Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 144/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA

Sentința nr. 144/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 144/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA

CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr.4246

SENTINȚA CIVILĂ NR. 144

Ședința publică din data de 12 Ianuarie 2016

Instanța constituită din:

Președinte: S. M. F.

Grefier: S. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulate de petenta U. . sediul în . V., în contradictoriu cu intimata A. C., CNP:_, cu domiciliul în comuna Păușești – Măglași, . V., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se expune referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 și art. 238 alin. Cod proc. civ. instanța constată că Judecătoria Rm. V. este competentă din punct de vedere material și teritorial cu soluționarea prezentei cauze.

Instanța ia act că s-a cerut judecarea cauzei în lipsă de către petent (fila 3 verso) și față de actele dosarului rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Deliberând constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la această instanță sub număr dosar_, . solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu contravenientul A. C. să se dispună, în baza art. 9 alin. 3 din O.G.2/2001 obligarea acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Spre dovadă, s-au depus procesul-verbal de contravenție . RM. VL. nr._/30.12.2014, precum și actele de executare emise față de contravenient.

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . RM. VL. nr._/30.12.2014, numita A. C. a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, amendă pe care contravenienta nu a achitat-o și pentru care nu a existat posibilitatea executării silite - așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 9 alin. 3 și 5 din O.G. 2/2001, în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Constatând incident acest text de lege la cazul în speță, instanța urmează să admită sesizarea și să dispună înlocuirea amenzii în cuantum de 500 lei cu 20 ore muncă în folosul comunității, apreciate ca suficiente prin raportare la cuantumul amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de petenta U. . sediul în . V., în contradictoriu cu intimata A. C., CNP:_, cu domiciliul în comuna Păușești – Măglași, . V..

Înlocuiește amenda în cuantum de 500 lei, aplicată contravenientului prin procesul – verbal . RM.VL. nr._/30.12.2014 cu 20 ore muncă în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2016.

Președinte,

S. M. F.

Grefier,

S. C.

Red./S.F./Tehn./S.C./4 ex./03.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 144/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA