Validare poprire. Sentința nr. 4254/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 4254/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 16-05-2016 în dosarul nr. 4254/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 4254/2016

Ședința publică de la 16 Mai 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C. C.

Grefier S. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul M. P., debitorul C. V. A. și terțul poprit . SRL, având ca obiect menține poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită, fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.05.2016, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte din prezenta sentință.

Apoi, pentru a da posibilitatea părților de a formula și depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru acest termen de judecată când, deliberând, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 28.12.2015 sub numărul de mai sus, creditorul M. PITEȘTI a solicitat în contradictoriu cu debitorul C. V. A. și terțul poprit . SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună menținerea popririi înființate prin adresa nr. F/_/23.04.2015 asupra sumelor datorate de terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 1097 lei.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea cererii și obligarea la plata sumei de 1097 lei de către terțul poprit, în conformitate cu prevederile art. 27 C.proc.fisc., potrivit cărora terțul răspunde solidar cu debitorul pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 9 lit. a C.proc.fisc.

În motivarea cererii, creditorul a arătat că debitorul în evidențele fiscale ale Municipiului Pitești cu suma de 1097 lei, reprezentând amenzi contravenționale, impozit auto, impozit teren și clădiri, conform documentelor anexate cererii. Pe numele debitorului au fost emise titlurile executorii atașate cererii, creditorul apreciind că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind prevederile art. 662 C.proc.civ.

De asemenea, creditorul a aratat că potrivit prevederilor art. 149 alin. 5 și 8 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, sumele de bani pe care le-ar avea de încasat de la debitor au fost declarate poprite, având în vedere și prevederile art. 728 C.proc.civ.

S-a învederat că în cauză există raporturile juridice reglementate de dispozițiile art. 780 C.proc.civ., respectiv raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit.

Având în vedere că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 145 Cod procedură fiscală, s-a solicitat admiterea cererii și dispunerea menținerii popririi înființate prin adresa nr. F/_/23.04.2015 în dosarul de executare nr._/23.04.2015, asupra sumelor datorate de terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 1097 lei, ajunsă la scadență creanțelor fiscale, precum și a accesoriilor aferente pentru acestea, poprirea urmând să producă efecte de la data când devine scadentă.

În drept, creditorul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 662 alin. 1 și 780 C.proc.civ., art. 27 și ale art. 150 C.proc.fisc.

În dovedire, au fost depuse înscrisuri (f.6-30).

În temeiul art. 411 alin. 2 C.proc.civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 7 din OG nr. 22/2002 și art. 30 din OUG nr. 80/2013.

Deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a invoca excepții, propune probe sau formula apărări.

Instanța a emis adresă către Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, pentru a se comunica dacă debitorul C. V. A. figurează angajat cu contract de muncă la terțul poprit . SRL.

La data de 12.04.2016 a fost înregistrat răspunsul din partea I.T.M. Argeș (fila 38), prin care s-a comunicat faptul că, din verificarea bazei de date organizată la nivelul Inspecției Muncii cu registrele generale de evidență a salariaților depuse de angajatori conform HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, s-a constatat că numitul C. V. A. figurează ca prestând activitate în baza unui contract individual de muncă încheiat sub nr. 5629/01.02.2007 cu . SRL, pe durată nedeterminată, data începerii activității 01.02.2007, în funcția de mecanic auto și durata muncii 8 ore/zi.

În soluționarea cererii, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției depuse la dosar (filele 9 și 15), în sarcina debitorului au fost aplicate două amenzi contravenționale, în valoare totală de 945 lei. Prin titlul executoriu nr._/04.12.2014 (filele 6-7) s-a stabilit în sarcina debitorului obligația de plată a sumei de 152 lei cu titlu de impozit auto.

Prin adresa F/_ din data de 23.04.2015 (fila 21), s-a dispus înființarea popririi asupra veniturilor deținute și/sau datorate de terțul poprit cu orice titlu debitorului, până la concurența sumei de 1097 lei, în baza titlurilor executorii menționate anterior.

Având în vedere că nu a fost posibilă comunicarea prin poștă cu confirmare de primire, astfel cum rezultă din dovada aflată la fila 22 din dosar, adresă de înființare a popritii a fost comunicată terțului poprit la data de 30.04.2015, prin afișarea anunțului colectiv (filele 23-25), așa cum reiese din procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr. F/_/30.04.2015 (fila 26).

Conform relațiilor comunicate de către I.T.M. Argeș (fila 38), debitorul figurează în evidențele instituției ca fiind angajat al terțului poprit în baza unui contract individual de muncă încheiat sub nr. 5629/01.02.2007, pe perioadă nedeterminată, începându-și activitatea la data de 01.02.2007, în funcția de mecanic auto și durata muncii 8 ore/zi.

În drept, instanța reține că specificul popririi este determinat de caracterul triunghiular al acestei operațiuni juridice procesuale care presupune participarea indispensabilă a trei părți: creditorul popritor (urmăritor), debitorul poprit (urmărit) și terțul poprit, între aceste trei subiecte de drept stabilindu-se tot atâtea raporturi juridice.

Dintre aceste raporturi juridice, două preced înființarea popririi, și anume: raportul de creanță dintre creditorul urmăritor și debitorul urmărit, precum și raportul de creanță dintre debitorul poprit și terțul poprit, creditorul având obligația de a justifica calitatea procesuală a tuturor părților implicate în procedura popririi, respectiv existența creanței față de debitorul poprit, precum și creanța pe care acesta din urmă o deține asupra terțului poprit.

Potrivit art. 2 alin. 2 și 3 C.proc.fisc., prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 790 alin. 1 C.proc.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o luna de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.

În același timp, conform art. 790 alin. 4 C.proc.civ., dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare (menținere) a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar va hotărî desființarea popririi.

În ceea ce privește obligațiile stabilite de lege în sarcina terțului poprit, art. 787 C.proc.civ. prevede că în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului.

Din analiza dispozițiilor legale menționate, instanța reține că pentru a se putea dispune menținerea popririi trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ anumite condiții, respectiv: să existe o neîndeplinire a obligațiilor ce îi reveneau terțului poprit, în ceea ce privește efectuarea popririi, terțul poprit să datoreze debitorului sume de bani și existența unei creanțe certe, lichide și exigibile deținute de către creditor.

În prezenta cauză, instanța reține că s-a făcut dovada creanței pe care creditorul M. PITEȘTI o deține împotriva debitorului C. V. A., în baza titlurilor executorii menționate anterior. Cu privire la condițiile creanței de a fi certă, lichidă și exigibilă, se constată că debitul solicitat în valoare de 1097 lei îndeplinește cerințele prevăzute de art. 663 C.proc.civ.

Pentru a se dispune validarea popririi este necesar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 790 alin. 1 C.proc.civ., ca terțul poprit să nu-și îndeplinească obligațiile ce îi revin pentru înființarea popririi. Sub acest aspect, instanța reține că terțul poprit, conform art. 787 alin. 1 C.proc.civ., avea obligația ca, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, să rețină și să consemneze suma de bani poprită și să trimită dovada executorului judecătoresc.

Adresa de înființare a popririi, emisă de Primăria Mun. Pitești – Direcția Economică, a fost comunicată terțului poprit în data de 30.04.2015, prin aceasta dispunându-se înființarea popririi până la concurența sumei de 1097 lei, reprezentând amenzi contravenționale și impozit auto.

În cauză, terțul poprit nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de a consemna la dispoziția creditorului suma de bani pe care o datora debitorului, în termen de 5 zile după primirea dispoziției de înființare a popririi.

Totodată, instanța constată îndeplinită și condiția ca terțul poprit să datoreze debitorului sume de bani, întrucât potrivit relațiilor comunicate de către I.T.M. Argeș (fila 38), debitorul figurează în evidențele instituției ca fiind angajat al . SRL în baza unui contract de muncă încheiat sub nr. 5629/01.02.2007, pe perioadă nedeterminată.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța va admite cererea astfel cum a fost formulată și va menține poprirea înființată prin adresa nr. F/_/23.04.2015, întocmită de Primăria Municipiului Pitești – Direcția Economică, asupra veniturilor realizate de debitor la terțul poprit, până la concurența sumei de 1097 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditorul M. P., cu sediul în P., ., jud. Argeș în contradictoriu cu debitorul C. V. A., cu domiciliul în P., .. P15, ., jud. Argeș și terțul poprit . SRL, cu sediul în com. Mosoaia, ., jud. Argeș.

Menține poprirea înființată prin adresa nr. F/_/23.04.2015, întocmită de Primăria Municipiului Pitești – Direcția Economică, asupra veniturilor realizate de debitor la terțul poprit, până la concurența sumei de 1097 lei.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Pitești.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2016.

Președinte,

D. C. C.

Grefier,

S. B.

5 ex./Red.Tehn.D.C.C./06 Iunie 2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 4254/2016. Judecătoria PITEŞTI