Validare poprire. Sentința nr. 4141/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT
Comentarii |
|
Sentința nr. 4141/2015 pronunțată de Judecătoria PIATRA-NEAMT la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4141
Dosar nr._ - validare poprire -
cod operator 2720
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PIATRA-N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4141
Ședința publică din 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. R.
GREFIER: P. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe creditorul INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI TÂRGU N., debitorul A. G. și terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
-procedura de citare este legal îndeplinită;
-cauza este la primul termen de judecată.
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale și reține cauza spre soluționarea acesteia.
In baza dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă s-au declarat dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 24.09.2015, creditoarea INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI TÂRGU N. a solicitat în contradictoriu cu debitorul A.(MIHAILUC)G. și terțul poprit . înființarea popririi pentru suma de 2.835,02 lei și fixarea unui termen pentru validarea popririi.
În motivare,a arătat că la data de 5.02.2015,a fost emisă adresa nr.1869 prin care, în baza OG 92/2003 se solicită înființarea unei popririi asupra veniturilor debitorului urmărit, A.(MIHAILUC)G., angajat al .. Deoarece este în imposibilitatea de a recupera creanța conform actelor de executare și titlurilor executorii, solicită validarea popririi.
În drept,au fost invocate dispozițiile art.780-793 Cod procedură civilă.
În dovedire,au fost anexate înscrisuri.(filele 6-23 dosar).
La termenul de judecată din 9.12.2015, instanța a invocat din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Piatra N..
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:
Creditoarea INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI TÂRGU N. a solicitat în contradictoriu cu debitorul A. (MIHAILUC) G. și terțul poprit . validarea popririi pentru suma de 2.835,02 lei, așa cum rezultă din titlurile executorii și actele de executare atașate.
Potrivit art. 651 alin. 1 Cod procedură civilă „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.
(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.
(3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Potrivit dispozițiilor art. 790 Cod procedură civilă „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei,debitorul are domiciliul în orașul Târgu N., aflat pe raza de competență a Judecătoriei Târgu N..
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Piatra N. și va declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Târgu N..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire formulate de creditoarea INSTITUȚIA PRIMARULUI ORAȘULUI TÂRGU N., CF_, cu sediul în Târgu N., . nr. 62, județul N., în contradictoriu cu debitorul A. (MIHAILUC) G., cnp –_, domiciliat în Târgu N., ., ., . și terțul poprit ., cu sediul în Piatra N., ., județul N., în favoarea Judecătoriei Târgu N..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 9.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. R. P. S.
Red.MR/_
Tehnored.MR,MPS/17.12.2015
Ex. 6
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4174/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3996/2015. Judecătoria PIATRA-NEAMT → |
---|