Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 18/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 07-01-2016 în dosarul nr. 18/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA, JUDEȚUL V.

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINȚA CIVILĂ NR.18

Ședința publică din data de 07 ianuarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. D.

Grefier: O. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe petent F. F. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. P. C. pentru petent, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că I.P.J. a răspuns că nu deține înregistrare video.

La interpelarea instanței, apărătorul petentului arată că nu este în măsură să indice martorul încuviințat.

În temeiul art. 254 alin.4 lit.a) C., având în vedere faptul că petentul nu și-a îndeplinit obligația de a indica numele și adresa martorului pentru a fi citat sau de a asigura prezența acestuia în instanță la acest termen de judecată, instanța îl decade pe petent din această probă.

Apărătorul petentului arată că nu mai are cereri de formulat sau alte incidente de soluționat.

Nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul disp.art.392 C., deschide dezbaterile asupra fondului, dând cuvântul părților prezente.

Av. P. C., având cuvântul pentru petent, solicită, în principal, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și anularea procesului-verbal de contravenție ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar, aplicarea sancțiunii avertisment, fără cheltuieli de judecată. Susține că intimatul nu a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravenției reținute în sarcina sa.

În temeiul disp.art.394 C., instanța închide dezbaterile și reține cauza pentru soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe cu nr._, petentul F. F. a chemat în judecată pe intimatul IPJ V., solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 06.08.2015, cu înlăturarea sancțiunilor aplicate.

În motivarea plângerii se susține că prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat pe motiv că, în timp ce conducea autoturismul marca Mazda cu nr. de înmatriculare P2908AT, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal.

Petentul susține că nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte pentru următoarele considerente: în ceea ce privește situația de fapt, în zona la care se susține că nu s-ar fi acordat prioritatea de trecere nu era vizibil nici-un pieton angrenat în traversarea străzii, în acel moment în stația de autobuz amplasată la mai puțin de 5 metri de trecerea de pietoni era staționat un astfel de autovehicul precum și alte mașini care erau oprite în zona trecerii de pietoni chiar în fața mașinii de poliție.

Existența unui autobuz în stație cum este frecvent iar faptul că stația este doar la câțiva metri de trecerea de pietoni este de natură a obtura câmpul vizual la limita legalității (nu se poate traversa . în stație nici prin față nici prin spatele acestuia până nu a plecat din stație).

Existența acelui autobuz în stație este dovedită și cu martori, chiar și ofițerul de politie care l-a oprit pe petent poate confirma acest lucru, petentul nu a văzut însă nici-un pieton, astfel că susține că nu se face vinovat de fapta menționată în procesul verbal de contravenție și nici nu i-au fost prezentate probe în acest sens.

Un alt argument este acela ca autoturismul poliției era staționat pe contrasens cu fața spre stradă pe care petentul se deplasa și care este cu sens unic. Mașina de poliție era lângă trotuar, pe contrasens, iar agenții de poliție erau pe trotuar, deci nici ei nu puteau vedea mașinile care treceau pe stradă decât atunci când ajungeau în dreptul lor, respectiv la trecerea de pietoni.

In concluzie, se solicită admiterea plângerii, anularea procesului-verbal ca nefondat, nefiind probată fapta reținută în sarcina contravenientului. Astfel cum s-a statuat prin practica instanțelor judecătorești, dar și prin practica CEDO (cauza A. vs România), organul care a emis procesul verbal are și obligația de face dovada asupra celor menționate în cuprinsul procesului verbal.

În subsidiar, se solicită înlocuirea sancțiunii aplicate cu aceea a avertismentului, întrucât petentul nu a mai avut nici-o abatere, este șofer profesionist, iar pentru a putea să își întrețină familia are nevoie de permisul de conducere.

În dovedire se solicită proba cu înscrisuri și proba testimonială.

In drept se invocă dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002.

În contradictoriu cu susținerile petentului, intimatul IPJ V. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea plângerii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării se arată că în data de 06.08.2015, petentul F. F. a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare P 2908 AT și nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați pe marcajul pietonal, fiind, astfel, sancționat contravențional întrucât nu a respectat prevederile art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002-R.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, petentul arată că fapta este probată cu cele constatate în mod nemijlocit de către polițist. Intimatul apreciază ca nefondate și nereale susținerile petentului, întrucât acesta nu a acordat prioritate de trecere pietonilor aflați în traversarea drumului amenajat, respectiv pe trecerea de pietoni.

Procesul verbal de contravenție a fost întocmit de către un agent de poliție în exercitarea atribuțiilor de serviciu, referitor la o faptă concretă despre care acesta a luat la cunoștința în mod direct. Procesul-verbal de contravenție, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatări, beneficiază de o prezumție relativă de legalitate si veridicitate, procesul-verbal urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Astfel, cel care pretinde că situația de fapt reținută in actul constatator nu corespunde realității, are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 din OG nr. 2/2001, in cadrul căruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării ca situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor (cauza A. contra României, cauza I. P. c. României).

Veridicitatea constatărilor personale ale agentului constatator nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt redată în procesul verbal de contravenție nu ar corespunde realității Astfel, constatările personale ale unui polițist aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu dau conținut și susținere prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal în caz contrar ar fi lipsită de conținut atât instituția răspunderii contravenționale cât și puterea organelor abilitate de lege de a acționa în sensul luării masurilor legale atunci când există încălcări ale acesteia.

Intimatul precizează că nu în toate cazurile se pot surprinde video faptele săvârșite de contravenienți, dar aceasta situație nu poate constitui un impediment în luarea măsurilor legale ce se impun. Potrivit art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public prin loc special amenajat, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului. A nu se confunda noțiunea de ,,bandă de mers" cu cea de ,,sens de mers".

Potrivit art. 109 din OUG 195/2002-R, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier. Având în vedere acest articol de lege este mai mult decât evident că prin actul normativ menționat mai sus s-a instituit o procedură specială în cazul constatărilor făcute în trafic de către agenții rutieri în sensul că aceștia au și dreptul de a constata în mod direct faptele contravenționale săvârșite la regimul circulației pe drumurile publice fără a fi nevoie a se administra si un probatoriu.

De asemenea este de reținut faptul că polițistul a perceput și în mod direct și nemijlocit fapta săvârșită de către petent, cele consemnate în procesul verbal fiind chiar cele constatate de către agentul constatator care se afla în trafic tocmai pentru a supraveghea și a lua măsuri împotriva celor care nu respectă regulile de circulație.

În ceea ce privește legalitatea, procesul verbal este întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă și fond prevăzute în OG 2/2001 modificată și completată. Toate mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un proces verbal de contravenție au fost făcute de agentul constatator, astfel că nu există nici un motiv pentru care actul de constatare întocmit în cauză să fie anulat. Motivele invocate de petent nu sunt de natură a atrage nulitatea procesului verbal întocmit în cauză.

În dovedire se solicită proba cu acte.

Din conținutul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/06.08.2015, instanța reține că petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135 lit. h din HG 1391/2006, și sancționată de art.100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002.

S-a reținut de organul constatator că la data de 06.08.2015, orele 16:15, petentul circula cu autovehiculul marca Mazda, cu nr. de înmatriculare P2908AT, pe .. V., din direcția N-S, iar la trecerea pentru pietoni din fața agenției BCR nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii de la stânga la dreapta pe sensul de deplasare al autovehiculului.

Procesul verbal de contravenție nu este semnat de petent, consemnându-se că a refuzat să semneze. De asemenea, nu este semnat nici de un martor.

Potrivit art.135 lit. h) din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului, în caz de nerespectare, fapta fiind sancționată de art. 100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002.

Conform art. 100 alin.3 lit. b) din OUG 195/2002, contravenția enunțată se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 30 de zile.

Valoarea probatorie a procesului verbal nu trebuie exclusă atunci când fapta este constatată personal, ex proprii sensibus, de agentul îndrituit prin lege să exercite astfel de atribuții.

Pe de altă parte, în speță, singura probă administrată de intimat în dovedirea acuzației aduse petentului este procesul verbal încheiat de agentul constatator, deși acesta ar fi putut să procedeze la înregistrarea video a faptei sau cel puțin la oprirea persoane pentru reținerea datelor sale de identificare în vederea unei audieri în calitate de martor ocular. Raportat la aceste aspecte concrete din cauză, instanța apreciază că, în lipsa oricăror alte probe, deși acestea ar fi putut fi conservate și administrate de cel care a formulat acuzația (situație creată numai de lipsa de diligență a agentului intimatului), a da eficiență exclusiv prezumției de temeinicie a procesului verbal înseamnă a pune petentul în imposibilitatea de a dovedi o situație de fapt contrară celei reținute prin actul sancționator, cu consecința încălcării dreptului său la apărare.

Pentru aceste considerente, față de situația concretă din speță așa cum a fost expusă anterior, instanța reține că probele administrate în cauză nu sunt suficiente pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, acuzația adusă petentului referitoare la săvârșirea faptei contravenționale sancționate de art. 100 alin 3 lit. b) din OUG 195/2002, astfel că, va admite plângerea, ca fiind întemeiată, și va dispune anularea procesului verbal . nr._/06.08.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul FÎRTADE F., cu domiciliul în com. Doljești, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., ., nr.95, jud. V..

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.08.2015.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi 07 ianuarie 2016.

Președinte,

B. D.

Grefier,

O. M.

Red./Tehn.../12.01.2016

Comunicat părților 2 ex.

astăzi, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 18/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA