Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1173/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 1173/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1173

Dosar nr._ - perimare-

(cod operator date: 2720)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1173

Ședința publică din 03.04.2015

PREȘEDINTE - C. D. GREFIER – D. L.

Pe rol fiind cauza civilă privind pe reclamantul V. P. în contradictoriu cu pârâta V. N.-N., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.

Procedura de citare este completă.

Grefierul referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 02.03.2012, în baza disp. art. 244 al.1 pct.1 C.proc.civ.

Instanța a rămas în pronunțare cu privire la constatarea din oficiu a perimării.

INSTANȚA,

Asupra sesizării Biroului Arhivă pentru constatarea ca perimată a acțiunii civile înregistrată la această instanță sub nr._, instanța reține următoarele:

Prin încheierea din data de 02.03.2012 a Judecătoriei Piatra N. s-a dispus suspendarea judecății cererii având ca obiect partaj bunuri comune, formulată de reclamantul V. P. în contradictoriu cu pârâta V. N.-N., în baza disp. art. 244 al.1 pct.1 C.proc.civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii de divorț ce face obiectul dosarului nr._ .

Acțiunea de divorț a fost soluționată prin sentința civilă nr. 3284/01.06.2012 pronunțată de Judecătoria Piatra N. în dosarul nr._, sentință ce a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare la data de 14.12.2012.

De la această dată prezentul dosar a rămas în nelucrare mai mult de un an, fiind împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 248 Cod procedură civilă.

Potrivit textului de lege menționat, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Reținând că în cauză sunt îndeplinite condițiile enunțate de art. 248 C.pr.civ., instanța va constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamantul V. P., cu domiciliul în Piatra N., la familia J. I., ., cartier Sarata, județul N. în contradictoriu cu pârâta V. N.-N., cu domiciliul în Piatra N., la familia J. I., ., cartier Sarata, județul N., având ca obiect partaj bunuri comune.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. D. D. L.

Red./Teh.C.D.-D.L./24.04.2015;

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 1173/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT