Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 2544/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 19-08-2015 în dosarul nr. 2544

Dosar nr._ - ordonanță președințială –

Cod operator 2720 (exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor)

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2544

Ședința publică din data de 19.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte – V. V. C.

Grefier –A. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. A. F. în contradictoriu cu pârâtul A. M., având ca obiect ordonanță președințială (exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, asistată de avocat N. G., curatorul pârâtului, avocat C. A. și martorul D. N. B., lipsind pârâtul.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- cauza este la al patrulea termen de judecată;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Alte aspecte procedurale:

-s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, adresa emisă sub nr._/11.08.2015 de I.P.J.N.-Biroul de Ordine Publică .

Curatorul pârâtului depune la dosar copia chitanței emisă la data de 19.08.2015(nr.6), reprezentând onorariu curator, în cuantum de 200 de lei, ce a fost achitat de reclamantă.

Se prezintă numita D. N. B., care se legitimează cu cartea de identitate ., nr._,CNP-_, care arată că în prezent minorul A. Gabriele locuiește împreună cu reclamanta la locuința sa.

La întrebarea instanței, aceasta arată că, în apartamentul unde locuiește, ce este situat în Piatra N., ., ., . este compus din patru camere, locuiește ea, împreună cu soțul său și cei doi copii, precum și soacra sa, punând la dispoziția reclamantei o cameră din acest imobil, unde locuiește în prezent, împreună cu minorul A. Gabriele.

Instanța, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, și prevederile art.998 Cod procedură civilă, dispune din oficiu, audierea martorului D. N. B., sub prestare de jurământ, declarația fiind consemnată în procesul-verbal depus la dosar.

Părțile prezente nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților pentru dezbaterile pe fondul cauzei.

Apărătorul ales al reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, având în vedere probatoriul administrat și depoziția martorului audiat la acest termen de judecată. Arată că, minorul se află într-o situație dificilă, este traumatizat și exploatat de tată, fiind pus de către acesta să vândă telefoane mobile provenite dintr-o sursă ilicită. Mai arată că, minorul este ținut de pârât în diferite locații, împreună cu persoane necunoscute, existând un pericol iminent pentru minor, având în vedere conduita tatălui său, care se află permanent sub influența băuturilor alcoolice. Solicită pe calea ordonanței președințiale atribuirea autorității părintești exclusiv reclamantei, asupra minorului Alberto Gabriele, și stabilirea locuinței acestuia la mătușa sa D. N. B., care îi oferă toată dragostea și grija, și un climat adecvat creșterii și educării. Solicită obligarea pârâtului la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată(onorariu curator).

Curatorul pârâtului, avocat C. A., față de probatoriul administrat și de lipsa pârâtului, lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra N. la data de 07.07.2015, sub nr._, reclamanta D. AGNEZIA-F. a chemat în judecată pe pârâtul A. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, pe calea ordonanței președințiale, să ia măsuri grabnice pentru a stabili de urgență revenirea fiului său minor A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 la reședința sa ; atribuirea autorității exclusive reclamantei și stabilirea locuinței la reclamantă, în Piatra N., ..

În motivare, reclamanta a arătat că a trăit cu pârâtul în concubinaj tip de 12 ani iar din anul 2004 a plecat cu acesta la muncă în Italia. Din această relație s-a născut minorul care i-a cooptat atenția tatălui la început dar datorită vieții aventuroase a acestuia, a jocurilor de noroc care îi aducea numai pierderi financiare dar și nervozități excesive interesul pentru copil a dispărut iar relația cu reclamanta s-a deteriorat considerabil. Ca urmare reclamanta a fost nevoită să revină în țară pentru că nu se mai putea descurca financiar și nu mai putea suporta stările tensionale la care erau supuși și să se adăpostească la locuința bunicii care o ajută considerabil. În prezent reclamanta s-a angajat iar din veniturile realizate întreține copilul care a absolvit clasa I-a. Reclamanta și minorul sunt atașați unul de altul, au încredere reciprocă și au trăit liniștiți până la apariția concubinului care de o lună vine în stare de ebrietate, face scandal și emite pretenții totale asupra copilului. Ca urmare reclamanta a fost nevoită să apeleze la serviciul 112 deoarece pârâtul, la data de 26.06.2015, ora 20,48 a venit în stare de ebrietate, a făcut scandal și a vrut să ia copilul. Pentru această atitudine pârâtul a fost sancționat contravențional cu amendă, în temeiul Legii nr. 61/1991, art. 1 pct. 11.

În data de 27.06.2015, în jurul orei 20,48, în lipsa reclamantei, când aceasta era la serviciu, pârâtul a luat minorul cu forța de șa domiciliul său și l-a dis într-o destinație necunoscută. Reclamanta a sperat că pârâtul îi va aduce înapoi minorul dar în seara acelei zile copilul i-a dat telefon și i-a spus că a ajuns la București. A doua zi plângea și i-a spus că tatăl său l-a lăsat la o familie la țară ( la Urziceni), a plecat unde avea treabă iar când s-a întors l-a bătut pentru că a cerut să se întoarcă la mamă. A mai arătat reclamanta că nu știe în ce condiții locuiește minorul dar pârâtul și-a schimbat reședința de două ori și i s-a permis să dea telefon pentru a-i comunica reclamantei situația în care se află și să facă tot posibilul pentru a-l recupera.

Reclamanta consideră că minorul se află în pericol având în vedere că pârâtul este un mare consumator de alcool iar după ce le consumă devine violent mai ales când pierde și la jocurile de noroc. Cu atât mai mult pericolul există pentru minor cu cât acesta a fost la consultanță psihologică, fiind traumatizat de tată ar și bolnav (alergic). Faptul că pârâtul este consumator de alcool de o perioadă îndelungată este relevat și de o hotărâre penală din Italia unde a cauzat un accident pentru că a condus în stare de ebrietate astfel cum rezultă din adresa nr._/3.07.2015 eliberată de Poliția mun. Piatra N..

Reclamanta a anunțat și Serviciul de Prevenire și Intervenție Rapidă în cazurile de abuz, neglijare sau exploatare a copilului care i-a comunicat să introducă acțiune și să țină legătura permanent cu A. G.. Pe rolul Judecătoriei Piatra N. reclamanta a înregistrat o acțiune de drept comun de atribuire a autorității părintești și stabilire a locuinței minorului la reclamantă.

Alăturat cererii reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: act de identitate reclamantă, adeverință nr. 3083/3.07.2015 eliberată de Școala Gimnazială „N. A.” Piatra N., adresa nr._/03.07.2015 emisă de IPJ N., certificat de naștere A. A. Gabriele, adeverință medicală din data de 03.07.2015, extras sentință Tribunalul civil și penal din Mondovi – traducere autorizată,

La solicitarea instanței C. Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun. Piatra N. a depus la dosar raport de anchetă psihosocială nr._/15.07.2015.

De asemenea, la solicitarea instanței Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului B. a comunicat instanței faptul că minorul în cauză a revenit la domiciliul mamei din data de 20.07.2015 iar reprezentanții săi au contactat telefonic reclamanta care a confirmat cele declarate de rudele tatălui. Ca urmare nu s-a putut efectua raportul de evaluare psihosocială.

La termenul de judecată din data de 19.08.2015 instanța a dispus din oficiu audierea martorului D. N. B..

Pârâtul nu a fost prezent la judecarea cererii deși a fost citat atât la domiciliul său legal cât și la cel indicat de reclamantă. De asemenea, instanța a dispus citarea acestuia prin publicitate iar la termenul din data de 19.08.2015 a fost reprezentat de un curator numit în condițiile art. 167 Cod pr. civ. iar pentru același termen de judecată a semnat personal citația.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

Din relația de conviețuire a părților, a rezultat minorul A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 ( certificat de naștere - fila 11).

În prezent, pe rolul Judecătoriei Piatra N. reclamanta a înregistrat o cerere pentru exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu și pensie de întreținere, în dosarul nr._ fiind separată de pârât. Anterior separării domiciliul comun al reclamantei și al pârâtului era în mun. Piatra N., ., jud. N.. Din probele administrate rezultă faptul că la momentul formulării cererii de chemare în judecată minorul fusese luat de la domiciliul mamei dar în cursul soluționării cererii pârâtul a readus copilul la locuința reclamantei.

În conformitate cu dispozițiile art. 996 și urm. din Codul de procedură civilă, instanța, stabilind că în favoarea reclamantei există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

La soluționarea prezentei cereri trebuie avute în vedere trebuie avute în vedere și prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în care se stipulează că „reglementările adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, precum și orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului”, principiu ce „este impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal”. În alineatul 3 al aceluiași articolse prevedecă „ principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționare de instanțele judecătorești”.

În aprecierea respectării interesului superior al minorului, instanța va avea în vedere criteriile consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență, și anume: vârsta copilului, posibilitățile părintelui de a-i asigura o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul față de minor și al minorului față de părinte, precum și grija manifestată de părinți în timpul conviețuirii și după despărțirea lor. Criteriile de apreciere a interesului superior al minorului formează un ansamblu guvernat de principiul egalității, ceea ce înseamnă că nu se poate reține caracterul primordial sau determinant al unuia sau altuia dintre criteriile respective, instanța urmând a le evalua în ansamblul lor, prin analizarea fiecărui criteriu în contextul celorlalte.

În condițiile în care dosarul ce vizează fondul relațiilor părintești nu este finalizat, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești cu caracter executoriu, reclamanta poate solicita instanței luarea unei măsuri vremelnice de natura celei reglementate de dispozițiile art. 996 din Codul de procedură civilă, text care însă nu cuprinde o enumerare limitativă a măsurilor ce pot fi luate în cadrul acestei proceduri.

Exercitarea autorității părintești în cazul copilului din afara căsătoriei este reglementată prin dispozițiile art. 505 Cod civil. În alin. 2 al acestui text de lege se are în vedere situația în care părinții copilului nu conviețuiesc, ipoteză în care „modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”. Or, prin dispozițiile art. 919 Cod pr. civ. se arată în mod expres faptul că se pot dispune pe cale de ordonanță președințială măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copilului minor, pe timpul procesului. În prezenta cauză se află pe rol un proces având ca obiect exercitare autoritate părintească, stabilire domiciliu și plată pensie de întreținere, în dosarul nr._

În vederea soluționării prezentei cereri instanța trebuie să aibă în vedere cele trei condiții de admisibilitate ale unei astfel de proceduri respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.

Astfel, în cauza de față urgența este implicită, rezultând din necesitatea ocrotirii interesului superior al minorului, când relațiile tensionate dintre părinți se pot răsfrânge negativ asupra copilului și când, în situația de speță, autoritatea părintească asupra copilului nu a fost încă stabilită. De la naștere minorul a locuit cu ambii părinți la domiciliul comun al acestora dar odată cu despărțirea părinților se impune stabilirea domiciliului minorului la unul dintre părinți.

Condiția vremelniciei rezultă din faptul că, pe rolul Judecătoriei Piatra N., reclamanta a promovat o acțiune cu privire la fondul relațiilor dintre părți.

Privitor la condiția referitoare la neprejudecarea fondului, instanța reține că măsura concretă de stabilire a modului de exercitare a autorității părintești și de stabilire provizorie a locuinței minorului nu echivalează cu o negare a dreptului acestuia de a-și exercita prerogativele părintești asupra minorului ce îi sunt conferite de lege, iar măsura definitivă a stabilirii exercițiului acestor drepturi va fi luată de către instanța învestită cu soluționarea cererii formulate pe calea dreptului comun, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel care poate fi administrat în cauza de față.

Constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, instanța procedează la verificarea temeiniciei cererii formulate de reclamantă, sub aspectul aparenței dreptului.

Instanța reține că anterior momentului despărțirii părinților aceștia au fost implicați în creșterea și îngrijirea copilului. Susținerile pârâtei legate de moralitatea pârâtului, comportamentul acestuia față de minor nu au fost dovedite. Fapt dovedit este că pârâtul a încercat să ia minorul de la domiciliul reclamantei fără acordul acesteia, ocazie cu care s-au produs și anumite conflicte între părinți.

La soluționarea cererii instanța va avea în vedere interesul superior al minorului, astfel încât măsura dispusă să asigure, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond, asigurarea unei creșteri și îngrijiri adecvate, dar și stabilitatea emoțională a copilului, ținând seama de posibilitățile materiale ale părinților, de gradul de atașament al părinților față de minor, de măsura în care fiecare dintre aceștia se poate ocupa în mod responsabil de îngrijirea copilului, dar având în vedere în primul rând vârsta de numai patru luni a copilului și gradul său de dependență.

Astfel condițiile materiale necesare pentru creșterea, supravegherea și îngrijirea minorului precum și pentru dezvoltarea fizică, mentală, și socială echilibrată a acestuia sunt asigurate la domiciliul din prezent al reclamantei . Astfel din depoziția martorului D. N. B. rezultă că aceasta îi permite reclamantei să locuiască temporar la domiciliul său, asigurându-i folosința exclusivă a unei camere dintr-un apartament cu 4 camere situat în mun. Piatra N.. În condițiile în pârâtul a avut cunoștință despre formularea prezentei cereri semnând citația pentru termenul de judecată din data de 19.08.2015 fără a-și exprima o altă opțiune referitoare la domiciliul minorului instanța reține ca unică soluție stabilirea domiciliului minorului la domiciliul reclamantei.

Potrivit art. 483 din Codul civil, autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți, iar părinții exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului și răspund pentru creșterea copiilor lor minori.

În același sens sunt și dispozițiile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, conform cărora răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinților, aceștia având obligația de a-și exercita drepturile și de a-și îndeplini obligațiile față de copil ținând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.

Dacă de principiu (art. 503 alin. 1 din Codul civil), părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească, indiferent dacă sunt sau nu căsătoriți și indiferent dacă conviețuiesc sau nu împreună, legiuitorul a stabilit că, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă va hotărî potrivit interesului superior al copilului (art. 486 din Codul civil).

Pornind de la conținutul autorității părintești, ce presupune printre altele o pază și supraveghere continuă și atentă a copilului în toată activitatea lui, astfel încât să se observe dezvoltarea sa fizică, intelectuală și morală iar acest lucru nu se poate realiza decât dacă părintele are o conduita morală corespunzătoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul său personal, să aibă o comportare adecvata normelor de conviețuire socială, instanța apreciază că ambii părinți prezintă toate garanțiile morale și materiale necesare să le permită exercitarea in comun a autorității părintești asupra fiului minor.

Dispozițiile art. 507 cod civil permit exercitarea autorității părintești de către un singur părinte în situații excepționale ( unul dintre părinți este decedat, declarat mort, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă se află în neputință de a-și exprima voința) la care se adaugă cele din dispozițiile Legii nr. 272/2004. Astfel, art. 36 stabilește că ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor, iar exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său.

A.. 6 al aceluiași text de lege prevede că un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil, iar alin. 7 stabilește ca și motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.

Toate acestea sunt situații de excepție iar în prezenta cauză reclamanta nu a dovedit un astfel de comportament din partea pârâtului. Deși a invocat exercitarea unor acte de violență asupra sa nu a dovedit prin mijloacele de probă încuviințate sau dispuse din oficiu un astfel de comportament din partea pârâtului.

Ca urmare instanța va respinge cererea reclamantei de exercitare exclusivă a autorității părintești și va dispune ca această să fie realizată în comun cu pârâtul.

Instanța va stabili în mod provizoriu locuința minorului A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 la locuința reclamantei, situată în loc. Piatra N., ., ., jud. N., până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N., apreciind că măsura dispusă este aptă să asigure suportul emoțional de care minorul are nevoie pentru menținerea unei stări de sănătate adecvată. Instanța reține ca esențial pentru a dispune astfel timpul de care dispune fiecare dintre părinți pentru a se ocupa de creșterea și îngrijirea minorului . Astfel, în prezent reclamanta are domiciliul stabilit la o rudă apropiată care o ajută în activitatea de creștere și educare a minorului în condițiile în care pârâtul nu a manifestat interes în prezenta cauză.

În temeiul disp. art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul curatorului numit pentru reprezentarea sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta D. AGNEZIA-F.(C.I. . nr._, CNP-_), cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul A. M.(CNP-_, fiul lui G. și A.), cu domiciliul în comuna G. Siliștea, . C. N. G., județul B., având ca obiect ordonanță președințială– exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.

Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 să fie exercitată în comun de ambii părinți, D. AGNEZIA-F. și A. M., până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N..

Stabilește în mod provizoriu locuința minorului A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 la locuința reclamantei, situată în loc. Piatra N., ., ., jud. N., până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N..

Obligă pârâtul A. M. să achite reclamantei D. AGNEZIA-F. suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

C. V. V. A. C.

Red.tehn.C.V.V./26.08.2015-tehn.A.C./26.08.2015.-EX.5

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta D. AGNEZIA-F.(C.I. . nr._, CNP-_), cu domiciliul în Piatra N., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul A. M.(CNP-_, fiul lui G. și A. ), cu domiciliul în comuna G. Siliștea, . C. N. G., județul B., având ca obiect ordonanță președințială– exercitare autoritate părintească și stabilire domiciliu minor.

Dispune ca autoritatea părintească asupra minorului A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 să fie exercitată în comun de ambii părinți, D. AGNEZIA-F. și A. M., până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N..

Stabilește în mod provizoriu locuința minorului A. A. Gabriele, născut la data de 16.10.2007 la locuința reclamantei, situată în loc. Piatra N., ., ., jud. N., până la soluționarea dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Piatra N..

Obligă pârâtul A. M. să achite reclamantei D. AGNEZIA-F. suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Executorie fără somație și fără trecerea vreunui termen.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.08.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

C. V. V. ADRIANHA C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2544/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT