Plângere contravenţională. Sentința nr. 4967/2015. Judecătoria PITEŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4967/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 4967/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4967/2015
Ședința publică de la 08 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G.
Grefier C. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . SRL și pe intimatul I. T. DE munca ARGES, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 Noul Cod procedură civilă se constată competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În baza art. 238 Noul Cod procedură civilă instanța estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată.
In baza art.255 C.pr.civ. incuviinteaza pentru ambele părti proba cu înscrisuri, în dovedirea situației expusa prin plângere respectiv întâmpinare, constatand ca este admisibilă potrivit legii și conduce la soluționarea procesului.
Considerându-se lămurită, reține cauza spre soluționare și rămâne în pronunțare potrivit art. 394 Noul Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr._ petenta . SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCA ARGES, a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție . nr._/17.09.2014, exonerarea de plata amenzii iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, cu cheltuieli de judecată
În motivare petenta a arătat că în data de 08.09.2014, în jurul orelor 12, la punctul de lucru al societății situat în Pitești, . 05, jud. Argeș, s-a prezentat inspectorul de muncă H. C., care după ce s-a legitimat, declinându-și identitatea, a cerut acte privitoare la angajații societății. Obiectivul controlului a fost acela de identificare și combatere a cazurilor de muncă fără forme legale, modul în care sunt respectate unele prevederi ale Codului muncii și ale H.G. 500/2011. Reprezentantul intimatei a pus în vedere petentei să se prezinte la sediul ITM Argeș cu o . acte pentru a fi verificate.
A mai arătat petenta că, în urma controlului efectuat la data de 17.09.2014, inspectorul de muncă a decis că se impune amendarea petentei cu suma de 1.500 lei, pe motiv că societatea petentă nu evidențiază corect orele efectiv prestate de către salariați, încălcând astfel prevederile art. 119 Codul Muncii republicat.
Consideră petenta că, acest fapt este reținut în mod greșit de către reprezentantul intimatei, deoarece datorită obiectului de activitate al societății, furnizorii acesteia aduc marfă pentru magazin și în alte zile decât cele lucrătoare, iar aceștia iau legătura direct cu angajații, convenind să aducă marfa în astfel de zile. Petenta, în calitate de angajator, nu a obligat anumiți salariați să fie prezenți la punctul de lucru al societății.
A arătat petenta că a fost sancționată și cu avertisment apreciindu-se că a încălcat prevederile art. 27 alin. 1 Codul Muncii republicat, în sensul că a permis accesul la muncă al angajatei T. I. V. fără ca aceasta să prezinte un certificat medical care să ateste că este aptă de muncă.
Deși a încercat petenta să explice inspectorului faptul că angajata pentru care a fost aplicată sancțiunea avertismentului are dosarul de personal complet și că au fost respectate toate normele legale în vigoare, acesta nu a acceptat nici un fel de explicații și a considerat că se impune avertizarea societății.
A invocat petenta nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție cu motivarea că: actul constatator a fost semnat de către o altă persoană decât cea care a semnat procesul verbal de control și anexa acestuia; persoana trecută ca și împuternicit la semnarea actelor la momentul controlului nu este una și aceeași cu cea care figurează în împuternicirea eliberată de societatea petentă. Pentru acest din urmă motiv se invocă nulitatea absolută și a procesului verbal de control.
În drept au fost invocate prevederile dispoz. Codului Muncii-republicat și a art. 31-36 Ordonanța nr. 2/2001 modificată.
La data de 13.03.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind netemeinică.
În motivare, a arătat că în data de 08.09.2014, în jurul orei 10:15, inspectorul de muncă din cadrul ITM Argeș, a efectuat un control la locul de munca organizat de către petenta ca magazin in Pitești, . a avut ca obiectiv identificarea și combaterea cazurilor de munca fără forme legale de angajare, precum si modul de respectare a altor dispoziții din domeniul relațiilor de munca. La momentul controlului efectuat, inspectorul de munca a identificat o persoana ce desfășura activitate specifica ca lucrător comercial. Conform procedurii organul de control a solicitat acestei persoane sa completeze o fisa de identificare (declarație) tip din care sa rezulte identitatea, activitatea prestata, timpul de munca, denumire angajator, etc. Astfel, s-a constatat ca persoana respectiva se numește T. I. V. care, prin fisa de identificare, a declarat ca lucrează pentru petenta din 08.07.2014 in baza unui contract individual de munca si prestează cate 6 ore/zi de luni pana vineri, in intervalul orar 9-15, iar sâmbăta si duminica lucrează cate 6 ore/zi.
A susținut intimatul că s-a finalizat controlul in 17.09.2014, la sediul ITM Argeș, in prezenta d-nei I. A. M. - împuternicita de administratorul petentei sa-i reprezinte interesele in fata ITM Argeș, pe baza documentelor puse la dispoziția inspectorului de munca, a fisei de identificare aparținând persoanei găsite la munca, precum si a constatărilor din teren făcute cu ocazia respectivului control, dar si a celor din baza de date a ITM Argeș. Inspectorul de muncă a încheiat procesul verbal de control cu . nr._/19.09.2014 în ale cărui anexe s-au făcut mențiuni cu privire la deficiențele constatate fata de prevederile legale din domeniul relațiilor de munca, dispunându-se astfel măsura în vederea intrării în legalitate. De asemenea, in baza procesului verbal de control menționat s-a încheiat si procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor contestat din al cărui conținut rezulta faptul ca, organul de control din cadrul intimatei a aplicat amenda contravenționala de 1.500 lei în temeiul art. 260 alin. 1 lit. m) din Codul muncii republicat, pentru faptul că angajatorul a încălcat dispozițiile art. 119 din același act normativ, neevidențiind in foile colective de prezenta orele de munca prestate de fiecare salariat, respectiv cele prestate in zilele de repaus săptămânal. De asemenea, prin același act sancționator s-a aplicat si un avertisment deoarece petenta a primit-o la munca pe numita T. I. V. in data de 09.07.2014 in lipsa documentului care sa ateste ca este apta din punct de vedere medical pentru postul ocupat, nesocotind astfel dispozițiile art. 27 alin. 1 din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare.
In drept au fost invocate prevederile dispoz. art. 27, art.119 si art. 260 alin. 1 lit. m) din Legea 53/2003 republicata, precum si pe dispozițiile OG 2/2001.
Anexat întâmpinării au fost depuse la dosarul înscrisuri (filele 39-52).
Instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.09.2014 (filele 6-7), petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1.500 lei și avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 260 alin. 1 lit. m din Legea din 53/2003 și sancționate de art. 260 alin. 1 lit. m din Legea din 53/2003, respectiv de art. 5,7 din OG nr. 2/2001.
În fapt, s-a reținut că urmare a controlului efectuat în data de 08.09.2014 la punctul de lucru al societății petente situat în Mun. Pitești, ., s-a constatat că nu au fost evidențiate în foile colective de prezenta orele de munca prestate de fiecare salariat:, respectiv cele prestate in zilele de repaus săptămânal. Totodată, s-a reținut că petenta a primit-o la muncă pe numita T. I. V. în data de 09.07.2014 în lipsa documentului care sa ateste ca este aptă din punct de vedere medical pentru postul ocupat,
Conform art. 119 din Codul muncii: „angajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat”, iar potrivit art. 27 alin. 1 din Codul muncii: „O persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci”.
Art. 260 alin. 1 lit. m sancționează nerespectarea dispozițiilor art. 27 și art. 119 din Codul muncii dispunând că reprezintă contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: lit. m) încălcarea de către angajator a obligației prevăzute la art. 27 și 119, cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.
Verificând legalitatea procesului-verbal, se constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de lege, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit dispozițiilor legale în materie, singurele mențiuni ale procesului verbal de contravenție, prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute sunt cele enumerate la art. 17 din OG nr.2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator. Analizând înscrisul contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile enumerate în art. 17 din O.G. nr.2/2001.
Cu privire la faptul că procesul – verbal contestat a fost încheiat de către o altă persoană decât cea care a semnat procesul verbal de control și anexa acestuia, iar persoana trecută ca și împuternicit la semnarea actelor la momentul controlului nu este una și aceeași cu cea care figurează în împuternicirea eliberată de societatea petentă, instanța reține că acestea sunt motive de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție dacă se dovedește existența unei vătămări care nu poate fi altfel înlăturată, așa cum a statuat ÎCCJ prin decizia nr. XXII/19.03.2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii. Petenta nu a făcut dovada unei astfel de vătămări, având posibilitatea de a se apăra și formula obiecțiuni în fața instanței de judecată.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008). Instanța trebuie să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale ( cauza I. P. c. României, decizie de inadmisibilitate din 28 iunie 2011).
În cauza de față, petentei i s-a conferit posibilitatea de a proba o situație contrară celei din procesul verbal de contravenție, respectându-se caracterul echitabil al procedurii și dreptul la apărare al acestuia.
Din fișa de identificare completată de numita T. I. V. (f. 49) rezultă că acesta presta activitate ca vânzător sub autoritatea societății petente din data de 08.07.2014 în baza unui contract individual de muncă, lucrează câte 6 ore/zi de luni pana vineri, in intervalul orar 9-15, iar sâmbăta si duminica lucrează cate 6 ore/zi, de câte 2 ori pe lună.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că petenta a primit-o la munca pe numita T. I. V. în lipsa documentului care sa ateste ca este apta din punct de vedere medical pentru postul ocupat, nesocotind astfel dispozițiile art. 27 alin. 1 din Codul muncii republicat, cu modificările si completările ulterioare; de asemenea, petenta a încălcat dispozițiile art. 119 din același act normativ, neevidențiind in foile colective de prezenta orele de munca prestate de fiecare salariat, respectiv cele prestate in zilele de repaus săptămânal.
În raport de materialul probator existent în dosar, se constată că nu s-a făcut dovada contrară celor reținute prin procesul-verbal de contravenție contestat, sub acest aspect reținându-se temeinicia și legalitatea actului sancționator cu numărul de mai sus.
În ceea ce privește reindividualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, respectiv amenda în cuantum de 1.500 lei, instanța constată că aceasta a fost în mod corect individualizată.
Nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul față de pericolul social al faptei de nu evidenția în foile colective de prezenta orele de munca prestate de fiecare salariat, amenda aplicată fiind orientată spre minimul prevăzut de lege pentru contravenția respectivă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL, cu sediul procesual ales la punctul de lucru din P., . 05, jud. Argeș și sediu social în loc. Voluntari, .-95, mezanin, birou 14, jud. Ilfov, împotriva procesului verbal . nr._/17.09.2014 întocmit de intimatul I. T. DE MUNCA ARGES, cu sediul în P., ., jud. Argeș.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Pitești.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Iunie 2015.
Președinte, A. G. | ||
Grefier, C. M. |
Red.A.G.
Tehnored.G.F/21.01.2016/4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1624/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4968/2015.... → |
|---|








