Plângere contravenţională. Sentința nr. 76/2016. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 76/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 76/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 76/2016
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. P.
Grefier M. R.
Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petenta . și pe intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art.104 pct.13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța rămâne in pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești invocată de către intimata prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2015, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, în principal, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 15.07.2015, și în subsidiar, înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat că procesul-verbal atacat este nelegal întocmit, deoarece autovehiculul în discuți era dotat cu plăcuțe din care să rezulte mesele. Totodată, conducătorului auto i s-a spus de către agentul constatator că este doar un control de rutină și nu este nicio problemă, lăsându-l să plece. Astfel, procesul-verbal nu a fost încheiat în prezența conducătorului auto, nefiind semnat de către acesta și nici de către un martor asistent.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 5 alin.(5). art. 21 alin.(3) și art. 6 din Cedo, HG nr. 69/2012.
În dovedirea cererii, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost anexate cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către petentă, următoarele înscrisuri: proces-verbal de afișare (f.6), proces-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 15.07.2015 (f.7).
Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013 (f. 9).
Intimatul a depus întâmpinare (f.17-26), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, întrucât fapta contravențională a fost săvârșită în localitatea Orăștie, pe DN7, km. 360, jud. Hunedoara, care se afla în circumscripția teritorială aparținând Judecătoriei Orăștie.
Pe fondul cauzei, intimatul a arătat solicitate respingerea plângerii contravenționale, arătând, în esență, că procesul-verbal atacat a fost întocmit în mod legal și este întemeiat.
Intimatul a invocat în drept dispozițiile OG nr. 2/2001, HG nr. 69/2012, OG nr.27/2011.
Sub aspect probatoriu, intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.
Au fost anexate întâmpinării, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către intimată, următoarele înscrisuri: planșă foto (f.27).
Instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, invocată de către intimat prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 15.07.2015, întocmit de un inspector din cadrul intimatului (f.7), petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4000 lei, pentru fapta prevăzută de art. 4 pct.61 din HG 69/2012 și sancționată de art. 7 alin.(1) din HG 69/2012.
În fapt s-a reținut că operatorul de transport nu respecta obligația de a echipa vehiculul, respectiv semiremorca_ cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise ale acesteia.
În drept, potrivit art. 4 pct.61 din HG 69/2012, constituie contravenție „nerespectarea de către întreprinderea de transport rutier în cont propriu/operatorul de transport rutier a obligației de a asigura echiparea autovehiculelor cu plăcuțe din care să rezulte masele și dimensiunile maxime admise/autorizate ale acestora”.
În ceea ce privește competența de soluționare a prezentei cauze, prin raportare la dispozițiile art. 59 din HG 69/2012 corob. cu art. 32 alin.(2) din OG nr. 2/2001, plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Având în vedere că fapta pentru care a fost sancționată petenta este o faptă omisivă și, întrucât locul săvârșirii faptei omisive este considerat a fi la sediul contravenientului, instanța apreciază că soluționarea prezentei cauze este de competența Judecătoriei Cîmpulung, Comuna Davidești, ., aflându-se în circumscripția acesteia.
Pe cale de consecință, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cîmpulung.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești.
Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta ., cu sediul în Comuna Davidești, ., jud. Arges, J_, CUI_, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER, cu sediul în Timișoara, Calea Dorobanților, nr. 67, jud. T., cu sediul procedura în A., ., jud. A., în favoarea Judecătoriei Cîmpulung.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Ianuarie 2016.
Președinte, A. M. P. | ||
Grefier, M. R. |
Red. A.M.P/Tehnored. M.R
4 ex./13.01.2016
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 2327/2015. Judecătoria PITEŞTI → |
|---|








