Plângere contravenţională. Sentința nr. 1399/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1399/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 1399/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar civil nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1399/2016

Ședința publică de la 12.02.2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE – A. M. P.

Grefier – M. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta P. Z., în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 05.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care, instanța, pentru a acorda părților posibilitatea de a depune note scrise, în temeiul art. 396 alin.(1) NCPC, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 12.02.2016, când:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.09.2015, petenta P. Z. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș anularea procesului-verbal . nr._ din data de 27.08.2015.

În motivare, petenta a arătat că a depășit viteza deoarece se afla în depășirea unui autovehicul Dacia încărcat cu un frigider care se balansa, punându-i viața în pericol.

În drept, plângerea nu a fost motivată.

În dovedirea cererii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către petentă, următoarele înscrisuri: proces-verbal . nr._ din data de 27.08.2015 (f.6), carte de identitate (f.8).

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013 (f. 4).

Intimatul a depus întâmpinare (f. 17-18), prin care a invocat tardivitatea, iar pe fondul cauzei a arătat că procesul-verbal este legal și temeinic încheiat, motiv pentru care plângerea trebuie respinsă în consecință.

În esență, intimata a arătat că viteza de rulare a fost constatată cu un aparat radar verificat și omologat metrologic și a fost manevrat de un agent autorizat. De asemenea, sarcina probei incumbă petentei, acesta trebuind să facă dovada unei situații de fapt diferite de cea consemnată în cuprinsul actului contestat.

Intimatul a invocat în drept dispozițiile dispozițiile art. 205 și urm. NCPC.

Sub aspect probatoriu, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate întâmpinării, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către intimat, următoarele înscrisuri: buletin de verificare metrologică (f. 19), atestat (f. 20), registru abateri radar (f. 21), planșe foto (f. 22), cd (f. 23).

La termenul din data de 05.02.2016, instanța a respins excepția tardivității invocată de intimat prin întâmpinare, iar sub aspect probatoriu, a încuviințat și a administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanțe reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.08.2015, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului (f. 6), petenta P. Z. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 945 lei și 6 puncte de penalizare, pentru fapta prevăzută de art. 121 alin.(1) din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin.(2) din OUG nr. 195/2002.

În fapt s-a reținut că, la data de 27.08.2015, ora 07:51, pe DN 65, în localitatea C., petenta a condus autoturismul marca VW Polo cu numărul de înmatriculare DA-200EB, cu viteza de 91 km/h în localitate, depășind cu 41 km/h limita legală de viteză pe respectivul sector de drum, fiind înregistrat cu aparatul radar marca Python II cu seria PYT_, verificat metrologic și montat pe autoturismul_, aflat în staționare.

În ceea ce privește cererea de anulare a procesului-verbal . nr._ din data de 27.08.2015, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 118 alin.(1) din OUG nr.195/2002, astfel încât va trece la analiza legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, în conformitate cu art. 34 alin.(1) din O.G. nr.2/2001.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 27.08.2015 conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, fiind întocmit de către un agent constatator competent, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:

Potrivit art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o persoană acuzată în materie penală (noțiune autonomă) beneficiază de prezumția de nevinovăție. Pentru a se aprecia dacă o anumită procedură intră în domeniul penal sau civil, jurisprudența CEDO a instituit trei criterii (criteriile Engel): calificarea din dreptul intern al statului în cauză, natura faptei incriminate, natura și gradul de severitate al sancțiunii.

În cazul concret, deși materia contravențională are caracter nepenal la nivel intern, iar natura și severitatea sancțiunii principale aplicate nu justifică încadrarea acesteia în categoria sancțiunilor penale, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicate, precum și faptul că, deși norma sancționatoare se adresează unui grup specific de persoane (conducătorii auto), prin pedepsirea acestora se urmărește apărarea unui interes general al societății (siguranța și securitatea celorlalte persoane participante la trafic), instanța apreciază că procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale.

De asemenea, jurisprudența CEDO a statuat că, atâta vreme cât sancțiunea pecuniară are ca scop conformarea conduitei unei persoane în interesul colectivității și nu repararea unui prejudiciu cauzat efectiv unei persoane – iar potrivit dispozițiilor OG 2/2001, amenda contravențională este distinctă de acoperirea eventualelor prejudicii cauzate de săvârșirea faptei contravenționale, nu se justifică distincția între amenda contravențională și amenda penală, astfel încât se impune reținerea unor garanții de ordin procesual penal și la nivel contravențional și, în primul rând, respectarea prezumției de nevinovăție.

În prezenta cauză, instanța apreciază că nu se poate susține de către petent că nu a fost respectat acest principiu, față de împrejurarea că i s-a acordat posibilitatea acestuia să-și pregătească apărarea, să propună probele pe care le solicită în dovedirea susținerilor sale, iar președintele completului de judecată nu a plecat de la ideea preconcepută că petentul a comis fapta atribuită (Hot. din data de 04.11.2007, A. c. României, parag. 54).

Simpla invocare a petentului, în sensul că, în principiu, prezumția de nevinovăție poartă și asupra sarcinii probei, în sensul că aceasta ar reveni intimatei, iar îndoiala profită persoanei acuzate, nu este de natură să conducă, automat, la admiterea plângerii formulate și la anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului si respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, deși petenta a propus probe în apărarea sa, instanța apreciază că acestea nu pot face dovada contrară situației de fapt reținute în procesul-verbal contravențional, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură actul atacat.

Din planșele foto depuse la dosar de către intimat (f.27), dar și din înregistrarea video (f. 23), reiese că autoturismul petentei cu nr. de înmatriculare DA-200EB, a fost surprins de aparatul radar cu viteza de 91 km/h, la data de 27.08.2015, ora 07:51:13, putându-se observa în mod clar numărul de înmatriculare al vehiculului surprins, data și ora înregistrării, precum și viteza constatată, astfel încât există suficiente elemente care să ateste legătura acestora cu procesul-verbal contestat.

De asemenea, conform mențiunilor agentului constatator, viteza a fost înregistrată cu aparatul radar tip PYTHON II, având ._, montat pe auto Dacia L. cu nr. de înmatriculare_, aparat omologat și verificat metrologic, autorizat să funcționeze atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, potrivit buletinului de verificare metrologică (fila 24) atașat la dosar, aflat în perioada de valabilitate la momentul constatării faptei. Totodată, conform atestatului nr._ (f.25), agentul de poliție care a surprins fapta contravențională și care a întocmit registrul de abateri radar (f.26) are pregătirea tehnică necesară pentru a utiliza aparatul radar respectiv, obținând autorizarea legală necesară în acest scop.

Față de cele arătate, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei P. Z. săvârșirea contravenției privind depășirea cu 41–50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de art. 102 alin.(2) din OUG nr. 195/2002, realizându-se o corectă individualizare a sancțiunilor față de criteriile prevăzute de art. 21 alin.(3) din OG nr.2/2001. Aplicarea sancțiunii avertismentului nu se impune în prezenta cauză, având în vedere gravitatea faptei, viteza cu care petentul a circulat în localitate creând o stare de pericol sporit pentru ceilalți participanți la trafic și în special pentru pietonii care s-ar angaja în traversarea străzii prin locuri special amenajate.

Având în vedere aceste considerente, instanța, în baza art. 34 alin.(1) din OG nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta P. Z..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta P. Z., domiciliată în Curtea de Argeș, .. A19, ., parter, CNP_, în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Pitești, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2016.

Președinte,

A. M. P.

Grefier,

M. G.

Red. A.M.P/Tehnored. M.G

4 ex./02.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1399/2016. Judecătoria PITEŞTI