Revendicare imobiliară. Sentința nr. 252/2015. Judecătoria PANCIU

Sentința nr. 252/2015 pronunțată de Judecătoria PANCIU la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 252/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA P.

MIXT

SENTINȚA CIVILĂ NR. 252/2015

Ședința publică din data de 05.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. D.

Grefier - S. B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de reclamantul A. T. I. domiciliată în . în contradictoriu cu pârâta G. (B.) A. domiciliată în ., având ca obiect revendicare și pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul personal și asistat de avocat B. G. și avocat B. I. pentru pârâta lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus prin serviciul de Registratură de către d-l expert G. D. raportul de expertiză rectificat 2.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de solicitat instanța constată cauza în stare de judecata și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat B. arată că a formulat prezenta acțiune având 2 capete de cerere, respectiv: 1. revendicare, în sensul obligării pârâtei G. (Burnichioriu) A. să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1227,50 mp, conform măsurătorii d-lui expert din raportul de expertiză rectificat, varianta a 2-a, schița nr. 3, cu vecini: nord - arabil G. (B.) A., est – curți construcții G. (B.) A., sud – arabil moștenitorii lui N. C. și vest – izlaz comunal.

Arată că prin sentința civilă nr. 312/22.03.2001 pronunțată de Judecătoria P. in dosar_ s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantului asupra suprafeței mai sus menționate; că terenul litigios se învecinează cu suprafața de teren a pârâtei, ambele aparținând inițial numitului G. I., iar pârâta a acaparat toată suprafața de teren, deși avea cunoștință de faptul că are calitatea de proprietar in baza contractului de vânzare cumpărare încheiat cu socrul pârâtei.

Mai arată că, potrivit interogatoriului administrat în cauză, pârâta la întrebarea nr. 4 a recunoscut că terenul in litigiu provine de la numitul G. I., la întrebarea nr. 6 recunoaște că terenul a fost împărțit în mod egal, precum și la întrebarea nr. 7;

Pe cale de consecință solicită obligarea pârâtei G. (Burnichioriu) A. să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1227,50 mp, conform măsurătorii efectuate de expert si reținute in raportul de expertiză rectificat, varianta a 2-a, schița nr. 3, cu vecini: nord - arabil G. (B.) A., est – curți construcții G. (B.) A., sud – arabil moștenitorii lui N. C. și vest – izlaz comunal.

A mai solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor civile in cuantum de 878,36 lei, reprezentând venitul nerealizat în ultimii 3 ani urmare a acaparării terenului litigios de pârâtă (pentru cultura de porumb în perioada 2013-2014, motivat de faptul că în anul 2012 cultura de porumb a fost afectată de seceta prelungită, iar pentru cultura de nuci în perioada 2012 și 2013, motivat de faptul că în anul 2014 datorită ploilor severe inflorescențele nucifere s-au mănat); arata ca raportat la petitul doi din cererea de chemare in judecata înțelege sa-si micșoreze câtimea obiectului cererii de la 1700 lei la 878,36 lei.

A solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata (respectiv onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru).

Avocat B. I. solicită respingerea cererii de chemare în judecată motivat de faptul că sentința civilă nr. 312/22.03.2001 a Judecătoriei P. pronunțata in dosar_ invocata de reclamant, nu le este opozabilă; ca suprafața vândută de numitul G. I. reclamantului este de 5 prăjini, reprezentând aproximativ 1000 mp.

Mai arată că după defunctul G. I. au rămas 3 și nu 2 moștenitori cum susține reclamantul; solicită atribuirea suprafeței de 890 mp menționată în raportul de expertiză rectificat nr. 2, varianta a 2-a, cu mențiunea că nucul se află la mijlocul hotarelor părților.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere solicită respingerea acestuia întrucât reclamantul nu s-a înscris niciodată la ROL; in subsidiar solicita să se aibă în vedere raportul de expertiză, fiind de acord cu achitarea sumei de 878,36 lei; fără cheltuieli de judecată.

Instanța constata cauza în stare de judecata si lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecata.

INSTANȚA:

Asupra cauzei civile de față;

Prin acțiunea formulata și înregistrată pe rol sub nr._ reclamantul A. T. I. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâta G. (B.) A. domiciliată în . a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și pașnica posesie suprafața de 5 prăjini teren arabil (aproximativ 1000 mp) cu vecinii - R. V., moșt. def N. C. si G. A.; 2) obligarea pârâtei la plata sumei de 1700 lei reprezentând contravaloarea venitului realizat de parata in ultimii 3 ani de pe terenul revendicat; cu cheltuieli de judecata.

In susținerea celor solicitate a arătat că, în baza sentinței civile nr. 312/martie 2001 pronunțata de judecătoria P. în dosar nr. 392/2001 deține in proprietate suprafața de 5 prăjini teren arabil situate în extravilan . R. V., moșt. def N. C. si G. A..

Că terenul litigios se învecinează pe una din laturi cu terenul deținut de pârâtă; că atât terenul al cărui proprietar este cât și cel al pârâtei provine de la numitul G. I. (tata vânzătorului si respective socrul pârâtei) care a deținut 10 prăjini arabil pe care l-a împărțit în mod egal celor doi copii ai săi respectiv C. A. și șotul pârâtei.

In ceea ce privește capătul doi de cerere menționează terenul litigios are categorie folosința arabil și pe care se afla amplasat un nuc; că pârâta a cultivat în ultimii 3 ani terenul cu porumb.

In drept si-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 563 C. Civil și art. 566 Cod civil.

In scop probator a depus al dosar înscrisuri: sentința civilă nr. 312/22.03.2001 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr. 392/2001, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri din bugetul local, certificat emis de OCPI, dovada achitării impozitelor și proces-verbal de informare cu privire la procedura și avantajele medierii.

Acțiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 150 lei conform chitanței nr._/17.03.2014.

În termen legal pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata.

În motivare a arătat că deține în coproprietate cu numiții G. G. și G. C. (fii săi) suprafața de 0,10 ha tern arabil in calitate de moștenitori ai defunctului G. C. (șotul sau); că nu a acaparat vreo suprafața de teren de la reclamant, iar sentința civila nr. 312/22.03.2001 pronunțata de judecătoria P. nu îi este opozabila.

In ceea ce privește capătul doi de cererea acesta nu a fost motivat.

În drept si-a întemeiat poziția procesuală pe disp. art. 205 C.p.c.

În cauza a fost administrată proba cu interogatoriul părților litigioase, proba testimoniala, proba cu expertiza tehnica.

Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

Potrivit disp art. 563 alin. 1 cod civil proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul.

Prin urmare acțiunea în revendicare este acțiunea reală, prin intermediul căreia proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat solicită instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra bunului respectiv și să dobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar. In cazul acțiunii în revendicare reclamantul este cel care trebuie sa foca dovada pozitiva în sensul ca este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtei operand o prezumție relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului.

In speța numai reclamantul invocă un titlu de proprietate concretizat în sentința civila nr. 312/22.03.2001 pronunțata de judecătoria P. în dosar nr. 392/2001 rămasă definitivă prin neapelare prin care s-a dispus perfectarea antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între reclamant și numita C. A. cu privire la terenul litigios; prin urmare din anul 2001 reclamantul pretinde ca are calitatea de proprietar.

Instanța nu poate primi favorabil apărările pârâtei potrivit cărora sentința civila invocată de reclamant nu îi este opozabila; astfel actul jurisdicțional, (ca orice act juridic, in general) produce pe lângă efecte obligatorii între părți, întemeiate pe principiul relativității și efecte de opozabilitate fata de terți; ca element nou apărut în ordinea juridica și în cea sociala, hotărârea nu poate fi ignorata de către terți, sub motiv că nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei; față de aceștia însa, hotărârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba, (respectiv, de prezumție relativa).

In ceea ce privește petitul doi al acțiunii introductive de instanța se retine ca potrivit art. 550 alin. 1 C. civ fructele și productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se dispune altfel; contravaloarea lipsei de folosința a terenului litigios pe perioada de 3 ani anterioara cererii de chemare in judecata este de 878,36 lei astfel cum rezultă din raportul de expertiza (care se compune din suma de 318,356 lei reprezentând contravaloarea culturii de porumb și respectiv suma de 560 lei reprezentând contravaloarea fructelor nucului ).

În considerarea celor expuse instanța urmează ca admițând acțiunea să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și pașnica folosința suprafața de 1000 mp (real măsurata 1200 mp) teren arabil situate in extravilan . cu vecinii la N - arabil Burnichioriu (G.) A., la E - curți construcții Burnichioriu(G.) A.; la S - arabil moștenitorii lui N. C., la V - islaz comunal astfel cum a fost individualizat in raportul de expertiza rectificat (1) în variata 2 lotizare, întocmit in cauza de expert tehnic G. I. D. care face parte integranta din prezenta hotărâre.

Va obliga pârâta către reclamant la plata sumei de 878,36 lei reprezentând contravaloare producției de porumb aferent anilor 2013 si 2014 și respectiv de nuci aferent anilor 2012 si 2013.

Va obliga pârâta către reclamant la plata sumei de 1450 lei reprezentând cheltuieli de judecata (taxa de timbre 150 lei, onorariu expertiza, 1000 lei, onorariu avocat 300 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul A. T. I. domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâta G. (B.) A. domiciliată în ..

Obliga pârâta să lase în deplină proprietate și pașnica folosința suprafața de 1000 mp (real măsurata 1200 mp) teren arabil situate in extravilan . cu vecinii la N - arabil Burnichioriu (G.) A., la E - curți construcții Burnichioriu(G.) A.; la S - arabil moștenitorii lui N. C., la V - islaz comunal astfel cum a fost individualizat in raportul de expertiza rectificat (1) în variata 2 lotizare, întocmit in cauza de expert tehnic G. I. D. care face parte integranta din prezenta hotărâre.

Obliga pârâta la plata sumei de 878,36 lei reprezentând contravaloare producției de porumb aferent anilor 2013 si 2014 și respectiv de nuci aferent anilor 2012 si 2013.

Obliga pârâta la plata către reclamanta a sumei de 1450 lei reprezentând cheltuieli de judecata (taxa de timbre 150 lei, onorariu expertiza, 1000 lei, onorariu avocat 300 lei).

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publica, azi 05.03.2015.

Președinte, Grefier,

C. D. S. B.

Red. C.D./03.04.2015

Tehn. S.B./03.04.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 252/2015. Judecătoria PANCIU