înscrisurile tradiționale, înscrisul electronic se prezintă sub formă binară, neavând o reprezentare strict vizuală, în sensul clasic al termenului, decât în momentul în care destinatarul verifică, cu ajutorul unor metode specifice, conformitatea semnăturii aplicate mesajului, respectiv autenticitatea, integritatea și confidențialitatea conținutului documentului astfel transmis, precum și identitatea semnatarului. Așadar, în sfera înscrisurilor sub formă electronică pot intra documente (...) generate și vizualizate cu ajutorul unor programe informatice de editare, iar transmiterea acestora se poate realiza fie prin intermediul rețelelor închise, fie prin internet, fie prin alte mijloace (de exemplu, remiterea către destinatar a suportului magnetic ce are stocată informația respectivă) - T. G. S. - Consacrarea legală a semnăturii electronice, Revista de D. Comercial nr. 7-8/2002, pag. 224-225. Altfel spus, "forma electronică a informației constituie o modalitate convențională de exprimare a informației, adoptată la transmiterea acesteia prin mijloace electronice" - C. E., A. V. A. - Noi implicații ale informatizării societății asupra dreptului. Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Dreptul nr. 12/2001, pag. 18.
În situația în care manifestarea de voință a emitentului actului ajunge la destinatarul său pe suport hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.
În temeiul art. 5 din Legea nr. 455/2001, "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată."
Observăm că legiuitorul a prevăzut expres că actul în format electronic ce poartă o semnătură electronică extinsă este asimilat unui act sub semnătură privată, însă acesta este destinat exclusiv folosirii în sistemul electronic.
Art. 6 din Legea nr. 455/2001 prevede că: "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile."
Ca atare, legiuitorul instituie condiția recunoașterii actului în formă electronică de cel căruia i se opune pentru ca acesta să aibă același efect juridic ca actul autentic.
În baza dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, "În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii".
Semnătura electronică este definită de art. 4 pct. 3 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare".
Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001 ca reprezentând "acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă."
Din analiza dispozițiilor legale citate se desprinde concluzia că semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică. Ca atare, ea nu poate fi aplicată pe un înscris aflat pe suport hârtie.
Actul stocat pe suport informatic, având semnătura electronică a autorului său, beneficiază de prezumția de validitate, prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă, care impune doar condiția existenței "unor garanții suficient de serioase" de credibilitate a documentului și care funcționează, atunci când înscrierea este efectuată de un profesionist, doar "în favoarea terților", iar nu împotriva lor.
În aceste condiții, un act comunicat celeilalte părți pe suport hârtie, fără semnătura originală a celui de la care emană, nu poate avea decât valoarea unei copii a înscrisului electronic original.
Concluzionând, se reține că procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașată o semnătură electronică extinsă, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional în format electronic*14), stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzută de art. 283 din Codul de procedură civilă. Însă această prezumție nu funcționează împotriva terților (în cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci în favoarea lor. În plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat în formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferită actelor administrative unilaterale adoptate în regim de putere publică.
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport hârtie, prin intermediul serviciilor poștale. Unui astfel de proces-verbal nu i se poate asocia o semnătură electronică extinsă.
Având în vedere forma de emitere și de comunicare a procesului-verbal, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.
În caz contrar, actul nu poate beneficia de prezumția de autenticitate care, de regulă, este specifică actelor administrative emise cu respectarea condițiilor procedurale de formă.
A doua chestiune necesar a fi dezlegată vizează aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
După cum s-a precizat anterior, textul în discuție reglementează un caz de nulitate absolută a procesului-verbal, determinat de lipsa unui element procedural esențial.
Înalta Curte consideră că modalitatea de semnare a procesului-verbal utilizată de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. constituie o lipsă a semnăturii agentului constatator care atrage sancțiunea nulității absolute a actului, în condițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Nu se poate aprecia că, prin imprimarea procesului-verbal pe suport hârtie și comunicarea persoanei sancționate contravențional în această formă, impusă de art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, având mențiunea că a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare, se poate acoperi nulitatea absolută, întrucât, de principiu, o astfel de nulitate nu poate fi înlăturată, elementul lipsă fiind considerat de lege esențial.
În acest context nu poate fi reținut argumentul de interpretare juridică prezentat în cadrul celei de a doua orientări jurisprudențiale potrivit căruia art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura olografă a agentului constatator, astfel încât, conform principiului ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției poate fi semnat și prin aplicarea semnăturii electronice.
În primul rând, principiul legalității impune o interpretare strictă a normei juridice, astfel încât rezultatul interpretării să fie concordant cu voința legiuitorului.
În al doilea rând, astfel cum s-a demonstrat anterior, prin utilizarea argumentelor de interpretare logică și sistematică a prevederilor din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 și a celor cuprinse în Legea nr. 455/2001, voința legiuitorului a fost aceea ca procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională să fie comunicat persoanei sancționate pe suport hârtie. În aceste condiții, există o incompatibilitate logică și juridică între suportul pe care actul scris este comunicat persoanei sancționate și semnătura electronică extinsă, pretins a fi aplicată pe acel act pentru asigurarea autenticității sale.
Dacă legiuitorul ar fi dorit să prevadă o atare posibilitate prin care să valideze practica administrativă analizată și în privința proceselor-verbale încheiate, în condițiile art. 9 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, de personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A., ar fi prevăzut, în cuprinsul acestui act normativ, o soluție similară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/2014 prevederilor art. 43 alin. (6) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care consideră valabil actul administrativ fiscal emis prin intermediul unui centru de imprimare masivă, chiar dacă nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent, dacă îndeplinesc celelalte cerințe legale aplicabile în materie.
Este adevărat că semnătura electronică extinsă atașată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplinește aceeași funcție întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie și, în plus, aduce garanții suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său*16), însă aceste funcții nu sunt recunoscute decât atunci când înscrisul căruia i se atașează este transmis și primit de către destinatarul comunicării tot în format electronic.
În caz contrar, atunci când înscrisul este primit de către destinatarul său pe suport hârtie, autenticitatea actului, atunci când forma scrisă este cerută de lege ad validitatem, este asigurată doar prin aplicarea, pe acest act, a semnăturii olografe a agentului instrumentator (in solemnibus forma dat esse rei).
În concluzie, Înalta Curte reține faptul că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din aceeași ordonanță a Guvernului, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, în raport cu dispozițiile art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001.
Cu toate acestea, deși Decizia de mai sus are putere de lege,nu retroactivează și nu este aplicabilă în cauza de față deoarece actele și formele de executare în litigiu sunt anterioare datei la care aceasta a intrat în vigoare și anume:16.02.2015, data publicării în Monitorul Oficial.
Așa fiind, instanța constată neîntemeiată prezenta acțiune și urmează ca în temeiul dispozițiilor legale sus menționate să o respingă pe cale de consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. M. domiciliată în ., în contradictoriu cu intimații C. SA, cu sediul în București, ..38 și B. B. FIREL ȘI B. VICUȚA M. cu sediul în Focșani, ., ., jud.V., ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 04 August 2015.
Președinte,Grefier,
S. N.
Red.S.N./11.08.2015
Tehn.P.R.D./11.08.2015
5 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 735/2015.... | Succesiune. Sentința nr. 748/2015. Judecătoria PANCIU → |
|---|
