Validare poprire. Sentința nr. 2945/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 2945/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 2945
Dosar nr._ validare poprire
Cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA N.
JUDEȚUL N.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 2945
Ședința publică din data de 01.10.2015
Instanța constituită din
Președinte – C. I. - judecător
Grefier - D. B.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect validare poprire formulata de creditoarea B. SA in contradictoriu cu terțul poprit . si debitoarea T. L..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns debitoarea T. L. E. – Ci . nr._ CNP_, lipsă fiind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- procedura de citare legal îndeplinită;
- cauza este la primul termen de judecată;
- creditoarea are termen în cunoștință conform art. 229 alin. 1 Cod procedură civilă;
- s-a atașat dosarul de executare nr. 462/2013 al B. A. C. D.;
- s-a solicitat de către creditoare judecarea cauzei în lipsa părților.
Instanța, verificând competența generală, materială și teritorială de judecare a pricinii, constată că, în temeiul art.131 alin.1 din codul de procedură civilă raportat la dispozițiile art. 790 alin. 1 Codul de procedură civilă este competentă să judece prezenta cauză având ca obiect validare poprire. Totodată, constată că cererea de chemare în judecată este formulată în termenul prevăzut de lege.
Instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.
Debitoarea lasă soluția la aprecierea instanție. Depune la dosar un set de înscrisuri precizând că a lucrat la terțul poprit o singură lună.
Față de dispozițiile art. 238 Cod de procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, la 6 luni.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Debitoarea solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și depune 6 chitanțe în dovedirea faptului că a făcut plata. Consideră că a achitat creditul.
În temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă va încuviința pentru creditoare și debitoare proba cu înscrisuri, apreciind că este utilă, pertinentă și concludentă putând duce la soluționarea pricinii cu privire la situația de fapt.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului.
Debitoarea solicită respingerea cererii, iar în cazul în care ar mai avea vreo sumă de achitat să nu i se mai poprească urmând a achita personal.
Instanța declară dezbaterile închise în temeiul dispozițiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.04.2015, sub nr._, creditoarea B. SA a solicitat in contradictoriu cu tertul poprit . si debitorul T. L. ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună validarea popririi dispusă de B. A. C., pentru suma de 2220,77 lei.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, a fost incuviintata executarea silita a debitorului T. L. prin incheierea din 09.07.2013 pronuntata de Judecatoria Moinesti in dosarul nr._ .
Adresa de infiintare a popririi a fost comunicata catre . la data de 13.03.2015, insa tertul poprit nu si-a indeplinit obligatiile ce-i reveneau in vederea efectuarii popririi.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 789 din Codul de procedură civilă.
În dovedirea cererii, legal timbrată, creditoarea a depus la dosar, în fotocopie, o . înscrisuri – filele 5-32.
Deși legal citați, cu această mențiune, debitorul T. L. și terțul poprit . nu au formulat întâmpinare în cauză (filele 37-38).
În virtutea rolului activ prevăzut de art. 22 Cod procedură civilă și pentru justa soluționare a cauzei, instanța a dispus atașarea dosarului executare nr. 462/2013 al B. A. C. D..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În baza titlului executoriu (contractul de credit 280CRU_/20.11.2006), creditoarea . solicitat executarea silită a debitorului T. L.-E., formându-se dosarul de executare nr. 462/2013 al B. A. C. D..
În baza titlului executoriu menționat mai sus, executorul judecătoresc a înființat poprire, prin care s-au indisponibilizat sumele necesare plății unui debit total de 2417,77 lei, în sarcina terțului poprit – . 74) la data de 03.03.2015.
Conform art.783 alin.1 din Codul de procedură civilă, poprirea se înființează prin adresă in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul caruia s-a infiintat poprirea, ce va fi comunicata tertului poprit.
Terțul poprit a primit la data de 13.03.2015 adresa de înființare a popririi menționată mai sus (fila 74 verso), însă raporturile de muncă cu debitorul T. L. erau stinse de la data de 22.12.2014 (Decizia nr. 29/22.12.2014, cu privire la încetarea contractului individual de muncă a debitoarei– fila 76 verso).
Având în vedere cele expuse mai sus, în baza art. 790 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța va respinge actiunea, ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiata, acțiunea având ca obiect validare poprire formulata de creditoarea B. SA, (J_, CUI404416 cu sediul în București, sector 2, .. 6 A, in contradictoriu cu terțul poprit ., (J_, CIF27365882) cu sediul în Piatra N., .. 5, .. A, . si debitoarea T. L. (CNP_), cu domiciliul în Piatra N., . 14, ., ..
Cu drept de apel la Tribunalul N. în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piatra N..
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. IrinaDaniela B.
Red.Tehn CI/23.12.2015/Tehnoredactat CI/D.B/23.12.2015/Ex.6
← Validare poprire. Sentința nr. 2966/2015. Judecătoria... | Uzucapiune. Sentința nr. 2984/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|