Plângere contravenţională. Sentința nr. 594/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 29-01-2016 în dosarul nr. 594/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 594/2016
Ședința publică de la 29.01.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. C.
Grefier N. L. N.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petent M. D. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
- Cauza are ca obiect plângere contravențională
- P. se află la primul termen de judecată în fața primei instanțe
- Procedura legal îndeplinită.
- Intimatul a solicitat judecarea în lipsă;
Instanța respinge cererea de amânare a judecății formulată de avocatul petentului, R. O. întrucât avea posibilitatea asigurării substituirii.
Nemaifiind alte cererii de formulat ori alte probe de administrat și pentru că intimatul a solicitat judecare în lipsă, instanța reține cauza spre deliberare și pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rm. V. sub nr._, petentul M. D., în contradictoriu cu intimatul, Inspectoratul de Poliție Județean V., a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/22.09.2015, solicitând anularea acestuia, înlăturarea sancțiunilor aplicate și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost timbrată potrivit înscrisului de la fila 19.
În motivarea plângerii, petentul contestă acuzația adusă prin procesul-verbal de contravenție susținând că, în dreptul localității Bunești a efectuat o depășire regulamentară, iar la o distanță de cca. 1 km. a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a solicitat documentele la control.
Susține petentul că, după ce a fost identificat în baza documentelor prezentate, i-a fost înmânat procesul-verbal de contravenție pentru a-l semna.
Insistă petentul că, în momentul în care s-a angajat în depășirea autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, se afla în zona cu linie punctată, care s-a menținut până la realizarea completă a depășirii, iar agentul constatator nu i-a permis să-i arate locul depășirii.
Consideră petentul că, prin neindicarea unei zone determinate la loc al săvârșirii faptei, nu pot fi verificate constatările agentului de poliție cu privire la poziționarea autovehiculului, conform marcajelor, astfel că a fost încălcat art. 180 din H.G. nr. 1391/2006.
Mai consideră petentul că prezumția de veridicitate a constatărilor procesului-verbal de contravenție nu are caracter absolut, ci operează până la limita la care, prin aplicarea ei, nu s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară.
Învederează petentul că procesul-verbal de contravenție nu este legal întocmit întrucât nu indică nici un mijloc de probă care să confirme situația de fapt reținută în cuprinsul său, sens în care se invocă jurisprudența C.E.D.O.
Prin întâmpinare (filele 22-26), intimatul, IPJ V. solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât polițistul rutier a perceput în mod nemijlocit faptele săvârșite de petent, iar cele consemnate în procesul-verbal atacat corespund constatărilor proprii.
Se învederează că și în condițiile în care manevra de depășire s-ar fi inițiat pe marcajul longitudinal discontinuu, însă s-a finalizat pe marcaj continuu sau dacă marcajul longitudinal a fost încălcat chiar parțial, contravenția de depășire neregulamentară există, în acest sens fiind dispozițiile art. 120 alin.1 lit. i din H.G. nr. 1391/2006.
Intimatul apreciază ca neîntemeiate susținerile petentului întrucât acestuia îi revenea obligația de a nu încălca semnificația indicatorului ,,Depășirea interzisă” sau a marcajului continuu, normele Codului rutier fiind imperative și nepermițând nici o derogare.
Se invocă dispozițiile art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002 precum și definiția manevrei de depășire dată de art. 45 din același act normativ și se menționează că faptele sunt probate cu înregistrarea video efectuată de operatorul radar.
În ce privește legalitatea procesului-verbal de contravenție, intimatul consideră că au fost respectate toate condițiile de formă și de fond prevăzute de O.G. nr. 2/2001 și că lipsa oricăror altor mențiuni decât cele prevăzute de art. 17 din același act normativ nu este de natură a atrage nulitatea absolută a actului de constatare și sancționare a contravenției, ci doar nulitatea relativă sub condiția ca vătămarea care s-a produs să nu poată fi înlăturată în alt mod.
Sub aspect probatoriu, intimatul apreciază că procesul-verbal de contravenție este un înscris oficial pentru că este întocmit de un agent public aflat în exercițiul funcțiunii, în calitate de reprezentant al statului, astfel că el face credință deplină despre actele și faptele la care se referă, nefiind necesară administrarea altor mijloace de probă. Cu toate aceste, intimatul menționează că actul de constatare a contravenției generează o prezumție relativă de adevăr cu privire la mențiunile pe care le cuprinde, făcând dovada deplină asupra situației de fapt și asupra încadrării în drept până la proba contrară. Mai consideră intimatul, în acest context, că procesul-verbal de constatare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta nu este în măsură să prezinte proba contrară, iar a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de stabilire legală a acesteia, în sensul art.6 alin.2 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Referitor la pericolul social al faptelor reținute în sarcina petentului, intimatul apreciază că sancțiunile aplicate sunt legale și corect individualizate în raport de criteriile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001.
În fine, cu privire la sancțiunea complementară, intimatul invocă dispozițiile art. 95 și 96 din OUG nr. 195/2002 și insistă a puncta faptul că, în măsura în care procesul-verbal nu este desființat și se constată realitatea acuzației, eventuala înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului nu este de natură a înlătura sancțiunea contravențională, iar instanțele judecătorești nu pot crea, pe cale jurisdicțională alte norme decât cele instituite de legiuitor. În plus, se arată că suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, întrucât acesta are posibilitatea de a contesta realitatea acuzației, sancțiunea complementară având caracter preventiv iar nu punitiv atât timp cât privește protecția interesului public față de riscul potențial reprezentat de un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și, îndeosebi față de pericolul pe cale îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic.
În cauză, a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/22.09.2015, s-a constatat că, în data de 22.09.2015, la ora 13,30, d-l M. D. a condus autoturismul marca HYUNDAI cu numărul de înmatriculare_ pe DN 67, pe raza localității Bunești (școală) din direcția Horezu, către Rm. V. și a efectuat manevra de depășire neregulamentară a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, trecând peste marcajul longitudinal simplu continuu î zona de acțiune a indicatorului ,,Depășirea Interzisă”.
Fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile art. 100 alin.3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 420 lei, echivalentul a 4 puncte amendă. Totodată, s-a dispus reținerea permisului de conducere, conform art. 111 alin.1 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat personal de petent, dar și de martorul C. O. andreea, care a fost audiat în cauză.
Petentul a consemnat la rubrica destinată obiecțiunilor că nu este de acord cu cele reținute în sarcina sa.
Din simpla lecturare a procesului-verbal de contravenție atacat, se constată că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art.17 din O.G. nr. 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia precum și semnătura agentului constatator.
Nu este întemeiată nici susținerea petentului că nu s-a menționat locul exact al săvârșirii contravenției întrucât agentul constatator a consemnat că depășirea pe linie continuă s-a realizat pe raza localității Bunești, pe sectorul de drum din dreptul școlii.
D. consecință, se constată că procesul-verbal atacat a fost încheiat de agentul constatator cu respectarea dispozițiilor art. 16 alin.1 și art. 17 din OG nr. 2/2001.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție atacat, se constată că fapta reținută în sarcina petentului este probată de intimat.
Astfel, martorul C. O. A. a dat o declarație scrisă în fața agentului constatator (fila 30) prin care a arătat cî, în data de 22.09.2015, la ora 13,30, în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_ a fost depășită neregulamentar de autoturismul marca Hyundai cu numărul de înmatriculare_, care a trecut peste axul drumului marcat cu marcaj longitudinal continuu, în zona de acțiune a indicatorului Depășirea interzisă, fără ca ea, în acel moment, să oprească sau să semnalizeze intenția de a opri sau de a executa virajul la stânga sau la dreapta.
Petentul nu a contestat semnătura martorei de pe declarația dată, astfel că nu există nici un temei ca ea să nu fie luată în considerare la soluționarea pricinii. În plus, petentul nu a propus nici o probă care să contrazică acuzația ce i-a fost adusă prin procesul-verbal atacat.
Art. 120 alin.1 lit.i din H.G. 1391/2006 interzice depășirea vehiculelor ,,când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.”
Potrivit art. 100 alin.3 lit. e din OUG nr. 195/2002, ,,Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (adică 4 sau 5 puncte-amendă) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile nerespectarea regulilor privind depășirea.
Conform art.109 alin.1 din OUG nr.195/2002, ,,(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră.”
Sub alt aspect, în lumina jurisprudenței CEDO (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c.Germaniei, Lauko c. Slovaciei, A. c.României etc.), acest gen de contravenție, referitoare la circulația pe drumurile publice, intră în sfera ,,acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art.6 din Convenție, datorită faptului că norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și că amenda contravențională urmărește un scop preventiv și represiv, criterii care, în lumina aceleiași jurisprudențe CEDO, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal .
Odată stabilit caracterul penal al acestor contravenții, principalul efect este acela al recunoașterii garanțiilor specifice în materie penală din art.6 din Convenție, printre care și prezumția de nevinovăție. Pe cale de consecință, procesul-verbal de contravenție nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, sau altfel spus, nu se bucură de prezumția de adevăr, constituind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției.
În aceste condiții, și mai ales în temeiul prezumției de nevinovăție, petentul nu mai este obligat să-și dovedească nevinovăția, sarcina probei fiind inversată și căzând în sarcina agentului constatator, orice îndoială profitând persoanei acuzate de săvârșirea contravenției potrivit principiului in dubio pro reo.
Cu toate acestea, Curtea însăși a revenit asupra propriei jurisprudențe în materie contravențională în cauza Jussila împ. Finlanda, care este edificatoare sub aspectul stabilirii garanțiilor concrete pe care le deține contravenientul prin evidențierea existentei unor „acuzații penale” cu grad de severitate diferit, cu consecința recunoașterii faptului că „garanțiile procesual-penale recunoscute de art. 6 din Convenție nu se vor aplica în cazul „faptelor penale”, altele decât infracțiunile, „cu toata strictețea”, astfel că referitor la forța probantă a procesului-verbal de contravenție, instanța apreciază că, în măsura în care acesta nu este afectat de vicii de legalitate, valoarea sa probatorie nu trebuie exclusă, dar nici absolutizată. În speță, rezervele cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției se impun cu atât mai mult cu cât scopul sancțiunii se menține punitiv și preventiv nu atât în considerarea patrimoniului petentului ci prin îngrădirea unei drept, respectiv acela de a conduce pe drumurile publice. În aceste condiții, deși, în principiu, ori de câte ori fapta este constatată personal de agentul constatator, procesul verbal întocmit de acesta se bucură de o prezumție simplă de temeinicie până la proba contrară, ori de câte ori sancțiunea aplicată, fie cu caracter principal, fie cu caracter complementar, are un scop punitiv și preventiv, garanțiile specifice în materie penală recunoscute autorului prin art.6 din Convenție se mențin în plenitudinea lor. În speță, acuzația adusă petentului a fost probată prin declarația martorei C. O.-A., astfel că se reține caracterul temeinic al actului atacat.
În fine, este de observat că agentul constatator a aplicat sancțiuni legale și corect individualizate raportat la criteriile prevăzute de art. 21 alin.3 din O. G. nr.2/2001, întrucât încălcarea regimului juridic referitor la manevrele de depășire a vehiculelor pe drumurile publice prezintă un grad ridicat de pericol social reflectat și în împrejurarea că majoritatea accidentelor soldate cu pierderea de vieți omenești și vătămări corporale au drept cauză aceste încălcări.
Avându-se în vedere considerentele de fapt și de drept reținute, urmează a se respinge plângerea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petent M. D. cu domiciliul în Pitești, ., ., ., jud. Argeș, CNP_ și cu domiciliul procesual ales în sector 1, București, . avocat O. R., nr. 39-41, ., . cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN V., cu sediul în Rm. V., . nr. 95, jud. V..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Rm. V..
Pronunțată în ședința publică de la 29.01.2016.
PREȘEDINTE
D. C.
GREFIER
N. L. N.
red. + tehn. D.C. -4 ex.
29.02.2016.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 429/2016. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 846/2016.... → |
|---|
