Plângere contravenţională. Sentința nr. 846/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 846/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 846/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 846/2016
Ședința publică de la 10 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. D. D.
Grefier C. E. I.
.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta . cu sediul în comuna N. B. ., având CUI_, reprezentata legal de lichidator judiciar SP G. Axa IPURL, cu sediul in Rm.Valcea, . nr 18, județul V. si administrator special S. I., în contradictoriu cu intimat D. C. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V. cu sediul în Rm.V. . nr.17,jud V., având ca obiect plângere contravențională A/2012_
La apelul nominal făcut în ședința publică și la a doua strigare au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele
- cauza are ca obiect plângere contravențională;
- este primul termen de judecată în fața primei instanțe ;
- procedura de citare este legal îndeplinită după care;
Instanța verificându-și competența în temeiul art.131 alin.1 C pr Civ., constată că, Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial, cu judecarea prezentei cauze, temeiul art. 94 C pr civ. rap la art. 32 din O.G. 2/2001.
Apreciind că proba cu înscrisuri solicitată de către petentă, prin cererea introductivă și de intimată prin întâmpinare, este potrivit art. 255 NCPC admisibilă și are aptitudinea de a duce la soluționarea procesului astfel că în temeiul art. 258 o încuviințează
Respinge probele cu interogatoriu, testimonială și expertize solicitate de petentă ca nefiind utile, concludente și pertinente soluționării cauzei.
După care, având în vedere că părțile au solicitat judecata în lipsă în conformitate cu disp. art. 411 alin 1 pct. 2 C., reține plângerea pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei constată următoarele
La data de 21.10.2015 s-a înregistrat pe rolul instanței plângerea formulată de, .- in faliment, reprezentata legal de lichidator judiciar SP G. Axa IPURL si administrator special S. I., împotriva procesului verbal de constatarea si sancționare a contravențiilor ./2012 nr_ incheiat la data de 30.09.2015, de către AJFP V., în care solicită in principal anularea acestui proces verbal iar in subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii se arată că prin procesul verbal contestat s-a reținut că: „potrivit evidentei fiscale pe plătitor s-au constatat ca debitoarea S. SRL, înregistrează obligații fiscale, reprezentând impozite si contribuții cu stopaj la sursa, reținute si nevărsate la bugetul general consolidat al statului, in suma totala de_ lei, cu scadenta de plata 25.04._15.
Raportat la data la care a fost emis procesul verbal de constatare a pretinselor fapte contravenționale consideră petenta ca in cauza sunt aplicabile prevederile art 13, alin 1, din OG 2/2001, care dispun ca „Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei", astfel ca data la care a fost aplicata sancțiunea amenzii raportat la data la care a fost constatata săvârșirea faptei depășește termenul de 6 luni prevăzut de lege.
Susține petenta că nu poate fi vorba de existenta vinovăției in săvârșirea faptei menționata in procesul verbal ci pur si simplu nu au existat disponibilități bănești pentru achitarea salariilor si a impozitelor cu stopaj la sursa.
In drept au fost invocate dispozițiile OG 2/2001
Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice reprezentată și cu sediul procedural ales la Administrația Județeană a Finanțelor Publice V. din mun. Rm. V., a formulat întâmpinare în care solicită respingerea plângerii ca neântemeiată.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Plângerea este formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art 31 din OG 2/2001.
Din studiul actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție nr. A/2012, nr._/30.09.2015, solicitând instanței de judecată în principal anularea procesului verbal de contravenție.
Susținerile petentei sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
Întrucât la data de 30.09.2015 . figura in evidenta fiscala cu obligații fiscale neachitate reprezentând impozite si contribuții cu regim de reținere la sursa in suma de_ lei cu termene de plata 25.04._15, prin procesul verbal de contravenție contestat, a fost sancționată contravențional cu amenda in suma de 4.000 lei.
In drept, art 219 alin 1 lit p din OG 92/2003 republicata privind codul de procedura fiscala stipulează: " Constituie contravenții următoarele fapte [...] Reținerea si nevărsarea in totalitate de către plătitorii obligațiilor fiscale a sumelor reprezentând impozite si contribuții cu reținere la sursa, daca nu sunt săvârșite in astfel de condiții încât ,potrivit legii, sa fie considerate infracțiuni". La alin 2 lit e din același act normativ se stipulează: " Contravențiile prevăzute la alin 1 se sancționează [...] Cu amenda de la 1.000 lei la 1.500 lei pentru persoanele fizice, si cu amenda de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru persoanele juridice, in cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin 1 lit n)- r), daca obligațiile fiscale sustrase la plata sunt de pana la 50.000 lei inclusiv
In ceea ce privește susținerea petentei potrivit căreia de la data săvârșirii faptei, 25.03.2015 si pana la data la care a fost aplicata sancțiunea au trecut mai mult de 6 luni, in cauza intervenind prescripția faptei, instanța reține următoarele:
-la data de 27.09.2013 AJFP V. a formulat plângerea penala nr. VL_, împotriva reprezentantului legal al . pentru reținerea si nevirarea impozitelor si contribuțiilor cu stopaj la sursa datorate de societate;
-prin Ordonanța de clasare pronunțata in dosarul penal 6124/P/2013 s-a dispus clasarea cauzei ca urmare a pronunțării Deciziei 363/07.05.2015, referitoare la dispozițiile art 6 din Legea0241/2005
Având în vedere cele mai sus expuse și văzând dispozițiile art 13 alin 3 din OG 2/2001 care prevăd că atunci " când fapta a fost urmărita ca infracțiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor de cercetare sau urmărire penala ori in fata instanței de judecată, daca sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului prevăzut la alin 1 sau 2.,, instanța constată că nu a intervenit prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.
Pentru toate cele anterior expuse, instanța va respingerea plângerii formulate de petentă și va menține procesul verbal de contravenție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petenta . cu sediul în ., având CUI_, reprezentata legal de lichidator judiciar SP G. Axa IPURL, cu sediul in Rm.Valcea, . nr 18, județul V. si administrator special S. I., în contradictoriu cu intimat D. C. prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V. cu sediul în Rm.V. . nr.17,jud V.,
Menține procesul verbal de contravenție ./2012 nr_/30.09.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 10 Februarie 2016
Președinte, C. D. D. | ||
Grefier, C. E. I. |
Red CDD/04.03.2016
Tehnored ICE 5 ex
.>
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 594/2016.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 944/2016. Judecătoria... → |
---|