Anulare act. Sentința nr. 8098/2015. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8098/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 8098/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8098/2015
Ședința publică de la 06 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R.
Grefier N. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. M. și pe pârâții S. N., M. L. M., S. B. Grațiela, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța apreciază ca fiind utilă, concludentă si pertinentă solutionarii cauzei, proba solicitata de reclamanta, respectiv proba cu înscrisuri și o încuviințează in baza disp. art. 258 coroborat cu art. 255 alin. 1 C.pr.civ.
Reclamanta personal arată că nu mai are alte solicitări în cauză.
Instanța constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat în baza disp. art. 392 Cod proc civilă, constată închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta personal solicită instanței admiterea cererii.
Instanța, în raport de probatoriul dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 05.01.2015, sub nr._, reclamanta S. M. a chemat in judecată pârâtul S. D. L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor autentificat sub nr. 98/06.09.2006.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că solicită anularea certificatului de moștenitor sus menționat, pentru a putea dezbate succesiunea după autorul Ș. I. R. pe un loc de veci situat în cimitirul Sfântul G. din Mun. Pitești, jud. Argeș.
Totodată, reclamanta a susținut că certificatul de moștenitor a fost obținut de pârâtul Ș. S. D. în mod fraudulos.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Anexat acțiunii au fost depuse înscrisuri aflat la filele 7-27 din dosar.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat instanței administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei.
La data de 13.03.2015, Ș. N., în calitate de soție supraviețuitoare a pârâtului S. D. L. a învederat instanței că pârâtul este decedat, iar aceasta este de acord cu acțiunea formulată de reclamantă, fiind de acord ca defunctul său soț să fie decăzut din calitatea de moștenitor a autorului Ș. I. R..
La termenul de judecată din data de 25.09.2015, luându-se act de modificarea cererii de chemare în judecată, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâte a numitelor Ș. N., M. L. M. și Ș. B. Grațiela, în locul pârâtului decedat.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pârâtele, legal citate, nu s-au prezentat la instanță, însă au precizat că sunt de acord cu anularea certificatului de moștenitor.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta Ș. M. este fiica defunctului Ș. I.R., decedat la data de 04.01.1993, în mun. Pitești.
De pe urma defunctului au rămas ca moștenitori cu vocație succesorală reclamanta, în calitate de fiică și numiții Ș. V., decedată la data de 05.11.2014, în calitate de soție supraviețuitoare, Ș. I. și Ț.(Ș.) E., în calitate de fii, descendenți de gradul I.
La data de 06.09.2006 s-a emis, în dosarul succesoral nr. 108/2006 al BNP B. M. certificatul de calitate de moștenitor nr. 98/2006(fil.7) prin care s-a constatat că, de pe urma defunctului Ș. I.R. are calitatea de unic moștenitor numitul Ș. D. L., în calitate de văr, cu o cotă de 1/1 părți.
Nici reclamanta și nici frații sau mama sa nu au fost citați de către notar în această cauză succesorală.
În dosar s-a audiat un martor care a precizat că defunctul Ș. I.R. nu a fost căsătorit și nu a avut descendenți(fil.14).
Instanța constată că de pe urma defunctului Ș. R. au rămas descendenți de gradul I, ce fac parte din clasa I de moștenitori și soția supraviețuitoare, iar numitul Ș. D. L., autorul pârâtelor, este văr primar al defunctului, ce face parte din clasa IV de moștenitori.
Ca urmare, potrivit principiului chemării la moștenire a rudelor în ordinea claselor de moștenitori legali, potrivit disp.art. 659 și 669-675 VCC, copiii defunctului înlătură de la moștenire celelalte rude ale acestuia, în speță pe vărul primar.
Instanța apreciază ca se impune a se face distincție după cum cauza de nulitate este invocata de un moștenitor participant la procedura succesorala sau de terțe persoane care invoca un drept propriu la moștenire. Astfel, in primul caz este vorba de o nulitate relativa, iar in cel de-al doilea caz de o nulitate absoluta.
Aceasta deoarece, conform practicii si literaturii de specialitate, moștenitorii prezenți în fața notarului care si-au recunoscut reciproc calitatea de moștenitori, cotele de moștenire si componenta masei succesorale nu pot combate elementele cuprinse în certificatul de moștenitor, afara de cazul în care se dovedește existenta unui viciu de consimțământ, în timp ce terții pot cere anularea certificatului de moștenitor, sau de calitate de moștenitor, dacă înțelegerea intervenita între succesori, cu ocazia procedurii notariale, le încalcă drepturile si constituie o convenție frauduloasă.
Așa fiind, instanța reține că, în cauză, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a certificatului de moștenitor pentru frauda la lege.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite cererea, astfel cum a fost completată și va constata nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor aut. sub nr. 98/06.09.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea, astfel cum a fost modificată formulată de reclamanta S. M., cu domiciliul în P., .. 1, ., . în contradictoriu cu pârâții S. D. L. – decedat, prin moștenitori: S. N., domiciliul în Pitești, ., ., jud. Argeș, M. L. M., domiciliul în Pitești, .. S 8, ., jud. Argeș, S. B. Grațiela, domiciliul în Pitești, ., ., jud. Argeș.
Constată nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor aut. sub nr. 98/06.09.2006.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2015.
Președinte, A. R. | ||
Grefier, N. V. |
6 ex/red. AR/tehn. AR/25.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8147/2015.... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|








