Plângere contravenţională. Sentința nr. 181/2015. Judecătoria PANCIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 181/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 181/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA P.
MIXT
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 181/2015
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: S. N.
Grefier: P. R.-Dănuța
Pe rol fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . cu sediul in CAREI, AL.I C., nr. 27, J. SATU M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2014 întocmit de ISCTR- I. Teritorial nr.3.
La apelul nominal făcut în ședința publică La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura de citare legal îndeplinită.
Verificând ,din oficiu, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, potrivit disp. art.131 al.1 NCPC.
Instanța constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani în data de 3.03.2014 sub nr._ reclamanta . a formulat plângere împotriva intimatului I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-ISCTR pentru plangere contraventionala.
În motivare, reclamanta a contestat procesul-verbal de contraventie . nr._/13.03.2014.
Pe cale de consecința a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție întocmit de intimat si in subsidiar, inclouirea sanctiiunilor contraventionale cu sanctiunea avertismentului.
În probațiune, a depus înscrisuri.( fila 11-12).
Intimatul, legal citat a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat exceptia vizand competenta teritoriala.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/13.03.2014 societatea petenta a fost sanctionata contraventional cu amenda contraventionala pentru de 4000 lei.
Contraventia a fost savarsita pe raza localitati Tisita, jud. V. ce se afla in circumscriptia instantei de judecata P.
Conform art. 248 C. pr. Civ., raportat la competenta teritoriala, instanța urmează a se pronunța cu prioritate.
În egală măsură, instanța va reține incidența dispozițiilor art. 131 N.C.p.c. conform cărora când în fața instanței se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă sau, după caz, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.
Art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 instituie o regulă de competență teritorială specială, derogatorie de la dreptul comun, instanța competentă în soluționarea cauzelor contravenționale fiind judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Din procesul-verbal contestat rezultă în mod neîndoielnic că fapta contravențională a fost constatată de către un agent din cadrul intimatului în localitatea Tisita, loc ce se încadrează în sfera de competență teritorială a Judecătoriei P., jud. V..
Prin sentința civilă nr.4820/17.11.2014 Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Focșani și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei P..
Cauza a fost înaintată și înregistrată pe rolul Judecătoriei P. sub același număr la data de 22.12.2014.
În fața acestei instanțe nu au mai fost formulate de părți cereri, probe sau excepții.
Instanța analizând legalitatea și temeinicia procesului-verbal în litigiu, în funcție de probatoriul administrat în cauză, legislația internă incidentă și jurisprudența CEDO relevantă, reține în esență că: prin plângerea investitoare de instanța petenta a susținut că în urma controlului efectuat în data de 12.03.2014 ora 16;56 în pct. DN 2 km.200, loc.Tișița, jud.V., asupra vehiculului cu numărul de înmatriculare_ /_ deținut, utilizat și licențiat pe numele petentei și condus de Mitrascu I. care efectua transport rutier de marfă contra cost în numele unui terț, s-a constatat că petenta efectua transportul fără a deține la bord și fără să poată prezenta la momentul și locul controlului numărul total necesar de diagrame/înregistrări tahografice pentru 28 de zile anterioare datei controlului, șoferul nu a făcut dovada activităților sale prin vreun alt document care să ateste activitatea șoferului pentru perioada lipsă cuprinsă în intervalul 06.03._14 ora 08:00.
Din interpretarea literară a acestui text rezultă că nu se face nici o mențiune cu privire la modalitatea de depășire a timpului de conducere.
În plus, fapta reținută în sarcina petentei se referă la neprezentarea diagramelor tahografice pentru cele 28 de zile anterioare datei controlului.
Cât privește legalitatea procesului-verbal petenta a arătat în plângerea sa că este nelegală mențiunea din procesul-verbal făcută de agentul constatator în sensul că, contravenientul nu se afla de față, fără a se menționa cel puțin un martor.
Instanța reține că, agentul constatator, la momentul întocmirii procesului-verbal, a consemnat în cuprinsul actului constatator, prin bararea mențiunilor necorespunzătoare realității, faptul că societatea contravenientă nu se afla de față, motivând în mod corespunzător lipsa martorului care să ateste absența contravenientului de la locul întocmirii procesului-verbal, în conformitate cu prevederile art. 19 alin.3 din O.G.2/2001.
Art.19 alin.2 din O.G.2/2001 prevede:” Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator” iar alin.3 al aceluiași articol prevede.” În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului - verbal în acest mod.
Or, în cauza de față aceste dispoziții legale au fost respectate.
Mai mult decât atât nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin.7 din O.G nr.2/2001 atrage o nulitate relativă a procesului-verbal ceea ce presupune că petenta trebuie să sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal, așa cum rezultă din Decizia civilă XXII/19.03.2007 a I.C.C.J.
A mai susținut petenta în plângerea sa că individualizarea sancțiunii aplicate este greșită, nu există o justă proporționalitate între faptă și pericolul social concret.
Instanța respinge și această apărare a petentei întrucât este lipsită de temei deoarece analizând textul sancționator instanța constată că petentei i s-a aplicat sancțiunea contravențională minimă prevăzută în text.
Altfel spus, o sancțiune mai mică ar fi fost imposibil de aplicat de către agentul constatator iar disp. art. 21 al.3 din O.G.2/2001 au fost întocmai respectate.
Reconsiderând toate aceste argumente instanța concluzionează că procesul-verbal este legal și temeinic.
Pe cale de consecință și în conformitate cu art. 31 și următoarele din O.G.2/2001 republic., instanța constată plângerea neîntemeiată și urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta . cu sediul in CAREI, AL.I C., nr. 27, J. SATU M., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2014 întocmit de ISCTR- I. Teritorial nr.3, ca fiind neîntemeiată.
Menține procesul verbal de contravenție . nr._ din 13.03.2014 ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Februarie 2015.
Președinte,Grefier,
Jud.S. N.
Red.S.N./10.03.2015
Tehn.C.V./11.03.2015
5 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 165/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 204/2015. Judecătoria... → |
|---|








