Plângere contravenţională. Sentința nr. 1127/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 1127/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 1127

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ pl. contravențională Lg. 53/2003

Sentința civilă nr.1127

Ședința publică din data de 28.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. P. G.

GREFIER - C. M.

Pe rol fiind,s-a luat spre soluționare plângerea formulată de petenta D. S. SRL R., cu sediul în R., ., .. 20,jud.N. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/03.09.2014 încheiat de I. T. de Muncă N..

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, pentru petentă av. Surei G. în substituire pentru Surei S. și martorul I. N., lipsind intimatul și martorul propus de petentă, R. R. G..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:

- obiectul pricinii: pl. contravențională Lg. 53/2003

- stadiul judecății: fond. al IV-lea termen de judecată

Alte aspecte procedurale:

Potrivit disp. art. 318-321 C.pr.civ. a fost audiat martorul R. R., declarația sa fiind consemnată în procesul verbal care a fost atașat la dosarul cauzei.

Având în vedere lipsa martorului propus de petentă, instanța decade petenta din proba cu martorul R. R..

Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.

Apărătorul petentei având cuvântul a solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea petentei de la plata amenzii reținută în sarcina sa. Susține apărătorul petentei că, așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, a fost o sesizare făcută cu rea credință, care a produs aceste consecințe.

Dezbaterile au fost declarate închise și cauza a reținută spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._ petenta D. S. SRL în contradictoriu cu ITM N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 3.09.2014 și a solicitat anularea acestuia și înlăturarea sancțiunii aplicate. În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amnezii cu avertisment.

În motivare a arătat faptul că a fost sancționată pe nedrept deoarece nu a primit la muncă nici o persoană fără ca aceasta să aibă contact de muncă încheiat, numitul I. N., cel care a făcut plângerea nu a lucrat niciodată la ea.

În subsidiar, dacă se va constata vinovăția sa, solicită aplicarea unui avertisment.

În dovedire a depus înscrisuri și solicită și proba cu martori.

Cererea a fost legal timbrată.

În drept invocă disp. art.31 și următoarele din OG nr.2/2001.

Intimata a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal. În motivare a arătat că persoana care a lucrat timp de 8 zile la această societate a declarat că nu a semnat contract de muncă și nu a primit salariul pentru această perioadă.

La întâmpinare a atașat înscrisuri (filele 23-41).

Examinând actele de la dosar instanța a reținut faptul că la data de 3.09.2014 intimata a constatat că petenta a primit la muncă o persoană fără a avea anterior contract de muncă încheiat, în aceste condiții s-a încheiat procesul verbal de contravenție . nr._/3.09.2014 reținându-se săvârșirea contravenției prev.de art.260 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 fiind sancționată cu amendă.

Petenta s-a apărat și a arătat că această persoană, pe nume I. N. nu a prestat niciodată activitate în cadrul societății. În aceste condiții a fost audiat în calitate de martor această persoană și prin declarația dată la data de 28.04.2015 acesta a negat faptul că ar fi lucrat la această societate, însă a intenționat să lucreze dar a fost refuzat și nu a fost primit la timp de către administrator motiv pentru care s-a supărat și a mers la poliție și a făcut o declarație în acest sens. Mai precis acest martor a făcut o declarație care nu corespundea cu realitatea. Această declarație dată la poliție a fost înaintată de această instituție către intimată, care ulterior a făcut verificări și a ajuns la concluzia că societatea petentă s-ar face vinovată de această contravenție. Cum intimata nu a constatat direct că această persoană a prestat activitate în folosul petentei fără contract de muncă încheiat și alte probe la dosar nu mai există în susținerea situație de fapt reținută în procesul verbal instanța constată că plângerea petentei este întemeiată urmând a fi admisă și anulat procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de reclamanta D. S. SRL cu sediul în R., ., ., . în contradictoriu cu intimata ITM N. și în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție ., nr._ din 03.09.2014 și exonerează petenta de la plata amenzii aplicate.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N..

Pronunțată în ședință publică azi 28.04.2015.

PREȘEDINTE,

Pentru grefier aflat în concediu de odihnă semnează Grefier șef G. M.

TPG/ND

4 ex .

Red.și tehnored. 13.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1127/2015. Judecătoria ROMAN