Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 900/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 900/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 900/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 900/2016

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. R.

Grefier N. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul I. V. D. și pe pârâții S. M., I. O. V., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar la data de 27.01.2016 din partea pârâtei Ș. M. cerere de amânare pentru a-și angaja apărător, după care,

Instanța ia în discuție excepția necompetenței materiale în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, urmând ca instanța competentă să se pronunțe și asupra cererii de ajutor public judiciar și asupra cererii de amânare formulată de pârâta Ș. M..

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la data de 20.08.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamantul I. V. D. a chemat în judecată pe pârâții S. M., I. O. V., solicitând instanței ca, pe baza probelor ce se vor administra să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare - cumpărare cu privire la cota de 1/4 din următoarele imobile: imobil situat în ., înscris în C.F. nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren intravilan curți construcții în suprafață de 5.000 mp, la A. 1.1, cu nr. cad._-C1 - casă compusă din 6 camere, bucătărie, 2 holuri și beci și la A1.2, cu nr. cad._-C2 - construcții anexă, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 01.10.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în CF nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren intravilan arabil în suprafață de 8.689 mp, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., înscris în CF nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 13.751 mp, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în C.F. nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 19.895 mp, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr,._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în CF nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 55.007 mp, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în CF nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 2.658 mp, dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., înscris în CF nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 49.500 mp (din acte)/50.184 mp (măsurată), dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în C.F. nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 209.200 mp (din acte)/209.160 mp (măsurată), dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, înscris în C.F. nr._ a localității Căteasca, la Al, cu nr. cad._ - teren extravilan arabil în suprafață de 59.300 mp (din acte)/59.338 mp (măsurată), dobândit cu titlu de reconstituire a dreptului de proprietate, conform titlului de proprietate nr._ din 16.09.2009 eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, neînscris în C.F., compus din teren extravilan arabil în suprafață de 1.466 mp, identificat prin: ., cu vecinii: N - I. S. M., E - Liziera S. M., S - Drum acces, V - Drum acces autostradă, dobândit în baza Legii nr. 247/2005, conform procesului verbal de punere în posesie nr. 21/12.05.2009 eliberat de Primăria Căteasca, jud. Argeș; imobil situat în ., Jud. Argeș, neînscris în C.F., compus din teren extravilan arabil în suprafață de 120.000 mp, identificat prin: ., cu vecinii: N - U. M. I., E - M. F., S - Rezervă Primărie, V - drum Județean, dobândit conform proceselor verbale de punere în posesie nr. 22/02.05.2012 și nr. 17/08.07.2013, eliberate de Primăria Căteasca, jud. Argeș.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 22.06.2015 a încheiat cu pârâta Ș. M. un antecontract de vânzare-cumpărare prin care aceasta, în baza procurii nr. 3090/19.09.2012, se obliga să-i înstrăineze cota indiviză din dreptul de proprietate asupra bunurilor arătate mai sus. Prin același antecontract pârâta Ș. M. se obliga ca la data de 08.07.2015 să se prezinte la notar în vederea perfectării și încheierii actului de vânzare-cumpărare.

A susținut reclamantul că pârâta a refuzat nejustificat să se prezinte la notar, astfel că la data de 08.07.2015 s-a dat încheierea de certificare nr. 01. Deși, pârâta cunoștea data, ora și biroul notarial unde să se prezinte, cu rea credință nu a făcut acest lucru. A chemat în judecată și pe pârâtul I. O. V. pentru că acesta este coproprietarul bunurilor înstrăinate și acesta a împuternicit pe mandatara pârâtă Ș. M..

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 1669 și urm. Cod Civil.

În raport de Ghidul Valorilor Minimale comunicate de către Camera Notarilor Publici Argeș și dispozițiile art. 104 C.proc.civ., în procedura prealabilă s-a stabilit valoarea terenurilor, în funcție de categoria de folosință și locul situării acestora.

Valoarea impozabilă a construcțiilor a fost comunicată de către Primăria .), respectiv_ lei pentru casa de locuit și 4290 lei pentru magazie.

Pentru stabilirea taxei judiciare de timbru s-a calculat suma acestor valori, astfel că valoarea totală a bunurilor este de 3.528.451 lei.

Având în vedere obiectul cererii, respectiv hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru cota de 1/4 din aceste bunuri, valoarea obiectului cererii este de 882.112,75 lei, astfel că taxa de timbru a fost stabilită la suma de 12.426,1275 lei.

Reclamantul a formulat cerere de ajutor public judiciar, solicitând scutirea, reducerea sau eșalonarea taxei de timbru.

În ședința publică de astăzi, 29.01.2016, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Pitești, cu privire la care reține următoarele:

Potrivit disp.art. 95 pct.1 C.proc.civ., Tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

Conform disp.art. 94 lit.k C.proc.civ., Judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

Conform disp.art. 104 C.proc.civ., în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale.

Potrivit disp.art. 31 alin.3 din OUG 80/2013, în cererile având ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil, taxa de timbru se calculează în funcție de valoarea impozabilă. Dacă valoarea impozabilă este contestată sau apreciată de către instanță ca derizorie, taxarea cererilor se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietăților imobiliare.

În raport de valoarea obiectului cererii, stabilită potrivit dispozițiilor legale sus-citate și modului de calcul expus mai sus, valoarea obiectului cererii este de 882.112,75 lei.

Ca urmare, litigiul excede competenței după valoare stabilită de disp.art. 94 lit.k C.proc.civ. pentru judecătorie, astfel încât, competența materială de soluționare revine Tribunalului Argeș, potrivit disp.art. 95 alin.1 C.proc.civ.

Cererea de acordare a ajutorului public judiciar, formulată de către reclamant, fiind o cerere accesorie, introdusă în procedură prealabilă, urmează a fi soluționată de aceeași instanță, potrivit disp.art. 123 C.proc.civ.

Față de cele expuse mai sus, potrivit disp.art. 129 pct.2 rap.la disp.art. 130 alin.2 NCPC, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a instanței si va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea Tribunalului Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul I. V. D., cu domiciliul în P., .. 20, jud. Argeș și pe pârâții S. M., cu domiciliul în P., ., ., . I. O. V., cu domiciliul în Brasov, ., ., ., în favoarea Tribunalului Argeș.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Ianuarie 2016.

Președinte,

A. R.

Grefier,

N. V.

5 ex/red. AR/tehn. AR/23.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 900/2016. Judecătoria PITEŞTI