Pretenţii. Sentința nr. 626/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 626/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 02-02-2016 în dosarul nr. 626/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
SECȚIA CIVILA
Operator de date cu caracter personal: 4246
SENTINȚA CIVILA NR. 626/2016
Ședința publică de la 02 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE B. M.
Grefier C. N.
Pe rol fiind acțiunea civilă formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.8 P.T.2 OSTROVENI, CUI_, cu sediul în Rm. V., . nr. 1, ., .. V., în contradictoriu cu pârâtul D. F., cu domiciliul în Rm. V., ., ..
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea de pe lista de ședință, se prezintă av. R. D., pentru reclamantă, potrivit împuternicirii avocațiale ./_/2015, emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 58/24.11.2015, lipsă fiind pârâtul.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
• cauza are ca obiect pretenții
• pricina se află la primul termen de judecată în fața primei instanțe
• procedura de citare este legal îndeplinită
Instanța constată că este prima zi de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, astfel că, în temeiul art. 131 alin 1 C., pune în discuție competența generală, materială și teritorială a Judecătoriei Rm. V..
Av. R. D., pentru reclamantă, arată că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial cu judecarea prezentei cauze.
Instanța constată că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere general, material și teritorial exclusiv cu judecarea prezentei cauze, în temeiul art. 94 alin 1 pct. c C..
După care, în conformitate cu disp. art. 255 C., acordă cuvântul în probațiune.
Av. R. D., pentru asociația reclamantă, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Deliberând, instanța apreciază că proba cu înscrisuri, sub aspectul probator constând în situația de fapt, solicitată de către reclamantă, prin reprezentant convențional, este potrivit art. 255 C. admisibilă și are aptitudinea de a duce la soluționarea procesului astfel că, în temeiul art. 258 o încuviințează.
La interpelarea instanței, av. R. D., pentru reclamantă, arată că nu mai are alte cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat.
Față de aceste precizări, instanța deschide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei, în conformitate cu disp. art. 392 C..
Av. R. D., având cuvântul pentru asociația reclamantă, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și obligarea pârâtului la plata sumei de 2020,24 lei, reprezentând debit principal și penalități de întârziere, eferente perioadei august 2014-octombrie 2015. Solicită
cheltuieli de judecată constând în contravaloarea onorariului avocațial, potrivit chitanței depuse la dosar.
Instanța, apreciind lămurite împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C., declară închise dezbaterile și reține pricina spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2015 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.8 P.T.2 OSTROVENI l-a chemat în judecată pe pârâtul D. F., pentru ca acesta să fie obligat la plata sumei de 2020,24 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere. A solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul îi datorează cheltuielile de întreținere în valoare de 2020,24 lei, aferente apartamentului proprietatea sa, din care 1732,39 lei - valoare întreținere și 287,85 lei - penalități calculate pe zilele de întârziere, pentru perioada august 2014-octombrie 2015 penalitățile percepute de furnizorii de utilități și cheltuieli de judecată.
Reclamanta a susținut că, deși pârâtul a fost somat în mai multe rânduri să achite debitul restant la asociație, acesta nu s-a conformat.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri, iar în drept a invocat disp. Legii nr. 114/1996, Legii nr. 230/2007 și HG nr. 1588/2007.
Conform art.50 alin. din Legea nr.230/2007, aplicabilă în momentul introducerii cererii, acțiunea asociației de proprietari este scutită de taxă de timbru.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Din analiza probatoriului astfel administrat, instanța reține următoarele:
Conform listelor de plată pentru cheltuielile de întreținere, pârâtul figurează în perioada august 2014-octombrie 2015 cu un debit principal în sumă de 2020,24 lei.
Pârâtul nu a făcut dovada achitării acestui debit și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a motiva neîndeplinirea obligației ce îi revenea.
Conform art. 46 din Legea 230/2007: ,, Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Art. 47 din lege stabilește care sunt cheltuielile asociației de proprietari, respectiv: cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale; cheltuieli pe consumuri individuale; cheltuieli pe cota-parte indiviză, în funcție de suprafața utilă a proprietății individuale; cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari; ) cheltuieli pe consumatori tehnici; cheltuieli de altă natură.
Stabilirea și repartizarea sumei care privește proprietatea comună ce revine fiecărui proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviză din proprietatea comună., iar cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu și care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.
În baza art. 50 din lege, ,, Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”
Avându-se în vedere cele reținute mai sus, precum și faptul că nu există dovada stingerii datoriei, dovadă care-i incumbă debitorului-pârât în condițiile în care creditoarea-reclamantă a făcut dovada existenței creanței sale, cererea va fi admisă, fiind fondată, iar pârâtul - obligat la plata debitului pretins.
De asemenea, prin procesul verbal din data de 19.07.2014, Adunarea Generală a asociației a stabilit penalități de întârziere asupra debitelor restante pentru fiecare zi întârziere după o perioadă de 30 zile de la expirarea termenului de plată în cuantum de 0,02% până la 0,06% pe zi fără ca valoarea penalităților aplicate pe o lună să depășească cota de contribuție aferentă acestei luni, dispoziția de trimitere fiind perfect legală, creanța accesorie fiind ușor determinabilă, motiv pentru care va da curs favorabil solicitării reclamantei privind penalitățile.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C.p.c, urmează a fi obligat pârâtul la plata onorariului avocațial de 250 lei, către reclamantă (fila 8).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.8 P.T.2 OSTROVENI, CUI_, cu sediul în Rm. V., . nr. 1, ., .. V., în contradictoriu cu pârâtul D. F., cu domiciliul în Rm. V., ., ..D, ..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2020,24 lei, din care suma de 1732,39 lei reprezintă cheltuieli de întreținere neachitate aferente perioadei august 2014-octombrie 2015, iar suma de 287,85 lei reprezintă penalități de întârziere.
Obligă pârâtul, să achite reclamantei suma de 250 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 februarie 2016.
Președinte,
B. M.
Grefier,
C. N.
Red/Tehnored/ B.M./C.N.
24.02.2016/ 4 ex
2 ex comunicate părților,
astăzi,
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1045/2016.... → |
---|