Plângere contravenţională. Sentința nr. 2995/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT

Sentința nr. 2995/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 2995

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PIATRA-N.

JUDEȚUL N.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2995

Ședința Publică din data de 05.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte – M. C. I.

Grefier – I. O.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul Poliția L. a Mun. Piatra N. având ca obiect plângere contravențională OG.99/2000.

La apelul nominalfăcut în ședință publică, se prezintă av. B. P. L., pentru petentă, lipsă fiind reprezentantul legal al intimatului.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței urmatoarele:

- procedura de citare legal îndeplinită cu părțile;

- cauza este la primul termen de judecată.

Reprezentantul petentului depune la dosar un înscris intitulat „ Acord pentru deschiderea exercițiului comercial”.

Instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei cauzei.

Apărătorul petentei apreciază că Judecătoria Piatra N. este competentă să soluționeze prezenta cauză.

In considerarea dispozițiilor art. 131 rap. la art. 94 C.p.c. și 32 al. 1 din OG.2/2001, instanța se consideră competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.

In temeiul art. 238 C.p.,c instanța pune în discuție estimarea duratei procesului.

Apărătorul petentului, avocat B. P. L., estimează că prezenta cauză se poate judeca la un sibngur termen de judecată.

Instanța, conform art. 238 C.p.c, apreciază că durata estimativă a prezentului proces este de 3 luni.

Nemaifiind cereri prealabile sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul la probe.

Reprezentantul petentului, avocat B. P. L., solicită instanței încuviințarea probei cu inscrisurile depuse la dosar.

Instanța în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul debaterilor.

Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii, și anjularea procesului-verbal contestat.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015, petenta ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului Piatra N., a solicitat instanței, în principal să dispună anularea procesului verbal . nr._-09.02.2015, iar în subsidiar să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

În motivare, a arătat că la data de 09.02.2015 la punctul de lucru al societății situat în Piatra N., ..4, . N. ,a fost realizat un control, iar procesul verbal contestat a fost încheiat întrucât s-a constatat că nu deține acord de funcționare eliberat de Primăria Mun.Piatra N..

Totodată, a arătat că fapta pentru care a fost sancționată nu există, iar agentul constatator a încadrat fapta în prevederile art 5 pct 1 din OG 99-2000, întrucât pentru fapta prev de art.6 alin 2 din OG 99-2000 nu este instituită nici o sancțiune, această faptă nefiind încadrată drept contravenție. De asemenea, a arătat că sancțiunea suspendării activității a fost în mod abuziv aplicată, în condițiile în care prev art 73 alin.1 prevăd suspendarea activității până la obținerea autorizațiilor, iar în textul de lege nu este prevăzută sancțiunea suspendării activității în lipsa acordului de funcționare.

În drept, plângerea este întemeiată pe disp.OG 99-000 și OG 2-2001.

Anexat plângerii, petenta a depus la dosar procesul verbal contestat, împuternicire avocațială .

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxa judiciară de timbru, cf prev art 19 alin 1 din OG 2-2001.

În termen legal, la data de 06.04.2015 intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. Sub aspectul temeiniciei, a arătat că petenta a recunoscut săvârșirea faptei.

La termenul din 05.10.2015, petenta a depus la dosar acordul pentru deschiderea exercițiului comercial –alimentație publică nr_15.

În temeiul prev art 255-258 C.pr civ instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal ., nr._-09.02.2015 întocmit de intimată, petenta a fost sancționată cu 400 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev de art. 5 pct 1 din OG 99-2000, precum și suspendarea activității până la .-a reținut că la data de 09.02.2015, ora 9,30 la controlul efectuat la Barul Caffe, aparținând petentei, situat în Piatra N., .-a constatat că acesta funcționează fără a deține autorizație de funcționare eliberată de Primăria Mun.Piatra N..

Având în vedere dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal evocat, instanța reține că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, care pot fi analizate și din oficiu.

Instanța nu poate reține apărarea petentei referitoare la împrejurarea că în cauză agentul constatator ar fi făcut o încadrare juridică greșită faptei, întrucât potrivit art 5 alin 1 din OG 99-2000, orice exercițiu comercial se desfășoară numai de către comercianți autorizați în condițiile legii, iar potrivit art 6 alin.2 exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrației publice locale. Astfel, norma prevăzută de disp.art 5 alin1 are caracter general, cu aplicabilitate în orice activitate comercială, iar cele din art 6 alin.2 vizează doar o anumită categorie de activități, respectiv, cele de comercializare în zone publice.

Totodată, cf prev.art.73 din OG 99/2000, anterior formei modificate din 29.03.2015 constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:

1. desfășurarea oricărui exercițiu comercial cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), cu suspendarea activității comerciale până la data autorizării și cu amenda

Având în vedere profilul de activitate al petentei, instanța reține aplicabilitatea în cauză a prev. art 5 alin 1 din OG 99-2000.

Mai mult decât atât la cca o lună de la data săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată contravențional, aceasta s-a conformat dispozițiilor legale fiind emis la data de 09.03.2015 acordul pentru deschiderea exercițiului comercial alimentație publică nr. 6058.

Având în vedere că fapta reținută în sarcina petentei este rezultatul percepțiilor proprii ale agentului constatator și având în vedere prezumția relativă de autenticitate și veridicitate de care se bucură procesul-verbal de contravenție, precum și împrejurarea că petenta nu a dovedit o situație de fapt contrară, se reține faptul că intimatul și-a îndeplinit obligația a de a proba existența faptei antisociale, săvârșită de petent, obligație ce îi incumbă.

Totodată, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Prin raportare la criteriile de individualizare prevăzute de articolul menționat, instanța reține că sancțiunea contravențională a amenzii aplicată în cuantum minim de 400 lei corespunde gradului de pericol social al faptei.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține ca legal și temeinic procesul verbal ., nr._/09.02.2015 întocmit de intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T A R A S T E

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Piatra N., ., ., ., CF._ în contradictoriu cu intimata Poliția L. a Municipiului Piatra N., cu sediul în Piatra N., ., .. N., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra N..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.10.2015

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. C. I. I. O.

Red.Tehnored.M.C.I./I.O.02.12.2015/05.12.2015

4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2995/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT