Contestaţie la executare. Sentința nr. 1048/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1048/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 1048
Dosar nr._ -declinare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1048
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE L. B.
Grefier E. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea N. A. M. și pe intimata . poprit F. A. S.R.L., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:
- obiectul judecății – contestație la executare,
- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată, în ședința publică
- alte aspecte procedurale – se constată că la dosarul cauzei prin Serviciul Registratură al instanței de judecată, la data de 10.04.2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinarea formulată de terțul poprit, în 2 ex.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R. și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin contestația la executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 22.12.2014 contestatoarea N. A.-M., cu domiciliul în mun. Piatra N., ., jud. N., a solicitat instanței în contradictoriu cu creditorul urmăritor .>, cu sediul în București, sector 3, Calea Moșilor, nr. 51, .,7 și terțul poprit F. A. SRL, cu sediul în mun. Piatra N., .. 10, .. 18, jud. N. anularea actelor de executare silită emise de intimată, respectiv anularea popririi emise la 12.12.2014 de B. M. S. din mun. R., anularea somației și a titlului executoriu, ca fiind nelegale. A mai solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea prezentei contestații.
În motivare se arată că, la data de 12.12.2014 a luat cunoștință de somația de plată și titlul de executare comunicate de B. M. S. prin care i s-a pus în vedere inițierea demersurilor de executare silită în vederea recuperării unei creanțe în cuantum de 16.896,97 lei reprezentând debit principal, dobândă aferentă plus penalități.
Contestatoarea arată că, înțelege să conteste titlul executoriu deoarece debitul nu este calculat legal.
Intimata a depus întâmpinare și invocă excepția inadmisibilității cererii, și tardivității contestației formulate.
Din punct de vedere al competenței teritoriale, instanța de executare este cea în a cărei circumscripție teritorială se va face executarea, potrivit art. 713 cod proc. civilă.
Creditoarea a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 475 RON cf. art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.
La cererea de contestație a executării silite au fost atașate copii de pe actele de executare emise.
Legal citată, intimata nu a fost prezentă prin reprezentantul legal însă a formulat întâmpinare în scris.
La termenul de astăzi, instanța, în virtutea rolului său activ de a-și verifica din oficiu la prima zi de înfățișare competența generală, materială și teritorială de a soluționa acțiunea cu care a fost investită și, luând în considerare disp. art. 131 alin. 1 Cod proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și a celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, instanța constată următoarele:
Față de excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Potrivit art. 713 alin. 1 Cod proc. civilă contestația se introduce instanței de executare. Instanța de executare este stabilită potrivit dispozițiilor art. 713 alin. 2 Cod proc. civilă, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Având în vedere că instanța de executare este potrivit art. 650 alin. 1 C proc. civ. judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, rezultă că instanța de executare este Judecătoria Piatra N..
Instanța constată că debitoarea are domiciliul în mun. Piatra N., terțul poprit F. A. SRL, are sediul în mun. Piatra N., .. 10, .. 18, jud. N. iar creditorul urmăritor . cu sediul în București, sector 3, Calea Moșilor, nr. 51 .,7 și având în vedere că prevederile art. 713 alin. 1 C. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă și de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga prin convenție, văzând că instanța de executare este pe raza teritorială a Judecătoriei Piatra N., va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei R. invocată din oficiu și va dispune declinarea competenței teritoriale de soluționare a prezentei contestații în favoarea Judecătoriei menționate căreia i se va trimite dosarul .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R., invocată de instanță din oficiu.
În temeiul art. 713 cod proc. civilă, declină competența teritorială de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea N. A.-M., cu domiciliul în mun. Piatra N., ., jud. N. în contradictoriu cu creditorul urmăritor .>, cu sediul în București, sector 3, Calea Moșilor, nr. 51 .,7 și terțul poprit F. A. SRL, cu sediul în mun. Piatra N., .. 10, .. 18, jud. N., în favoarea Judecătoriei Piatra N., jud. N., căreia i se va trimite dosarul .
Fără cale de atac. .
Pronunțată în ședința publică din data de 22.04.2015
Președinte,Grefier,
Red./Tehnored./jud.B.L./B.E.
07.05.2015/29.05.2015,5 ex.
.
← Pretenţii. Hotărâre din 20-05-2015, Judecătoria ROMAN | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1047/2015.... → |
---|