Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2936/2016. Judecătoria RÂMNICU VALCEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2936/2016 pronunțată de Judecătoria RÂMNICU VALCEA la data de 26-05-2016 în dosarul nr. 2936/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDRMV:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA RÂMNICU VALCEA
CIVILA
Operator de date cu caracter personal:4246
SENTINȚA CIVILA NR. 2936
Ședința publică din 26 Mai 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. D.
Grefier M. M.
Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. cu sediul în Rm. V., ., nr. 95, județ V. în contradictoriu cu intimata S. I., CNP -_1cu domiciliul în Rm. V., .. 4, .. B, ., având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată când părțile sunt legal citate.
În temeiul art. 131 alin. (1) C.pr.civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritorial exclusive, se declară competentă cu soluționarea prezentei cauze în temeiul art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 17/2014.
Referitor la probatoriu, instanța constată că petentul a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar intimatul nu a solicitat probe.
În temeiul art. 255 alin. (1) și 258 alin. (1) C.pr.civilă, apreciază că proba cu înscrisuri, solicitată de petent, este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru soluționarea cauzei, motiv pentru care încuviințează această probă.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt probe de administrat și cereri de formulat, în temeiul art. 244 alin. (1) C. pr.civilă, declară închisă cercetarea procesului, în temeiul art. 392 C.pr.civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și, având în vedere lipsa părților, în temeiul art. 394 alin. (1) C.pr.civilă, închide dezbaterile asupra fondului cauzei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând constată următoarele:
La 07.04.2016 s-a înregistrat pe rolul instanței sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. în care se solicită înlocuirea sancțiunii contravenționale aplicate contravenientului prin procesul verbal . nr._/26.10.2011 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, motivând că intimatul nu a achitat amenda contravențională și nu există posibilitatea executării silite a acesteia.
Din studiul actelor și lucrărilor dosarului instanța constată și reține în fapt următoarele:
Intimata a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 335 lei aplicată contravenientului, în baza art.3, pct.6 din Lg 61/1991 Rep prin procesul verbal de contravenție CP nr._/26.10.2011 întocmit de INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V..
Intimata nu a achitat amenda contravențională și din adresa Primăriei Rm. V., cu nr._/04.04. 2016 rezultă că nu există posibilitatea executării silite a acestuia.
Conform disp. art.9 alin.3 din OG 2/2001: În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Conform art. 391 alin.2 din OG 2/2001: În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Având în vedere dispozițiile legale sus-menționate, și faptul că intimatul nu a achitat amenda contravențională și nu există posibilitatea executării silite a acestuia instanța va proceda la înlocuirea amenzilor contravenționale cu ore muncă în folosul comunității. Numărul de ore corespunzător amenzii aplicate se va calcula avându-se în vedere că pentru amenda maximă prevăzută de textul de lege se aplică 50 de ore, conform art. 391 alin.2 din OG 2/2001.
Ca urmare a celor mai sus-expuse instanța va admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. în contradictoriu cu intimata S. I..
În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin.3 din O.G. nr.2/2001 modificată raportat la art.391 , alin.2 din OG nr.2/2001;
Va înlocui amenda contravențională în cuantum de 335 lei aplicată contravenientului, în baza art.121 din OUG 195/2002 și sancționată conform art. 100 alin 2 din OUG 195/2002 prin procesul verbal de contravenție CP nr._/26.10.2011 întocmit de INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o perioadă de 35 ore muncă în folosul comunității.
Activitatea în folosul comunității se va presta conform dispozițiilor art. 3 din O.G. nr.55/2002 în locurile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 55/2002, stabilite prin hotărâre de către Consiliul Local al Municipiului Rm. V., județul V. .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de petentul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V. cu sediul în Rm. V., ., nr. 95, județ V. în contradictoriu cu intimata S. I., CNP –_, cu domiciliul în Rm. V., .. 4, .. B, ..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._/26.10.2011 în sumă de 335 lei cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 35 ore în domeniul serviciilor publice și în locurile stabilite de Consiliul local al municipiului Rm. V., județul V., în conformitate cu disp. art. 2 din OG nr. 55/ 2002.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare ce se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 26.05.2016 la sediul Judecătoriei Rm. V..
Președinte, M. D. | ||
Grefier, M. M. |
07.06. 2016/ red. tehnored. M.D/ ex. 6
.+ 1 ex. int. la ușa instanței astăzi 07. 06. 2016
Grefier,
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2016. Judecătoria... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2564/2016.... → |
---|