Plângere contravenţională. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 687/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 687/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 687/2015

Ședința publică de la 29 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. S.

Grefier V. C.

Pe rol judecarea plângerii contravenționale formulată de petenta . cu sediul în ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.02.2015 emis de intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. – I. TERITORIAL NR. 3 V..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind: petenta . cu sediul și intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează procedura legal îndeplinită; cauza este la primul termen de judecată și faptul că nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

Instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față;

Cu cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul ., cu sediul în ., a chemat în judecată civilă pe intimatul I.S.C.T.R. cu sediul în București, .. 38, sector 1, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție ..S.C.T.R nr._/ 10. 02. 2015 și în subsidiar să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate petentei cu aceea a avertismentului.

Motivându-și în fapt plângerea, petenta a arătat că: prin procesul verbal contestat, s-a reținut în sarcina sa că, la data de 10. 02. 2015, a fost oprit în trafic și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare:_ și remorca cu numărul de înmatriculare:_, condus de șoferul G. C., angajatul său, ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri în trafic internațional, constatându-se că flanșa butucului roții dreapta spate prezintă fisuri radiale în cinci locuri diferite și că urmare a acestei defecțiuni flanșa s-a desprins de corpul butucului, roata ajungând astfel în șanț, faptă pentru care a fost sancționată cu 9000 lei amendă și suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

A mai arătat petenta în plângerea sa că, procesul verbal este nelegal și netemeinic în sensul situația de fapt descrisă în cuprinsul său nu este cea reală deoarece conducătorul auto a sesizat defecțiunea și a anunțat telefonic petenta astfel că autovehiculul a staționat pe marginea drumului, timp în care șoferul a demontat roata defectă și astfel a ajuns în șanț și nu a pus în pericol circulația rutieră, împrejurare de care intimata nu a ținut cont.

În plus, inspecția tehnică a ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare:_ și remorca cu numărul de înmatriculare:_, a fost efectuată cu numai o săptămână în urmă.

A mai susținut petenta în plângere că, un motiv de nelegalitate a procesului verbal îl constituie încălcarea disp. art.19 al.1 din O.G.2/2001, în sensul că, actul de constatare a contravenției nu cuprinde indicarea unui martor așa cum impune textul încălcat.

De asemenea, i s-a încălcat petentei dreptul de a formula obiecțiuni față de cele consemnate în procesul verbal, astfel cum prevede O.G.2/2001, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

S-a solicitat admiterea plângerii și judecata în lipsă.

În drept, au fost invocate disp. O.G.2/2001.

Plângerea a fost timbrată corespunzător O.U.G.80/2013, cu taxă de timbru de 20 de lei, conform chitanței de la fila 20 din dosar.

În probațiune, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.

Intimata legal citată a formulat întâmpinare în cauză, în termenul procedural și condițiile art. 208 și următoarele Cod proc. civilă, solicitând respingerea plângerii, de față, ca fiind neîntemeiată întrucât procesul verbal, a cărui anulare se cere, este legal și temeinic.

La întâmpinare a fost atașat materialul probator pe baza căruia a fost întocmit procesul verbal, inclusiv planșe foto aflate la dosar la fila 37 și următoarele.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare și nici alte probatorii, înțelegând să se folosească, în probațiune, numai de probatoriile formulate de intimată.

Instanța, analizând legalitatea și temeinicia procesului verbal în litigiu, în raport de jurisprudența C.E.D.O. relevantă în cauză, de legislația internă incidentă, dar și de ansamblul probator administrat în cauză, reține următoarele:: prin procesul verbal contestat, s-a reținut în sarcina sa că, la data de 10. 02. 2015, a fost oprit în trafic și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare:_ și remorca cu numărul de înmatriculare:_, condus de șoferul G. C., angajatul său, ce efectua un transport rutier contra cost de mărfuri în trafic internațional, constatându-se că flanșa butucului roții dreapta spate prezintă fisuri radiale în cinci locuri diferite și că urmare a acestei defecțiuni flanșa s-a desprins de corpul butucului, roata ajungând astfel în șanț, faptă pentru care a fost sancționată cu 9000 lei amendă și suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculului.

Deși petenta a susținut în plângerea sa că conducătorul auto a sesizat defecțiunea și a anunțat telefonic petenta astfel că autovehiculul a staționat pe marginea drumului, timp în care șoferul a demontat roata defectă și astfel a ajuns în șanț și nu a pus în pericol circulația rutieră, împrejurare de care intimata nu a ținut cont și că inspecția tehnică a ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare:_ și remorca cu numărul de înmatriculare:_, a fost efectuată cu numai o săptămână în urmă, aceste apărări nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, motiv pentru care instanța le consideră neverosimile și nu le va lua în considerație.

De altfel, petenta nu a contestat defecțiunea la autovehiculul, în cauză, ci numai împrejurarea că nu s-a aflat în trafic la momentul controlului ci era staționat pe marginea drumului, situație de fapt neprobată cu nici un mijloc probatoriu și-n atare situație, instanța constată temeinicia actului de constatare a contravenției în litigiu.

În jurisprudența CEDO, începând cu cauza Ozturk c. Germaniei din 21 februarie 1984, s-a reținut în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale. Recent, și România a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza A. c. României, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională.

Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției europene, iar acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

În privința probațiunii, este de remarcat că petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În plus, fiind vorba despre o acuzație penală, organul constatator avea obligația de a informa petentul, în cel mai scurt timp posibil, asupra naturii și cauzei acuzației formulate împotriva sa și de a-i prezenta probele pe care se bazează acuzația.

Având în vedere dispozițiile art. 6 pct.2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale coroborate cu prevederile art. 20 din Constituția României, precum și Hotărârea CEDO în cauza A. c. României, conform căreia procedura de contestare a procesului-verbal de contravenție poate fi asimilată unei proceduri penale, sancțiunea având atât scop educativ, cât și unul de reprimare, instanța a apreciat că și în materia contravențională orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre judecătorească.

Față de acestea, instanța a constatat că organul constatator nu a făcut dovada celor consemnate în procesul-verbal, astfel încât nu are posibilitatea să verifice dacă fapta constatată și încadrarea juridică a acesteia sunt întemeiate, iar prezumția de nevinovăție a petentului nu a fost înlăturată.

În concluzie, instanța reține că, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situație ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși, din probele administrate de „acuzare”, instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”,dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Revenind la prezenta cauză, instanța reține că, din coroborarea planșelor de la fila 37 și următoarele cu celelalte înscrisuri de la dosar, vinovăția petentei a fost dovedită fără putință de tăgadă, și-n atare situație, procesul verbal este temeinic.

Cât privește legalitatea acestuia, instanța reține că potrivit art.19 al.1 din O.G.2/2001 (1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

(2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator.

(3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

Examinând procesul-verbal în litigiu de la fila 6, instanța constată că organul constatator a respectat întocmai aceste dispoziții legale, în sensul că la punctul 10 litera b, din cuprinsul acestuia, a indicat motivul pentru nemenționării unui martor.

De asemenea, petenta a arătat în plângere că nu i-a fost respectat dreptul de a formula obiecțiuni față de cele consemnate în procesul verbal, astfel cum prevede O.G.2/2001, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia.

Potrivit art.16 al.7 din O.G.2/2001: în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.

Prin Decizia Î.C.C.J.XXII/2007, s-a reținut că un asemenea motiv de nelegalitate nu atrage nulitatea absolută a procesului-verbal ci nulitatea relativă, însă numai dacă cel care o invocă a suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât ca efect al desființării procesului-verbal, probă care în cauză nu a fost făcută.

Analizând capătul de cerere accesoriu referitor la înlocuirea amenzii contravenționale cu aceea a avertismentului instanța reține că în conformitate cu art.21 al. 3 din O.G.2/2001: Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Cum în cauza de față este vorba de o contravenție gravă ce pune în pericol circulația rutieră, instanța constată că în mod corect și proporțional cu gravitatea concretă a faptei, agentul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în limitele legale prevăzute de lege.

Pentru argumentele de fapt și de drept arătate și în conformitate cu art 34 alin.1 din O.G.2/2001, constată neîntemeiată plângerea de față și urmează să o respingă pe cale de consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în ., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/10.02.2015 emis de intimatul I. DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER-I. – I. TERITORIAL NR. 3 V., ca fiind neîntemeiată.

Menține procesul verbal de contravenție . nr._/10.02.2015, ca legal și temeinic.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 29.06.2015.

PREȘEDINTE,

Jud. S. N. Grefier,

Plecat în c.o.S-a semnat de

Grefier șef

Red.S.N/05.08.2015

TehnoredV.N.

5 exp.

2015 August 05

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 687/2015. Judecătoria PANCIU