Plângere contravenţională. Sentința nr. 73/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 73/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 08-01-2016 în dosarul nr. 73/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Dosar civil nr._

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 73/2016

Ședința publică de la 08 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. P.

Grefier M. R.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul L. A. și pe intimatul I. DE P. AL JUDETULUI ARGES - SERVICIUL RUTIER, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns petentul Lăcrățeanu A., identificat cu CI ., nr._, CNP_, lipsa fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, dupa care:

Petentul precizează ca martorul nu s-a putut prezenta întrucât avea o urgenta la locul de munca.

Instanța constata ca a dispus citarea martorului cu mandat de aducere, martor ce nu s-a prezentat, motiv pentru care constata, potrivit art. 313 al. 3 NCPC, imposibilitatea audierii acestuia.

În temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța consideră oportună audierea petentului, cu privire la circumstanțele pretinsei contravenții, și solicită martorilor să părăsească sala de judecată: „In urma cu aproximativ doua luni de zile, ma deplasam catre Bascov, pe Centura veche, cu autoturismul marca VW Scirocco cu numărul de înmatriculare_ . Arat ca pe acel sector de drum se efectuau lucrari pe partea dreapta, drumul fiind foarte ingust, motiv care te obliga sa depasesti usor linia dubla continua. Arat ca nu aveam nicio masina in fata. Am depasit linia dubla continua pentru a depasi lucrarile care se efectuau pe acest sector de drum. Arat ca ma aflam in masina cu prietenul meu P. L.. Imediat am fost oprit de catre un echipaj de politie pe motiv ca am depasit linia dubla continua. Apreciez ca agentul constatator nu era atent intrucat vorbea la telefon, aspect pe care l-am observat, fiind atent si la drum si la agentul constatator, care a continuat sa vorbeasca la telefon si dupa ce am fost oprit. Apreciez ca mentiunea inserata in raportul agentului constator de la fila 24, potrivit căreia mă aflam singur în mașină, nu corespunde realitatii.”

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat instanța declară închisă cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petentul, avand cuvantul, solicita admiterea plangerii, urmand sa nu ii mai fie suspendat permisul de conducere.

În baza art. 394 NCPC, instanța declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2015, petentul L. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș, anularea procesului-verbal . nr._ din data de 29.05.2015.

În motivare, petentul a arătat că, în seara zilei de 29.05.2015, în jurul orei 20:15, se deplasa cu viteză regulamentară, conducând autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe . efectuat manevra de depășire a unui autoturism marca L., manevră regulamentară efectuată pe sensul său de mers. A mai precizat petentul că agentul constatator se afla la o distanță de aproximativ 300 m față de autoturismul condus de acesta și vorbea la telefonul mobil.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 118 din OUG nr. 195/2002.

În dovedirea cererii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Au fost anexate cererii, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către petent, procesul-verbal . nr._ din data de 29.05.2015 (f.15).

Acțiunea a fost timbrată cu suma de 20 lei, conform art.19 din OUG nr.80/2013(f. 12).

Intimata a depus întâmpinare (filele 23-23), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și a sancțiunii aplicate.

În esență, intimata a arătat că, la data de 29.05.2015, petentul a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_, pe . Pitești, a efectuat manevra de depășire a unui autoturism și a încălcat marcajul dublu continuu, care desparte sensurile de mers, circulând pe sensul opus.

Intimatul a invocat în drept dispozițiile art. 205 alin.(2) NCPC, OUG 195/2002 și HG nr. 1391/2006.

Intimatul a solicitat proba cu înscrisuri.

Au fost anexate întâmpinării, în copii certificate pentru conformitate cu originalul de către intimată, următoarele înscrisuri: raport agent constatator (fila 24).

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru ambele părți și a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând întreg probatoriul administrat în cauză, instanțe reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.05.2015, întocmit de un agent constatator din cadrul intimatului (f.15), petentul L. A. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru fapta prevăzută de art. 120 alin.(1) lit.a) din HG nr. 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin.(3) lit.e) din OUG nr. 195/2002.

În fapt s-a reținut că, la data de 29.05.2015, ora 20:20, pe . condus autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ și a efectuat manevra de depășire a unui autoturism, încălcând marcajul dublu continuu, care desparte sensurile de mers, circulând pe sensul opus de circulație.

În ceea ce privește cererea de anulare a procesului-verbal . nr._ din data de 29.05.2015, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul prevăzut de art. 118 alin.(1) din OUG nr. 195/2002, astfel încât va trece la analiza legalității și temeiniciei procesului-verbal contestat, în conformitate cu art. 34 alin.(1) din O.G. nr.2/2001.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Astfel, procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 29.05.2015 conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, fiind întocmit de către un agent constatator competent, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține următoarele:

Procesul-verbal . nr._ din data de 29.05.2015 a fost încheiat pe baza constatărilor directe (ex propriis sensibus) ale agentului constatator din cadrul intimatului. Astfel, actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate - actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate - actul emană în mod real de la cine se spune că emană, și cu prezumția de veridicitate - actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă. Motivul pentru care actele administrative sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea că autoritatea (în această situație agentul constatator) consemnează exact faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea (cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării intenționate sau chiar din neglijență a unor împrejurări nereale, agentul constatator este expus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală).

Potrivit dispozițiilor art. 33 și art. 34 din OG 2/2001, instanța, odată învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale, este obligată să verifice, pe baza materialului probator administrat în cauză, legalitatea și temeinicia actului atacat.

Astfel, procesul-verbal de contravenție nu face dovada absolută a aspectelor consemnate în conținutul său, prezumția de temeinicie având caracter relativ, iar persoana sancționată având posibilitatea de a propune probe din care să rezulte o altă situație de fapt.

Pe de altă parte, persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit.

Prin recunoașterea faptului că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt consemnate în cuprinsul său, până la dovada contrară, și a posibilității persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară, nu numai că nu este cu nimic încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate, dar se realizează și un echilibru între interesul general, al statului, în reglementarea măsurilor privind constatarea contravențiilor și interesul particular.

O astfel de prezumție nu încalcă dreptul contestatorului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel, după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora, inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului si respectarea dreptului la apărare.

În prezenta cauză, deși petentul a propus probe în apărarea sa, instanța apreciază că nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea care s-a reținut în sarcina petentului prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură procesul-verbal contravențional.

Mai mult decât atât, instanța constată o contradicție între susținerile petentului de la momentul formulării plângerii contravenționale, în cuprinsul căreia acesta menționa că a efectuat în mod regulamentar manevra de depășire a unui autoturism marca L., și cele din ședința publică din data de 08.01.2016, ocazie cu care, fiind audiat, a afirmat faptul că în fața sa nu exista nico mașină și că a încălcat linia dublu continuă pentru a depăși lucrările de reamenajare de pe sectorul de drum pe care se deplasa.

Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de art. 100 alin.(3) lit.e) din OUG nr. 195/2002 realizându-se o corectă individualizare a sancțiunilor față de criteriile prevăzute de art. 21 alin.(3) din OG nr.2/2001, în raport de care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul si mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise în procesul-verbal. Trebuie precizat că amenda în cuantum minim este necesară pentru corijarea pe viitor a conduitei petentului în derularea activității de conducător auto, care nu a condus prudent și a efectuat o manevră de depășire pe un tronson de drum aflat sub raza de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă”, mai ales în condițiile în care partea carosabilă era supusă unor lucrări de reamenajare, după cum susține însuși petentul. Totodată, și sancțiunea complementară a fost aplicată în limitele prevăzute de lege și este proporțională cu starea de pericol pentru siguranța traficului rutier creată de către petent prin încălcarea marcajului longitudinal dublu continuu.

Având în vedere aceste considerente, instanța, în baza art. 34 alin.(1) din OG nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul L. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul L. A., comuna Bascov, ., ., jud. Argeș, CNP_, în contradictoriu cu intimatul IPJ Argeș, cu sediul în Pitești, ., jud. Argeș.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Pitești, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.01.2016.

Președinte,

A. M. P.

Grefier,

M. R.

Red. A.M.P/Tehnored. M.R

4 ex./27.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 73/2016. Judecătoria PITEŞTI