Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 1444/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1444/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 1444
Dosar nr._ - exercitare autoritate părintească -
Cod operator date 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1444
Ședința publică din data de 28.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-DUMITRIȚA M.
Grefier: C. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei minori și familie privind pe reclamanta C. (A.) L. și pe pârâtul A. Ș., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat Sărățianu S. S., pentru reclamantă și martora A. R., lipsă fiind părțile și martorul B. C..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiu procesual: al doilea termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- în data de 24.04.2015, a fost audiată minora A. E. L., în camera de consiliu.
Apărătorul reclamantei, avocat Sărățianu S. S., învederează instanței că martorul B. C. nu dorește să se prezinte în instanță pentru a da declarație, motiv pentru care solicită înlocuirea acestuia cu martora A. R., prezentă la termen. Depune la dosar interogatoriul pentru pârât.
Având în vedere interesul superior al copilului, instanța încuviințează cererea de înlocuire a martorului B. C., cu martora A. R., raportat la disp. art. 311 alin. 2 Cod Procedură Civilă.
Instanța, cu respectarea prevederilor art. 318 - art. 323 Cod procedură civilă, procedează la audierea sub prestare de jurământ a martorei A. R., depoziția acesteia fiind consemnată în procesul verbal din data de 28.04.2015, atașat la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea judecătorească încheiată, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor în fond.
Avocat S. Sărățianu S., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, respectiv: exercitarea autorității părintești asupra minorei A. E. - L., născută la data de 12.10.2001, exclusiv de către reclamantă, ținând cont de interesul superior al minorei, stabilirea locuinței minorei la domiciliul reclamantei din ., ., jud. N. – la familia C. V. V. și stabilirea obligației de întreținere în favoarea minorei în cuantum de ¼ din veniturile lunare realizate de către parat. Solicită cheltuieli de judecată, conform chitanței depuse la dosar. Solicită a se ține cont că, în prezent, mama este singura care asigură întreținerea minorei, relevante fiind atât declarația martorei, dar și a minorei.
S-au declarat dezbaterile închise potrivit art. 394 Cod procedură civilă, iar instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2014, sub nr._, reclamanta C. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A. Ș. ca autoritatea părintească privind pe minora A. E. - L., născută la data de 12.10.2001 să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă, să se stabilească domiciliul minorei la locuința mamei (la domiciliul părinților săi), cu obligarea pârâtului la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere de la data introducerii acțiunii, dar și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că, prin sentința de divorț, minora a fost încredințată pârâtului deoarece, la vremea respectivă, fetița aprecia foarte mult libertatea neîngrădită oferită de tatăl său care, în timp, s-a dovedit a fi doar nepăsare și indiferență.
În plus, pârâtul nu a avut un loc de muncă și a continuat să consume băuturi alcoolice, încasând chiar și alocația minorei.
În atare condiții, băiatul părților, care în prezent este major (și care, de asemenea, a fost încredințat tatălui la divorț), s-a reîntors la locuința bunicilor materni, unde de altfel este și domiciliul legal al reclamantei.
O lună mai târziu l-a însoțit și minora, sătulă de comportamentul deviant al tatălui care, pe fondul consumului de alcool, profera trivialități la adresa sa și a reclamantei.
Așadar, începând cu luna martie 2014, ambii copii locuiesc împreună cu bunicii materni, reclamanta revenind de două ori pe an la locuința sa din România, pe care a îmbunătățit-o pentru a oferi copiilor săi condiții optime de locuit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 398 coroborat cu 483-489, 400 alin. 2 coroborat cu 496 și art. 402 coroborat cu art. 499, 529 alin. 2, 530 și 532 alin. 1 din Codul civil, precum și ale art. 451 și urm. din Codul de procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată.
Deși legal citat, cu această mențiune, pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba testimonială și proba cu interogatoriul pârâtului.
Conform dispozițiilor articolului 486 din Codul civil, instanța a solicitat opinia serviciilor specializate de la domiciliile părților, concretizată în rapoartele de anchetă psihosocială anexate la dosar – filele 32-34 și 36.
În baza rolului activ reglementat de art. 22 din Codul de procedură civilă, instanța a dispus atașarea dosarului nr._, având ca obiect divorț.
La data de 24.04.2015, în temeiul disp. art. 264 alin. 1 din Codul civil, a fost audiată minora A. E. - L..
La termenul de judecată din data de 28.04.2015, a fost audiată martora A. R., depoziția acesteia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei (fila 46).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5296/09.11.2010, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._, modificată prin decizia civilă nr. 114 Ac/31.05.2011, instanța de divorț a hotărât următoarele:
1. a declarat desfăcută prin divorț căsătoria părților încheiată la Primăria mun. Piatra N., jud. N., și trecută în registrul de stare civilă din data de 27.08.1994, din culpa ambelor părți;
2. reclamanta și-a reluat după divorț numele avut anterior căsătoriei, acela de „C.”;
3. a încredințat pârâtului, spre creștere și educare pe minorul R.-Ș. (născut la data de 25.04.1995) și pe minora A. E. - L. (născută la data de 12.10.2001);
4. reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului în favoarea minorilor o contribuție de întreținere în sumă de 214 lei lunar.
În drept, prin . vigoare a noului cod civil la data de 01.10.2011, atât instituția juridică a încredințării minorului, cât și instituția reîncredințării au fost înlocuite de o instituție principală, respectiv autoritatea părintească și una subsidiară, respectiv stabilirea locuinței minorului. Totuși, deși aceste instituții au suferit modificări consistente, multe elemente au rămas comune, chiar identice sub aspectul condițiilor ce se cer a fi întrunite.
Conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
Noua instituție recunoaște în mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a crescuți și îngrijiți de ambii părinți, indiferent de raporturile juridice dintre aceștia, prevăzându-se că autoritatea părintească revine ambilor părinți.
Cum la data pronunțării sentinței civile de divorț minora și-a exprimat voința de a locui cu tatăl, instanța constată că, având în vedere interesul superior al copilului, se impune reanalizarea măsurilor referitoare la minora A. E. - L., născută la data de 12.10.2001, mai ales în ipoteza actuală a divergențelor dintre soți care împiedică o bună desfășurare a relațiilor de familie, dar și în contextul neînțelegerilor ivite între tată și minoră.
Astfel, instanța reține că situația s-a schimbat în familia părților în condițiile în care tatăl nu are un loc de muncă și este de acord ca minora să locuiască cu mama sa.
Instanța reține că acțiunea a fost formulată doar cu referire la minoră deoarece R.-Ș. este major în prezent.
Potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar părinții exercită autoritatea părintească numaiîn interesul superior al copilului și răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Tot în același sens și spre aceeași finalitate, au fost reglementate și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Dacă de principiu (art. 503 alin. 1 din Codul civil), părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți și indiferent dacă conviețuiesc sau nu împreună, legiuitorul a stabilit că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă va hotărî potrivit interesului superior al copilului (art. 486 din Codul civil).
Pornind de la conținutul autorității părintești, ce presupune printre altele o pază și supraveghere continuă și atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală și morală iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă părintele are o conduita morală corespunzătoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvata normelor de conviețuire socială, instanța apreciază că tatăl nu prezintă garanțiile materiale și morale necesare să îi permită exercitarea în comun a autorității părintești asupra fiicei sale minore.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o . obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care impun luarea unor măsuri de protecție a titularilor dreptului conferit de Convenție.
Astfel, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului.
Instanța are în vedere că, în cauze de acest fel, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului superior al minorului este întotdeauna de o importanță fundamentală, că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său de a păstra autoritatea părintească în interesul superior al copiilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Monory contra României (Hotărârea din 5 aprilie 2005) că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenție. Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție, deci trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
În consecință, este necesar a se stabili un echilibru corect între interesele părinților și cele ale minorei, având în vedere că lipsa de preocupare a pârâtului cu privire la soarta fetiței sale o împiedică pe reclamantă să adopte orice măsură necesară creșterii și educării copilului său.
Deși Codul civil nu a stabilit criterii în aprecierea motivelor întemeiate care ar putea conduce la stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești, în prezent, ultima modificare a Legii nr. 272/2004, respectiv art. 36 stabilește că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
A.. 6 al aceluiași text de lege prevede că un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil, iar alin. 7 stabilește ca și motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
În astfel de situații, instanța va trebui să analizeze situația din perspectiva interesului superior al copilului și să încerce să îi explice părintelui dezinteresat faptul că autoritatea părintească presupune si o . obligații părintești, precum și nevoia copilului de a fi crescut de ambii părinți.
De asemenea, este foarte important să i se explice părintelui ce presupune exercitarea în comun a autorității părintești, aceasta fiind o noțiune nouă, care poate fi cu ușurință confundată cu stabilirea locuinței alternative a copilului sau chiar cu încredințarea acestuia spre creștere și educare, din vechea reglementare a Codului familiei.
Este însă evident că, în cazul persistenței refuzului acestuia de a se implica în creșterea și educarea copilului, exercițiul autorității părintești va reveni unuia singur dintre părinți, dacă aceasta nu contravine interesului superior al copilului. În orice caz, fiecare dintre părinți are obligația de a contribui la cheltuielile pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului.
Aplicând aceste dispoziții legale la cauza dedusă judecății, instanța constată că există motive întemeiate pentru a înlătura prezumția de autoritate părintească comună și care ar fi de natură să creeze convingerea instanței că exercitarea autorității părintești de către ambii părinți ar putea dăuna intereselor copilului.
Având în vedere atitudinea dezinteresată a pârâtului față de soarta copilului său, instanța constată că părinții nu pot coopera și colabora în luarea deciziilor importante privind creșterea, educarea, îngrijirea și pregătirea minorei.
Astfel, de peste un an și jumătate, tatăl a alungat-o pe minoră de la domiciliul său (după ce a exercitat și violențe verbale), nu s-a mai interesat de aceasta, neglijându-și obligațiile pe care le avea față de copilul său, ba mai mult i-a încasat și alocația de stat (aspecte dovedite atât prin declarația martorei audiată în cauză, dar și prin declarația minorei); în consecință, instanța apreciază că autoritatea părintească exercitată de pârât este pur formală și în detrimentul minorei.
Instanța reține că pârâtul a fost citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, însă acesta nu s-a prezentat și nici nu a prezentat motive temeinice care să justifice lipsa sa. Prin urmare, instanța va face aplicarea disp. art. 358 din codul de procedură civilă și va considera neprezentarea pârâtului la interogatoriu drept un început de dovadă în folosul reclamantei pe care îl va corobora cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Instanța constată, astfel, că există impedimente reale care afectează exercitarea corespunzătoare a autorității părintești de către ambii părinți, deși aceștia au obligația să coopereze, în limitele unei relații interumane civilizate, în vederea creșterii copilului în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios.
1. Instanța constată, în cazul concret și aparte de față, că această modalitate de exercitare de către reclamantă în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorei A. E. - L., născută la data de 12.10.2001 este în concordanță cu principiul prevalenței interesului superior al copilului în orice măsură care îl vizează, reglementat de art. 263 din Codul civil și de art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Instanța reține că ambii părinți trebuie să se ocupe în mod efectiv de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor lor iar, din probele administrate în cauză, rezultând că pârâtul este un tată dezinteresat, fapt dovedit prin depoziția martorei audiată în cauză care se coroborează cu inclusiv cu declarația minorei (fila 42).
Instanța reține și faptul că noile dispoziții legale ale Codului civil și ale legii speciale referitoare la exercitarea în comun a autorității părintești au fost edictate cu scopul de a educa pe părinți să învețe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor însă, în cauza de față, nu poate fi vorba de o atare colaborare față de indiferența prelungită și totală a pârâtului.
2. În ceea ce privește locuința minorei, instanța apreciază că este în interesul acesteia să fie stabilită la locuința părinților reclamantei, la familia C. V. V. și E. în condițiile în care copilul locuiește împreună cu aceștia, astfel cum rezultă din concluziile raportului de anchetă psihosocială de la fila 36 coroborate cu declarația martorei audiată în cauză, dar și cu declarația minorei. Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că aceștia dispun de posibilități materiale și prezintă garanții morale, putând oferi minorei condiții optime de îngrijire, creștere și educare (de asemenea, dispun de ajutorul mamei care lucrează în străinătate și trimite bani și pachete).
În consecință, ținând cont de disp. art. 403 și 496 alin. 3, dar și art. 400 alin. 3 din Codul civil, instanța va stabili locuința minorei la domiciliul reclamantei, în ., ., jud. N. – la familia C. V. V. și E..
3. Potrivit art. 402 alin. 1 din Codul civil, dar și a art. 499 alin. 4 din același act normativ, instanța de tutelă stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Referitor la contribuția reclamantei la întreținerea minorei, având în vedere că aceasta va exercita în mod exclusiv autoritatea părintească cu privire la minoră, urmează ca aceasta să își execute obligația de întreținere față de fetița sa în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională, conform art. 530 alin. 1 din Codul civil.
În ceea ce îl privește pe pârât, instanța îl va obliga să plătească reclamantei, în favoarea minorei, o contribuție de întreținere lunară în cuantum de 25 % din venitul lunar net realizat dar nu mai puțin de venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii (30.07.2014) și până la majoratul minorei (532 alin. 1 din Codul civil).
Valoarea contribuției va fi stabilită atât cu respectarea dispozițiilor art. 529 alin. 2 din Codul civil conform cărora atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar din muncă pentru un copil.
Conform disp. art. 527 din Codul civil, poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, iar la stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea astfel cum a fost formulată.
În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.440 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru + onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea având ca obiect modificare măsuri privind copilul - exercitare autoritate părintească + stabilire locuință + pensie întreținere, formulată de reclamanta C. L., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat S. Saratianu S., în Piatra N., ., ., județul N., în contradictoriu cu pârâtul A. Ș., cu domiciliul în Piatra N., .. 74, județul N..
Dispune ca reclamanta să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească asupra minorei A. E. - L., născută la data de 12.10.2001.
Stabilește locuința minorei la domiciliul reclamantei, în ., ., jud. N. – la familia C. V. V. și E..
Reclamanta urmează să își execute obligația de întreținere a minorei în natură.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei, în favoarea minorei, o contribuție de întreținere lunară în cuantum de 25 % din venitul lunar net realizat dar nu mai puțin de venitul minim pe economie, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul minorei.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.440 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-DUMITRIȚA MUNTEANUCOSTELA B.
Red./Tehn. A.D.M./19.06.2015
Tehn. C.B./19.06.2015
Ex. 4
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1416/2015. Judecătoria... | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... → |
|---|
