Plângere contravenţională. Sentința nr. 171/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 171/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-01-2016 în dosarul nr. 171/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 171/2016
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. C. C.
Grefier S. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. V. A. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea contravențională este legal timbrată, potrivit art.19 coroborat cu art.33 si 40 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei achitată cu chitanța nr._/08.10.2015 eliberată de Primăria orașului Mioveni și aflată la fila 16 din dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în temeiul art. 131 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză raportat la dispozițiile art. 32 din O.G. 2/2001.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța constată că este primul termen de judecată, părțile fiind legal citate, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, după care constată că nu sunt alte cereri sau excepții prealabile și ia în discuție probele solicitate de părți.
În temeiul disp.art.254 raportat la disp.art.258 C.pr.civ., apreciind că sunt utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, va încuviința ambelor părți proba cu înscrisuri, cele aflate la dosar și respinge celelalte solicitări ale petentului privind depunerea înscrisurilor indicate în plangere și care nu au fost depuse de intimat, ca nefiind utile cauzei.
Instanța în temeiul art. 394 alin.1 C. proc.civ. constată închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 01.09.2015, sub numărul de mai sus, petentul M. V. A., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE J. ARGEȘ – SERVICIUL RUTIER, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . nr._, încheiat la data de 26.08.2015, și a sancțiunilor dispuse prin acesta și înlăturarea măsurii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunilor cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că în în data de 26.08.2015, în timp ce circula cu autoturismul personal, pe raza localității Mărăcineni, a fost oprit de către un echipaj de poliție fiindu-i adus la cunoștință faptul că a circulat cu o viteză de 103 km/h, însă consideră cu nu a circulat cu această viteză. A precizat petentul că a fost oprit dupa ce a efectuat o manevră de depășire a unui alt autoturism.
Petentul a mai arătat că potrivit dispozițiilor OUG nr. 195/2002, se impune prezentarea de către agentul constatator a buletinului de verificare metrologică a aparatului radar, invocând și dispozițiile pct. 4.3, 3.2.3, 4.4 și 4.2. din NML 021-05, precizând că solicită prezentarea atestatului de operator radar a agentului în cauză.
A solicitat petentul ca intimatul să depună planșe foto, certificatul de omologare al aparatului radar, buletinul de verificare metrologică în termen de valabilitate, autorizația de operator radar pentru agentul care a încheiat procesul-verbal, dovada faptului că s-a ținut cont de marja de eroare în momentul în care a fost verificat metrologic aparatul radar.
În drept au fost invocate dispozițiile OUG 195/2002 și NML 021-05.
În susținerea plângerii petentul a solicitat proba cu înscrisuri și au fost atașate, în copie: procesului-verbal (f.7) și cartea sa de identitate (f.8).
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.
Intimatul a depus întâmpinare, în termen legal, la data de 03.11.2015, prin care a invocat tardivitatea acțiunii și a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal încheiat.
În motivare, s-a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, astfel că sancțiunile contravenționale, principală și complementară au fost corect dispuse.
Intimatul a arătat că deși agentul de poliție a folosit modelul de proces-verbal 1A, în actul sancționator a fost consemnată . numărul aparatului, precum și auto-speciala poliției pe care acesta era montat, astfel că poate fi verificat de către instanță dacă aparatul folosit la constatarea contravenției este unul și același cu cinemometrul pentru care s-a depus la dosarul cauzei buletinul de verificare metrologică. Totodată, s-a menționat că potrivit NML 021-05 și manualului de utilizare, autotestarea se efectuează la pornirea aparatului radar, în mod automat, iar pe perioada autotestării nu se pot efectua înregistrări video, apreciind că prin planșele foto și înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada că fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
S-a mai invocat de către intimat că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr, astfel că petentul trebuie să dovedească cele afirmate. S-a mai subliniat pericolul social ridicat pe care abaterea îl reprezintă, acest lucru fiind relevat atât de pericolul social abstract pe care legiuitorul l-a indicat prin sancționarea acestei contravenții, cât și de pericolul social concret care rezultă din împrejurările în care a fost săvârșită fapta, respectiv în interiorul localității.
Intimatul a mai învederat că legea obligă la păstrarea unei viteze maxime de 50 km/h în localitate, iar prin această noțiune se înțelege acel teritoriu afla între indicatorul care semnalizează . semnalizează ieșirea, necuprinzând doar „vatra satului” unde sunt locuințele și imobilele, ci dimpotrivă, poate cuprinde și zone fără construcții. Așadar, în condițiile în care legea nu distinge, menținerea vitezei sub limita maximă de 50 km/h este obligatorie pe porțiunea de drum arătată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și art. 205 și urm. C.proc.civ.
În probațiune, intimatul a depus CD cu înregistrarea video a faptei (f.18) și, în copie, următoarele înscrisuri: extras din registrul de abateri radar (f.19), atestat operator (f.20), buletin de verificare metrologică (f.21), istoric sancțiuni (f.22).
Instanța a încuviințat și a fost administrată proba video pentru intimat și proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 26.08.2015 de I.P.J. Argeș – Serviciul Rutier, s-a aplicat petentului M. V. A. sancțiunea amenzii în cuantum de 945 lei (echivalentul a 9 puncte-amendă) și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, reținându-se că în data de 26.08.2015 a circulat cu autoturismul marca Suzuki cu număr de înmatriculare_, pe DN 73, pe raza localități Mărăcineni, fiind depistat de aparatul radar cu viteza de 103 km/h, faptă prevăzută de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
Procesul-verbal a fost semnat de către agentul constatator și de persoana sancționată, iar la rubrica referitoare la obiecțiunile contravenientului nu s-au consemnat mențiuni.
În drept, potrivit art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare. Art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează ca fiind contravenție și prevede că se sancționează cu amenda din clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile fapta conducătorului auto de a depăși cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. Amenda ce se aplică pentru contravenția reținută în sarcina petentului se individualizează, în baza prevederilor art. 98 din OUG 195/2002, conform cărora amenzile contravenționale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate, un punct-amendă reprezentând valoric 10% din salariul minim brut pe economie, astfel cum este stabilit prin hotărâre a Guvernului, iar clasa a IV-a de sancțiuni care sancționează contravențiile de genul celei reținute prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză impune ca amenda să fie stabilită în cuantumul care corespunde unui număr de 9 până la 20 puncte-amendă.
Analizând cu prioritate tardivitatea introducerii plângerii contravenționale invocată de către intimat prin întâmpinare, instanța constată că apărarea nu este întemeiată. Astfel, se reține că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat și înmânat la data de 26.08.2015, fiind semnat de către petent, iar data înregistrării prezentei acțiuni la Judecătoria Pitești este 01.09.2015. Prin urmare, plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile de la înmânarea actului constatator reglementat de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța învestită cu soluționarea plângerii verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, analizând modul de întocmire a acestuia, se reține că au fost respectate dispozițiile imperative ale legii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, actul cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv cele privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Totodată, instanța reține că petentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate a procesului-verbal contestat.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, analizând actul atacat prin prisma motivelor de netemeinicie invocate de petent, instanța reține că starea de fapt este corect consemnată în actul constatator întrucât, raportat la obiectul dedus judecății, fapta de a circula pe drumurile publice cu depășirea vitezei maxime admise se constată exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, doar acestea putând face dovada vitezei reale, iar susținerile petentului sub aspectul modului de funcționare a aparatului radar și a erorilor tolerate la înregistrare au fost apreciate de instanță a fi neîntemeiate, pentru considerentele expuse pe larg în continuare.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul, după cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „Bosoni împotriva Franței”.
Mai mult, conform jurisprudenței CEDO, garanțiile art. 6 din Convenție în materie penală sunt aplicabile în cadrul procedurilor având ca obiect contestarea unui proces-verbal de contravenție, precum cel de față, respectiv o plângere contravențională împotriva unui act de sancționare întemeiat pe legislația rutieră, având în vedere scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, precum și caracterul general al normei de incriminare, după cum s-a arătat în cauza „I. P. contra României”. Esențială pentru determinarea aplicabilității art. 6 din Convenție, în latura sa penală, este, așadar, analiza naturii faptei imputate și a sancțiunii aplicate, conform legislației naționale în vigoare.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, după cum reiese și din dispozițiile art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal contestat nu corespunde realității. Sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional, astfel cum s-a arătat în cauza „A. împotriva României”.
Totodată, instanța va da eficiență considerentelor exprimate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza „I. P. împotriva României” și reiterată în cauza „N. G. împotriva României”, hotărâri în cuprinsul cărora s-a arătat că, din moment ce sarcina probei îi revine celui care pretinde ceva în fața instanței de judecată conform dreptului național, petentul se expune în mod conștient riscului de a fi „condamnat” doar în baza elementelor de la dosar, inclusiv în temeiul procesului-verbal de contravenție, care se bucură de o prezumție de temeinicie ce ar putea fi răsturnată, dacă reușește să facă dovada contrară celor reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției. Esențial este ca instanțele naționale să îi ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.
Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța reține că petentului i-a fost oferită posibilitatea probării susținerilor sale, însă acesta nu a fost în măsură să dovedească o stare de fapt netemeinică ce ar justifica sancționarea sa nelegală și nu a putut demonstra prin argumentele susținute vreun aspect de natură să ilustreze o stare de fapt contrară celor reținute de agentul constatator.
Potrivit dispozițiilor art. 121 alin. 1 și 2 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”, iar „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiști rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”.
Sub aspectul contestării de către petent a vitezei de circulație cu care a fost surprins că se deplasa, instanța reține că orice argument împotriva vitezei înregistrate de aparatul radar este lipsit de fundament juridic întrucât, având în vedere specificul acestor fapte contravenționale în materia depășirii limitelor de viteză, o constatare a acestui tip de contravenție se poate realiza exclusiv prin mijloace tehnice verificate metrologic, contravenientul aflându-se într-o imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal de contravenție pe baza înregistrărilor legal efectuate de polițistul rutier. Așadar, în această situație, sarcina probei revine organului constatator, care trebuie să dovedească săvârșirea contravenției prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, fiind imperativ prevăzut de lege că orice proces-verbal pentru depășirea vitezei legale se încheie numai în urma unei constatări cu mijloace tehnice speciale, iar nu cu propriile simțuri ale agentului constatator, prin urmare orice susțineri ale petentului privind o anumită viteză, alta decât cea rezultată din probele cu valoare tehnică, nu pot fi acceptate sub aspect probatoriu.
Analizând proba video depusă la dosar (f.18), se reține că autoturismul marca Suzuki cu număr de înmatriculare_, condus de contestator, a fost înregistrat cu aparatul radar la data de 26.08.2015, ora 11:18, circulând cu viteza de 103 km/h. În momentul constatării contravenției, petentul se afla în interiorul unei localități (loc. Mărăcineni), unde limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum este de 50 km/h, petentul nefăcând dovada stabilirii unei limite de viteză superioare de către administratorul drumului.
Față de motivele invocate de petent, instanța constată că înregistrarea efectuată îndeplinește condițiile minime cerute de art. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 aprobată prin Ordinul nr. 301/2005 care stipulează că „înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
În ceea ce privește respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind omologarea și verificarea metrologică a mijlocului tehnic folosit la înregistrare, instanța reține că aparatul radar funcționa corespunzător, în conformitate cu cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Ordinul nr. 301/23.11.2005 emis de Biroul Român de Metrologie, acest fapt fiind certificat de buletinul de verificare metrologică emis de Institutul Național de Metrologie, astfel că viteza indicată de aparat era cea reală.
Totodată, potrivit NML 021-05, Biroul de Metrologie Legală nu procedează la eliberarea buletinelor de verificare metrologică decât dacă aparatele radar respectă dispozițiile art. 3.2.6, respectiv „cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care să poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar” . Prin urmare, dacă ar fi fost depistate defecțiuni sau nereguli funcționale, acestea ar fi fost semnalate și, în consecință, funcționarea cinemometrului ar fi fost blocată, lucru care nu s-a întâmplat, din moment ce intimatul a depus înregistrarea radar.
Referitor la susținerile petentului privind marja de eroare în cazul stabilirii vitezei de către aparatul radar, instanța observă că potrivit art. 3.1.1 lit. b din NML 021-05, pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează numai în regim staționar, este prevăzută o eroare maximă tolerată. Toleranța avută în vedere de aceste norme nu constituie însă o valoare fixă, ci un interval maxim în care fiecare cinemometru trebuie să se încadreze pentru a fi admis la verificarea metrologică. Cu alte cuvinte, verificarea cerințelor cuprinse în NML 021-05 se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, astfel încât aceste cerințe nu se aplică la utilizare, în funcționarea lor propriu-zisă. A., dacă în urma verificării s-a constatat că aparatul funcționează în limitele admise, nimeni nu adaugă și nu scade nimic la măsurarea efectivă, aceste marje fiind stabilite doar ca o condiție de omologare. Întrucât aparatul radar folosit la constatarea contravenției prin procesul-verbal contestat în prezenta cauză, este omologat și verificat metrologic, valorile măsurate de acesta constituie în mod neechivoc probă pentru aplicarea legislației rutiere.
Cu privire la apărările întemeiate pe prevederile pct. 4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/2005 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor, instanța reține că acestea nu sunt fondate, întrucât dispozițiile invocate au fost abrogate prin Ordinul directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 187/2009.
Cu privire la sancțiune, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
În cauză, individualizarea sancțiunilor a fost în mod corect realizată de către agentul constatator, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 2/2001, raportat la gravitatea faptei săvârșite, întrucât prin acțiunea sa de a circula cu o viteză atât de mare în localitate, petentul a creat o stare de pericol pentru circulația rutieră prin raportare la urmările care s-ar fi putut produce, încălcând flagrant scopurile urmărite de legiuitor prin instituirea OUG nr. 195/2002, respectiv asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, cât și a proprietății publice și private, sancțiunile aplicate acestuia prin procesul-verbal de contravenție fiind pe deplin justificate.
Este neîntemeiată cererea petentului de înlocuire cu avertisment a amenzii aplicate, întrucât nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 7 alin. 2 din O.G. nr.2/2001, respectiv ca fapta să aibă o gravitate redusă. De asemenea, în ceea ce privește posibilitatea de înlăturare a sancțiunii complementare a suspendării exercițiului dreptului de a conduce, instanța apreciază că fapta petentului este deosebit de gravă, deoarece putea cauza accidente rutiere grave, prin aceasta petentul dovedind o sfidare a regulilor de circulație, echivalentă cu sfidarea relațiilor sociale privind circulația rutieră, reglementate prin regulile Codului Rutier.
În contextul constatării acestui pericol social ridicat al faptei petentului, instanța arată că nu se justifică reindividualizarea sancțiunilor aplicate, respectiv înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment sau înlăturarea sancțiunii complementare și restituirea permisului de conducere.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța apreciază că situația de fapt, astfel cum a fost reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal, este reală, fiind dovedită în mod neechivoc prin probele administrate, rezultând în mod clar care a fost viteza autoturismului condus de petent. Astfel, petentul a condus un autoturism având o viteză de 103 km/h în localitate, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege era, la data constatării, de 50 km/h, fapta întrunind elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 121 alin.1 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin H.G. nr. 1391/2006.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată, reținând că procesul-verbal a fost legal și temeinic întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul M. V. A., domiciliat în Mioveni, ., ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES SERVICIUL RUTIER, cu sediul în mun.Pitești, ., județul Argeș, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2016.
Președinte, D. C. C. | ||
Grefier, S. B. |
4 ex./Red.Tehn.D.C.C./19 Ianuarie 2016
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 75/2016.... → |
|---|
