Plângere contravenţională. Sentința nr. 1812/2016. Judecătoria PITEŞTI

Procesul-verbal de contraventie a fost incheiat in prezenta petentului, fiind semnat de către acesta cu mențiunea că nu a avut această viteză în localitate iar aparatul radar nu era montat pe mașina poliției.

In urma verificarii efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plangerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contraventiei.

Potrivit dispozitiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, si cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Examinându-se procesul-verbal din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, mențiuni a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției, aceasta putând fi constatată și din oficiu. Astfel, instanța reține că acesta conține mențiunile privind numele si prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii faptei, fiind semnat de agentul constatator.

În raport de prevederile art.16 si art.17 din OG 2/2001, instanța apreciează că fapta contravențională imputată petentului este complet și corect descrisă de agentul constatator.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conform art. 20 din Constituția României, textul Convenției și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt încorporate în dreptul intern, având în același timp o forță juridică superioară legilor în materia drepturilor fundamentale ale omului.

Analizând criteriile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Lauko vs Slovacia, A. vs România), instanța constată că domeniul contravențional, astfel cum este reglementat prin norma cadru O.G.2/2001, poate fi calificat ca intrând în sfera de aplicare a art.6 paragraf 1 din CEDO, în latura sa penală.

Instanța, reținând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.6 paragraf 1 CEDO, în mod evident va fi ținută și de prevederile paragrafului 2 și 3 ale aceluiași articol, care instituie garanții procedurale specifice în domeniul penal. Printre aceste garanții se numără și cea referitoare la obligativitatea respectării prezumției de nevinovăție, prezumție care privește atât atitudinea organelor judiciare față de săvârșirea faptei, cât și sarcina probei.

În legătură cu acest aspect, CEDO a arătat în jurisprudența sa (cauza A. c. României, pct. 60, cauza N. G. c. României) că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, iar prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (de altfel, în cauza H. și alții c. României, Curtea a precizat că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației, care intră în competența poliției), în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.

Pentru a proteja persoanele de posibilele abuzuri ale organelor statului (abuzuri care trebuie probate, întrucat nu se poate porni de la prezumția că acestea iși desfășoară activitatea cu încălcarea legii), această prezumție relativă dă posibilitatea instanței să administreze probe pe baza cărora să stabilească o situație de fapt care poate să confirme, sau, dimpotrivă, să o infirme pe cea reținută de agentul constatator (cauza A. impotriva Romaniei).

Prin urmare, toate constatările făcute de către agentul constatator inserate in procesul-verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de dovadă admisibil din punct de vedere legal, inclusiv alte prezumtii, chiar de ordin judiciar, daca aceste prezumtii se încadrează în anumite limite rezonabile (cauza I. P. c. Romaniei - prezumtiile de drept nu sunt interzise de Conventie, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție), iar cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.

A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovătiei, în sesnsul art. 6 din CEDO, realizându-se astfel și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular al persoanei sancționate.

În ceea ce privește fapta imputată petentului, instanța reține că potrivit art. 49 alin.1 din OUG nr.195/2002, limita maximă de viteză in localități este de 50 km/h.

Potrivit art.121 alin.1 si 2 din HG nr.1391/2006, conducatorii de vehicule sunt obligati sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare. Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii, se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În prezenta cauză, deși petentul a propus probe în apărarea sa, instanța apreciază că acestea nu pot face dovada contrară situației de fapt reținute în procesul-verbal contravențional, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie.

Conform procesului-verbal contestat (fila 9), înregistrarea abaterii cu privire la nerespectarea vitezei, a fost facută cu aparatul radar tip radar tip PYTHON II având seria PYT_ montat pe auto_ ., aparat omologat și verificat metrologic, autorizat să funcționeze atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, potrivit buletinului de verificare metrologică nr. BSC- 02.01-1318 din 30.04.2015, (fila 28), aparat care la acel moment se afla în termenul de valabilitate a verificării metrologice, fiind indeplinite astfel conditiile impuse de art. 5.2.1 din Norma de metrologie Legală NML 021-05/2005.

Instanța reține că din analiza planșelor fotografice, care reprezintă capturi de imagine din înregistrarea video a faptei contravenționale, depuse la dosar de intimat (fila 30) rezultă că autovehiculul cu nr. de inmatriculare_ a fost depistat în localitate cu o viteză de 115km/h la data si ora indicate in procesul-verbal de contraventie.

Din cuprinsul registrului de abateri radar aflat la fila 29 rezultă că la data de 18.07.2015, ora 18.52, constatarea efectuată pe DN65 km.105+700m, pe raza localitatii C. s-a realizat de catre agentul de poliție C. S..

Din analiza atestatului aflat la fila 27 rezultă totodată că agentul constatator menționat deținea atestat de operator „TRAFFIPAX – PHYHTON II” nr._ .

Față de cele arătate, instanța apreciază că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției privind depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

De asemenea, instanța reține că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. 1 pct. 10 și 18, art. 28 alin. 1 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române și în temeiul art. 2 alin.(1) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, astfel că agentul constatator nu trebuie să dețină un ordin de serviciu expres pentru a constata fapta și a-l sancționa pe contravenient.

Privitor la sanctiunile aplicate, instanța notează că, potrivit art.102 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 - constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni (9-20 puncte-amendă) si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile depăsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Potrivit dispozitiilor art.98 alin.1 din OUG nr.195/2002, amenzile contraventionale se stabilesc in cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amenda aplicate, iar potrivit dispozitiilor alin.2 din acelasi act normativ, un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotarare a Guvernului.

Cum din analiza materialului probator administrat in cauza rezulta ca petentul a depășit viteza legală cu 65 Km/h, instanța reține că fapta a fost corect încadrată din punct de vedere juridic iar sancțiunea aplicată respectă limitele prevăzute de lege pentru fapta comisă.

Potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite ținandu-se seama de împrejurările în care a fost săvarșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța consideră că fapta petentului nu poate fi consecinta unei neatenții sau culpe ușoare, ci este consecința unei lipse vădite de interes a acestuia față de siguranța traficului si denotă o atitudine de indiferență față de dispozițiile legale care sunt menite a proteja atat pe cel care conduce un autoturism cat si pe ceilalti participanti la trafic.

Instanța apreciază că acest gen de fapte necesită o sancționare adecvată, în vederea realizării scopului educativ și preventiv al sancțiunii contravenționale în condițiile în care prezintă un grad de pericol social destul de ridicat, fiind susceptibile de urmări grave și ireparabile precum pierderea vieții participanților la trafic sau vătămarea integrității lor corporale. Conducerea cu o viteză de deplasare de două ori mai mare decât cea admisă de lege pe un anumit sector de drum constituie prin ea insăși un pericol pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, prin aceea că favorizează posibilitatea survenirii de accidente rutiere.

Instanța observă că în cauză s-a aplicat minimul amenzii prevăzute de lege pentru contravenția săvârșită (9 puncte-amenda, 945 lei) și apreciază că nivelul minim al amenzii corespunde pericolului social al faptei si conduitei petentului.

În ceea ce privește măsura complementară, instanta consideră că nu se impune înlăturarea acesteia, întrucat sanctiunile complementare au un rol preventiv si privesc protectia interesului public fata de riscul potential pe care il reprezinta un conducator auto care incalcă regulile de circulație rutieră pentru ceilalti participanti la trafic (Michel Pewinski c. Frantei).

Instanța reține că legiuitorul prezumă faptele de genul celei săvrșite de petent ca având un grad de pericol social deosebit de ridicat, fapt ce se reflectă și prin sanctiunea complementară constând in suspendarea exercitarii dreptului de a conduce o anumită perioadă de timp, aplicabilă ex lege.

Avand in vedere cele mentionate, instanța consideră că dispozitiile art. 21 alin. 3 OG nr.2/2001 au fost respectate cu ocazia aplicării sanctiunilor contravenționale, acestea fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petent.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța apreciează că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale, nefiind combătute prin probe contrarii, astfel încât procesul-verbal face dovada deplină a situației de fapt și de drept existentă în cauză, sancțiunea aplicată fiind corect individualizată, motiv pentru are va respinge plângerea ca neîntemeiată.

Instanța ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravenționala formulata de petentul V. C. F., CNP_, domiciliat în C., .. 6, ., etaj 4, . în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș - Serviciul Rutier Argeș, cu sediul în Pitești, ., județul Argeș, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției ., nr._, ca fiind temeinic si legal.

Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.

Pronunțată în ședința publică de la 23 Februarie 2016

Red., dact. E.L.M. 02 martie 2016