Plângere contravenţională. Sentința nr. 592/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 592/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 592/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU V.
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 592/2016
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. C.
Grefier N. L. N.
Pe rol fiind judecarea cauzei civil privind pe petent S. B. P. și pe intimat I. V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- Cauza are ca obiect plângere contravențională
- P. se află la primul termen de judecată în fața primei instanțe
- Procedura legal îndeplinită.
- Intimata nu a depus înscrisurile solicitate
- La data de 11.01.2016 Judecătoria Sectorului 3 a depus adresă de declinare a competenței
Instanța, având în vedere că părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 al.1 C. raportat la art. 32 al.1 din O.G. nr. 2/2001 constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze pricina.
Instanța, constatând că proba testimonială propusă de petent nu duce la soluționarea pricinii și față de existența la dosar a unei probe obiective, constând în înregistrarea video, respinge ca inutilă proba testimonială propusă de petent și reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București sub nr._, petentul, S. B. P., în contradictoriu cu intimatul, Inspectoratul de Poliție Județean V., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/06.02.2015, solicitând anularea acestuia.
Cererea a fost timbrată cu 20,00 lei taxă timbru, în baza art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013, conform chitanței de la fila 5.
În motivarea plângerii, petentul contestă acuzația adusă prin procesul-verbal de contravenție susținând că manevra de depășire a efectuat-o în zona în care pe carosabil era marcajul unei linii discontinue și nu era montat vreun semn care să o interzică, fapt pe care-l proba cu martori.
Prin întâmpinare, intimatul, I. V., a invocat excepția necompetenței teritoriale de Judecătoriei Sectorului 3 București de a soluționa plângerea.
Pe fondul cauzei, intimatul solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât petentul a fost sancționat contravențional pentru faptul că, în data de 06.02.2015, în calitate de conducător auto, a efectuat manevra de depășire neregulamentară în zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea Interzisă”, încălcând marcajul longitudinal continuu, iar polițistul rutier a perceput în mod nemijlocit faptele săvârșite de petent, cele consemnate în procesul-verbal atacat corespunzând constatărilor proprii.
Se învederează că și în condițiile în care manevra de depășire s-ar fi inițiat pe marcajul longitudinal discontinuu, însă s-a finalizat pe marcaj continuu sau dacă marcajul longitudinal a fost încălcat chiar parțial, contravenția de depășire neregulamentară există, în acest sens fiind dispozițiile art. 120 alin.1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006.
Intimatul apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului întrucât acestuia îi revenea obligația de a nu încălca semnificația indicatorului Depășirea interzisă sau a marcajului continuu, normele Codului rutier fiind imperative și nepermițând nici i derogare.
Se invocă dispozițiile art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002 precum și definiția manevrei de depășire dată de art. 45 din același act normativ și se menționează că faptele sunt probate cu înregistrarea video efectuată de operatorul radar.
Cu privire la cea de-a doua faptă, de pășire a limitei legale de viteză se invocă dispozițiile art. 49 alin.3 din OUG nr. 195/2002 și art. 121 din H.G. nr. 1391/2006.
În ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, intimatul consideră că au fost respectate toate condițiile de formă și de fond prevăzute de O.G. nr. 2/2001 și că lipsa oricăror altor mențiuni decât cele prevăzute de art. 17 din același act normativ nu este de natură a atrage nulitatea absolută a actului de constatare și sancționare a contravenției, ci doar nulitatea relativă sub condiția ca vătămarea care s-a produs să nu poată fi înlăturată în alt mod.
Sub aspect probatoriu, intimatul apreciază că procesul-verbal de contravenție este un înscris oficial pentru că este întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii, în calitate de reprezentant al statului, astfel că el face credință deplină despre actele și faptele la care se referă, nefiind necesară administrarea altor mijloace de probă. Cu toate aceste, intimatul menționează că actul de constatare a contravenției generează o prezumție relativă de adevăr cu privire la mențiunile pe care le cuprinde, făcând dovada deplină asupra situației de fapt și asupra încadrării în drept până la proba contrară. Mai consideră intimatul, în acest context, că procesul-verbal de constatare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta nu este în măsură să prezinte proba contrară, iar a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a acesteia, în sensul art.6 alin.2 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Referitor la pericolul social al faptelor reținute în sarcina petentului, intimatul apreciază că sancțiunile aplicate sunt legale și corect individualizate în raport de criteriile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
În fine, cu privire la sancțiunea complementară, intimatul invocă dispozițiile art. 95 și 96 din OUG nr. 195/2002 și insistă a puncta faptul că, în măsura în care procesul-verbal nu este desființat și se constată realitatea acuzației, eventuala înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului nu este de natură a înlătura sancțiunea contravențională, iar instanțele judecătorești nu pot crea, pe cale jurisdicțională alte norme decât cele instituite de legiuitor. În plus, se arată că suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, întrucât acesta are posibilitatea de a contesta realitatea acuzației, sancțiunea complementară având caracter preventiv iar nu punitiv atât timp cât privește protecția interesului public față de riscul potențial reprezentat de un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și, îndeosebi față de pericolul pe cale îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic.
Prin sentința civilă nr._/11.11.2015, Judcătoria Sectorului 3 București a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Rm. V., în baza art. art. 118 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât fapta contravențională a fost săvârșită pe raza comunei Golești.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.02.2015, s-a constatat că, în data de 06.02.2015, la ora 08,43, d-l S. B. P. a condus autoturismul marca MITSSUBISHI cu numărul de înmatriculare_ pe DN 7, km. 165 + 800 m. din direcția Ptești spre Rm. V., și a depășit neregulamentar un TIR cu numărul de înmatriculare_ în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă, trecând peste marcajul longitudinal simplu continuu.
Fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 100 alin.3 lit.e din OUG nr. 195/2002 și sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 390 lei, echivalentul a 4 puncte amendă, Totodată, s-a dispus reținerea permisului de conducere, conform art. 111 alin.1 lit. c din OUG nr. 195/2002.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat personal de petent.
În cuprinsul procesului-verbal se consemnează că petentul se afla singur în autoturism și că fapta a fost înregistrată video cu paratul . 518, montat pe auto nr. MAI._.
Din simpla lecturare a procesului-verbal de contravenție atacat, se constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
D. consecință, se constată că procesul-verbal atacat a fost încheiat de agentul constatator cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin.1 și art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție atacat, se constată că fapta reținută în sarcina petentului este probată de intimat cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei.
Astfel, în înregistrarea video se observă exact momentul depășirii de către petent, pe linia continuă, a unui TIR, la ora 08,43 din ziua de 06.02.2015.
Art. 120 alin.1 lit.i din H.G. 1391/2006 interzice depășirea vehiculelor ,,când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.”
În lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c.Germaniei, Lauko c. Slovaciei, A. c.României etc.), acest gen de contravenție, referitoare la circulația pe drumurile publice, intră în sfera ,,acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție, datorită faptului că norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și că amenda contravențională urmărește un scop preventiv și represiv, criterii care, în lumina aceleiași jurisprudențe CEDO, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal .
Odată stabilit caracterul penal al acestor contravenții, principalul efect este acela al recunoașterii garanțiilor specifice în materie penală din art.6 din Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție. Pe cale de consecință, procesul-verbal de contravenție nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, sau altfel spus, nu se bucură de prezumția de adevăr, constituind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
În aceste condiții, și mai ales în temeiul prezumției de nevinovăție, petentul nu mai este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei fiind inversată și căzând în sarcina agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției potrivit principiului in dubio pro reo.
Cu toate acestea, Curtea însăși a revenit asupra propriei jurisprudențe în materie contravențională în cauza Jussila împ. Finlanda, care este edificatoare sub aspectul stabilirii garanțiilor concrete pe care le deține contravenientul prin evidențierea existentei unor „acuzații penale” cu grad de severitate diferit, cu consecința recunoașterii faptului că „garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, „cu toata strictețea”, astfel că referitor la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că, în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă, dar nici absolutizată. În speță, rezervele cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției se impun cu atât mai mult cu cât scopul sancțiunii se menține punitiv și preventiv nu atât în considerarea patrimoniului petentului ci prin îngrădirea unei drept, respectiv acela de a conduce pe drumurile publice. În aceste condiții, deși, în principiu, ori de câte ori fapta este constatată personal de agentul constatator, procesul verbal întocmit de acesta se bucură de o prezumție simplă de temeinicie până la proba contrară, de câte ori sancțiunea aplicată, fie cu caracter principal, fie cu caracter complementar, are un scop punitiv și preventiv, garanțiile specifice în materie penală recunoscute autorului prin art.6 din Convenție se mențin în plenitudinea lor. În speță, acuzația adusă petentului a fost probată cu înregistrarea video ce constituie o probă obiectivă în raport cu declarația oricărui martor, astfel că se reține caracterul temeinic al actului atacat.
Potrivit art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (adică 4 sau 5 puncte amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea.
În fine, este de observat că agentul constatator a aplicat sancțiuni legale și corect individualizate raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din O. G. nr.2/2001, întrucât încălcarea regimului juridic referitor la manevrele de depășire și la viteza de circulație a vehiculelor pe drumurile publice prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat și în împrejurarea că majoritatea accidentelor soldate cu pierderea de vieți omenești și vătămări corporale au drept cauză aceste încălcări.
Avându-se în vedere considerentele de fapt și de drept reținute, urmează a se respinge plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. B. P. cu domiciliul în București, sector 3, ., nr. 37, ., ap.3, CNP_1în contradictoriu cu intimatul I. V., cu sediul în ., nr. 95, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2016.
PREȘEDINTE
D. C.
GREFIER
N. L. N.
red. + tehn. D.C.-4 ex.
29.02.2016.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1152/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 643/2016.... → |
|---|
