Modificare măsuri privind copilul. Sentința nr. 3192/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3192/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 3192
Dosar nr._ - modificări măsuri privind copiii –
Cod operator date 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3192
Ședința publică din 13.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. - DUMITRIȚA M.
GREFIER – I. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei minori și familie formulată de reclamantul A. I. - L. în contradictoriu cu pârâta M. M., având ca obiect modificări măsuri privind copiii.
Dezbaterile la fond au avut loc în ședința de judecată din data de 29.09.2015, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi.
Încheierea de amânare a pronunțării face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-au declarat dezbaterile închise, după care instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2013, sub nr._, reclamantul A. I. - L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta M. M. ca autoritatea părintească privind pe minorii A. I. – N., născut la data de 20.09.2006 și A. D. - M., născută la data de 14.07.2001 să fie exercitată în comun de către ambii părinți, să se stabilească domiciliul minorilor la locuința tatălui din . pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorilor.
În motivare, reclamantul a arătat că, prin sentința de divorț, minorii au fost încredințați pârâtei în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în acea perioadă.
După divorț, fosta sa soție a plecat la muncă în Italia, iar minorii au rămas în grija unor vecini – familia A..
S-a mai precizat că, în urma finalizării partajului, reclamantul a devenit proprietarul exclusiv al imobilului unde se solicită a fi stabilită locuința minorilor.
În condițiile în care ambii minori sunt atașați de reclamant, se impune admiterea acțiunii.
Acțiunea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
Acțiunea a fost legal timbrată.
La data de 04.11.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 19-20), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, pârâta a precizat că reclamantul este cel care este plecat încă din anul 2001 la muncă în Italia, iar ulterior și-a neglijat familia din cauza faptului că a intrat într-o relație extraconjugală.
După divorț, situația financiară a pârâtei a devenit dramatică, în condițiile în care muncea ca și cadru didactic în comună cu un venit de 800 lei lunar, iar reclamantul plătea pensie de întreținere la nivelul salariului minim pe economie.
Prin hotărârea de partaj, pârâtei i-a revenit doar dreptul de a primi sultă de 4.531,5 lei și un autovehicul, iar locuința a devenit proprietatea reclamantului; în consecință, pârâta a fost nevoită să plece la muncă în Italia, iar minorii au fost lăsați în grija unei vecine apropiată de minori care a fost, de asemenea, și desemnată curator.
Pârâta a trimis lunar câte 150-300 Euro și venea în vacanțe în țară pentru a fi alături de copii. Din momentul în care a avut un spațiu locativ corespunzător, i-a luat pe minori în Italia, respectiv în luna august 2013, unde i-a înscris la școală.
În condițiile în care situația existentă la divorț nu s-a schimbat, se impune respingerea acțiunii și menținerea hotărârii de divorț.
În drept, s-au invocat disp. art. 205 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâta a depus la dosarul cauzei, în fotocopie, o . înscrisuri.
La data de 10.02.2014, reclamantul a depus la dosar o precizare (fila 70), prin care a indicat domiciliul său din Italia, unde a solicitat a fi efectuată ancheta socială.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri iar, pentru reclamant, și proba testimonială.
Conform dispozițiilor articolului 486 din Codul civil, instanța a solicitat opinia serviciului specializat de la domiciliul reclamantului, care nu a putut fi efectuată însă deoarece reclamantul nu a putut fi găsit deși organele abilitate s-au deplasat la locuința respectivă în repetate rânduri – filele 29 și 208. De asemenea, s-a dispus efectuarea de anchete sociale la reședințele părților din Italia, prin comisie rogatorie, precum și audierea minorei tot prin comisie rogatorie, în baza art. 4 din Regulamentul CE nr. 1206/2001 – filele 162-170 și 183-187.
La termenul de judecată din data de 10.10.2014, a fost audiat martorul A. C., depoziția acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosarul cauzei (fila 146).
La data de 12.08.2015, în temeiul disp. art. 264 alin. 1 din Codul civil, a fost audiată minora A. D. – M. – fila 197.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1375/10.03.2011, pronunțată de Judecătoria Piatra N., în dosar nr._, definitivă, instanța a luat act de înțelegerea reclamantului A. I. - L. și a pârâtei M. M. cu privire la următoarele capete de cerere:
1. desfacerea căsătoriei încheiate între părți prin acordul părților;
2. revenirea soției la numele anterior căsătoriei, respectiv „M.”, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri;
3. încredințarea minorilor A. I. – N., născut la data de 20.09.2006 și A. D. - M., născută la data de 14.07.2001, mamei;
4. asumarea de către reclamant a obligației de plată în favoarea minorilor a unei contribuții de întreținere;
5. stabilirea în favoarea reclamantului a unui program de vizită a minorilor pe teritoriul României.
În drept, prin . vigoare a noului cod civil la data de 01.10.2011, atât instituția juridică a încredințării minorului, cât și instituția reîncredințării au fost înlocuite de o instituție principală, respectiv autoritatea părintească și una subsidiară, respectiv stabilirea locuinței minorului. Totuși, deși aceste instituții au suferit modificări consistente, multe elemente au rămas comune, chiar identice sub aspectul condițiilor ce se cer a fi întrunite.
Astfel, conform art. 403 din Codul civil, în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copiii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului, a instituției de ocrotire, a instituției publice specializate pentru protecția copilului sau a procurorului.
Art. 46 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește că dispozițiile hotărârilor judecătorești privitoare la relațiile personale și patrimoniale dintre copii și părinții lor divorțați înainte de . Codului civil pot fi modificate potrivit dispozițiilor art. 403 din Codul civil.
În prezenta cauză, se impune a se verifica dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere la data pronunțării hotărârii de divorț, cu consecința reanalizării măsurilor referitoare la minorii A. I. – N., născut la data de 20.09.2006 și A. D. - M., născută la data de 14.07.2001.
După divorț, instanța reține că reclamantul plătea pensie de întreținere în favoarea minorilor la nivelul salariului minim pe economie iar, prin hotărârea de partaj (filele 65-69), pârâtei i-a revenit dreptul de a primi sultă de 4.531,5 lei de la reclamant și un autovehicul. S-a constatat că imobilul unde se solicită a fi stabilită locuința minorilor este proprietatea reclamantului.
În consecință, instanța reține că pârâta a fost nevoită să plece la muncă în Italia, iar minorii au fost lăsați în grija unei vecine care a fost, de asemenea, și desemnată curator (filele 31-32).
Pârâta a trimis lunar sume consistente de bani (filele 33-49) și venea în vacanțe în țară pentru a fi alături de copii. Din momentul când a avut un spațiu locativ corespunzător, i-a luat pe minori în Italia, respectiv pe data de 30.07.2013 (filele 50, 51-58), unde i-a înscris la școală (filele 59-62).
Potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar părinții exercită autoritatea părintească numaiîn interesul superior al copilului și răspund pentru creșterea copiilor lor minori.
Tot în același sens și spre aceeași finalitate, au fost reglementate și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Dacă de principiu (art. 503 alin. 1 din Codul civil), părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți și indiferent dacă conviețuiesc sau nu împreună, legiuitorul a stabilit că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă va hotărî potrivit interesului superior al copilului (art. 486 din Codul civil).
Pornind de la conținutul autorității părintești, ce presupune printre altele o pază și supraveghere continuă și atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală și morală iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă părintele are o conduita morală corespunzătoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvata normelor de conviețuire socială, instanța apreciază că reclamantul nu prezintă garanțiile morale necesare care să permită exercitarea în comun a autorității părintești asupra copiilor lor minori.
În acest sens, instanța a avut în vedere că, în aplicarea art. 8 din Convenție Europeană a Drepturilor Omului, statele membre au o . obligații pozitive, inerente asigurării respectului efectiv al vieții de familie, care impun luarea unor măsuri de protecție a titularilor dreptului conferit de Convenție.
Astfel, în cadrul relației dintre părinți și copii, exercițiul drepturilor părintești reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar respectul pentru viața familială implică, în materia separației copiilor de părinți, obligația pozitivă a statului de a lua toate măsurile necesare, atât pentru a menține legăturile personale, cât și pentru a reuni copilul cu părintele său, ținând cont de interesul superior al minorului.
Instanța are în vedere că, în cauze de acest fel, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului superior al minorului este întotdeauna de o importanță fundamentală, că interesul copilului trebuie considerat ca fiind primordial și că doar un comportament deosebit de nedemn poate determina ca părintele să fie privat de dreptul său de a păstra autoritatea părintească în interesul superior al copiilor.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cauza Monory contra României (Hotărârea din 5 aprilie 2005) că relația dintre părinți și copii intră în sfera vieții de familie, în sensul art. 8 din Convenție. Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție, deci trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de paragraful 2, respectiv amestecul să fie prevăzut în lege, să fie necesar într-o societate democratică (...) pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
În consecință, este necesar a se stabili un echilibru corect între interesele părinților și cele ale minorilor, având în vedere că trecerea timpului poate avea consecințe iremediabile asupra relațiilor dintre copii și părintele care nu locuiește cu acesta.
1. Instanța constată, în cazul concret și aparte de față, că această modalitate de exercitare de către pârâtă în mod exclusiv a autorității părintești asupra minorilor A. I. – N., născut la data de 20.09.2006 și A. D. - M., născută la data de 14.07.2001 este în concordanță cu principiul prevalenței interesului superior al copiilor în orice măsură care îl vizează, reglementat de art. 263 din Codul civil și de art. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Deși Codul civil nu a stabilit criterii în aprecierea motivelor întemeiate care ar putea conduce la stabilirea modalității de exercitare a autorității părintești, în prezent, ultima modificare a Legii nr. 272/2004, respectiv art. 36 stabilește că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.
A.. 6 al aceluiași text de lege prevede că un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil, iar alin. 7 stabilește ca și motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.
Deosebit de relevantă este declarația minorei din care transpare lipsa de implicare și de interes a tatălui în ceea ce îi privește pe minori în condițiile în care nici măcar nu a efectuat programul de vizită a minorilor stabilit prin hotărârea de divorț, deși pârâta a venit cu copiii în țară în vara acestui an, iar reclamantul se afla la locuința sa din Cândești împreună cu actuala sa soție. Nici când părțile se aflau în Italia, reclamantul nu s-a arătat foarte interesat în a-i vedea pe copii.
Instanța reține că, deși ambii părinți trebuie să se ocupe în mod efectiv de creșterea, educarea și îngrijirea copiilor lor, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul este un tată dezinteresat, fapt dovedit parțial inclusiv prin depoziția martorului audiat în cauză care a declarat că, în perioada în care pârâta se afla în Italia, iar reclamantul revenea în țară, copiii dormeau tot la vecinii unde fuseseră lăsați de mamă.
În plus, reclamantul și-a schimbat deseori domiciliul pe parcursul judecării prezentei cauze, și-a modificat succesiv acțiunea, motiv pentru care nu s-a putut efectua ancheta socială la vreunul din domiciliile sale în vederea verificării condițiilor locative.
Instanța reține și faptul că noile dispoziții legale ale Codului civil și ale legii speciale referitoare la exercitarea în comun a autorității părintești au fost edictate cu scopul de a educa pe părinți să învețe să colaboreze în luarea deciziilor privitoare la copiii lor însă, în cauza de față, nu poate fi vorba de o atare colaborare în condițiile în care s-a făcut dovada cu prisosință că reclamantul nu dorește să colaboreze cu pârâta, aspect care apreciat împreună cu lipsa de interes a reclamantului de a petrece mai mult timp cu copiii și preocuparea singulară a mamei în procesul de creștere și educare a copiilor întărește concluzia că se impune ca hotărârea de divorț să rămână neschimbată.
În consecință, instanța reține că, în prezenta cauză, stabilitatea și continuitatea în creșterea și îngrijirea celor doi minori au prioritate, tocmai pentru a se evita noi traume pentru cei doi frați care au schimbat deja mai multe domicilii în încercarea mamei, lipsită de sprijinul tatălui, de a le oferi condiții mai bune de trai.
În consecință, instanța reține că exercitarea autorității părintești în comun de către părinți nu ar genera decât noi conflicte între părți și nu ar servi în nicio măsură interesului superior al copiilor.
2. În ceea ce privește locuința minorilor, instanța apreciază că este în interesul acestora să rămână neschimbat, respectiv la pârâtă în condițiile în care copiii au locuit dintotdeauna împreună cu mama acestora (perioada în care copiii au locuit la familia A. s-a datorat exclusiv lipsurilor financiare). Din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâta dispune de posibilități materiale și prezintă garanții morale, putând oferi copiilor săi condiții optime de îngrijire, creștere și educare (filele 204-207). În situația actuală, în care minorii s-au integrat foarte bine mai întâi în Italia și mai apoi în Anglia (filele 200-203), orice modificare majoră a reperelor umane, sociale și morale ar putea avea consecințe negative asupra formării ulterioare a acestora.
Probele administrate la solicitarea reclamantului nu sunt însă de natură a forma convingerea că interesul superior al copiilor este de a locui împreună cu tatăl acestora.
În plus, martorul propus de reclamant a confirmat atașamentul minorilor față de mamă, dar și dificultățile financiare întâmpinate de aceasta care au determinat-o să plece la muncă în Italia în anul 2011; martorul a confirmat susținerea pârâtei conform căreia aceasta i-a luat pe minori în Italia în 2013, țară în care aceștia s-au integrat foarte bine, aspect confirmat și de concluziile referatului de anchetă socială efectuată prin comisie rogatorie – filele 163-165.
Deși minorilor le lipsește și autoritatea tatălui, situația nu va fi rezolvată prin schimbarea locuinței, impunându-se eventual ca acesta să execute efectiv programul de vizită de care beneficiază.
Erorile sau neînțelegerile dintre părți care au survenit după divorț nu sunt de natură a impune modificarea măsurilor cu privire la locuința minorilor, tocmai din necesitatea de menținere a unei minime stabilități și continuități.
Instanța reține și poziția oscilantă a reclamantului care a locuit când în Cîndești, când în Italia, motiv pentru nu a putut fi efectuată ancheta socială în România deși organele abilitate s-au deplasat la locuința respectivă în repetate rânduri. Pentru același motiv, nici în Italia nu a putut fi efectuată ancheta socială – fila 170.
3. Potrivit art. 402 alin. 1 din Codul civil (dispoziții legale care se aplică prin asemănare), dar și a art. 499 alin. 4 din același act normativ, instanța de tutelă stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
Având în vedere că nu a fost schimbată modalitatea de stabilire a locuinței celor doi minori, nu se impune nici modificarea măsurilor privitoare la contribuția de întreținere datorată minorilor.
Față de cele expuse mai sus, instanța va respinge acțiunea ca nefondată, esențiale fiind în pronunțarea soluției declarația minorei conform căreia este foarte bine integrată în viața de familie alături de fratele său și de mama sa, dar și ansamblul probator care a demonstrat un comportament neadecvat al tatălui față de copiii săi, motiv pentru care nu se impune modificarea măsurilor, astfel cum au fost stabilite prin hotărârea de divorț.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat (respectiv doar 650+200 lei, conform chitanțelor eliberate de apărător S. M. care a depus delegație de reprezentare și s-a prezentat în instanță).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect modificare măsuri privind copiii – exercitare autoritate părintească + stabilire locuință + pensie de întreținere, formulată de reclamantul A. I. – L., CNP_, dom. în com. Cândești, . și cu dom. procedural ales la cabinet avocat Hurgheș L. din Piatra N., .. 26, jud. N., în contradictoriu cu pârâta M. M., CNP_, cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat S. M. din Piatra N., ..21, ., ..
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 850 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.10.2015.
Președinte Grefier
A. - Dumitrița M. I. C.
Red. A.D.M./18.11.2015
Tehn. AD.M./I.C./18.11.2015
Ex. 4 ex./2ex. .>
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 2661/2015. Judecătoria... → |
|---|
