Partaj judiciar. Sentința nr. 2442/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2442/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 2442

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ ieșire din indiviziune

Sentința civilă nr. 2442

Ședința publică din data de 06.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –T. P. G.

GREFIER - C. M.

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă privind pe reclamanta M. C. cu domiciliul în ., .,jud.N. și cu domiciliul ales în R., ., nr. 244,jud.N. și pe pârâții M. V. –prin procurator M. C. cu domiciliul la familia F. Bernaveta în ., .,jud.N.,M. D. cu domiciliul în ., .,jud.N., M. P. –prin procurator M. C. cu domiciliul în ., .,jud.N., M. N. – prin procurator M. C. cu domiciliul în ., .,jud.N., M. A. cu domiciliul în ., .. 2,jud.C., E. V. –prin procurator M. C. cu domiciliul în București, sector 5, . și M. C. în R., ., nr. 244,jud.N. și în ., . A, jud.N. având ca obiect partaj judiciar. ieșire din indiviziune.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, pentru reclamantă - curatorul M. D. și av. D. A. în substituire pentru av. S. C., pentru pârâtul M. V. - procurator M. C., pârâtul M. D., pentru pârâtul M. N. - procurator M. C., pârâtul M. A., pentru pârâta E. V. – procurator M. C., lipsind pârâtul M. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:

- obiectul pricinii: partaj judiciar. ieșire din indiviziune.

- stadiul judecății: fond; al XVII-lea termen de judecată.

Alte aspecte procedurale –

A. D. A. A. depune la dosar delegația de substituire și o copie de pe contractul de asistență juridică încheiat de către reclamantă cu avocat S. C..

Având în vedere înscrisul depus la dosar, instanța constată că la data de 15.05.2013, între Cabinet A. S. C. și M. C. s-a încheiat un contract de asistență juridică și redactare acțiune partaj succesoral și reprezentare reclamant. Având în vedere ceea ce s-a întâmplat ulterior promovării cererii de chemare în judecată, instanța pune în discuție valabilitatea mandatului de reprezentare a reclamantei de către avocat S. C., respectiv dacă acest mandat se consideră a fi dat de către o persoană capabilă și în ce măsură toate actele de procedură, până la punerea sub interdicție a reclamantei, au fost legal îndeplinite, respectiv se pune în discuție calitatea de reprezentant a avocatului S. C. pentru reclamantă.

A. D. A. în substituire pentru av. S. C. învederează faptul că, contractul de asistență juridică a fost încheiat cu reclamanta la începutul anului 2013, iar punerea sub interdicție a reclamantei a avut loc cu un an și jumătate mai târziu. La acel moment, susține apărătorul reclamantei faptul că, d-na M. C. a fost la avocatul titular în birou, reclamanta a solicitat la acel moment să se împartă masa de bunuri și casa să fie atribuită pârâtului M. C., pentru că acesta locuia și gospodărea împreună cu reclamanta. Ulterior, datorită stării de sănătate și a vârstei, s-au degradat anumite caractere fizice, acesta este un alt aspect, dar în luna mai 2013 d-na M. C. a fost personal la Cabinetul de A. S. C. și a încheiat acel contract de asistență juridică. La momentul respectiv reclamanta era o persoană cu care se putea discuta și avea discernământ.

Din examenul stării psihiatrice al reclamantei făcut cu ocazia expertizării reclamantei, instanța constată că se rețin următoarele aspecte: „ a fost internată la secția psihiatrie, în perioada 07.01._13”, deci un antecedent în sensul acesta exista. Instanța pune în discuție disp. art. 88 C.pr.civ. privind încetarea mandatului de reprezentare, în care se arată că :”mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil”, iar dacă presupunem că a devenit incapabil ulterior, mai departe se arată că: „mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.” Instanța apreciază că, dacă s-ar fi încheiat ulterior un contract de mandat cu cel care a fost desemnat în calitate de reprezentant legal al reclamantei, instanța ar fi putut da eficiență mandatului avocatului S. C., însă în condițiile de față constată că, calitatea de reprezentant al d-nei avocat S. C., nu poate fi luată în considerare.

Având în vedere disp. art. 82 al. 2 teza ultimă din Codul de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei calității de reprezentant al d-nei avocat S. C..

Pârâtul M. D. depune la dosar o cerere de angajare apărător.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._ reclamanta M. C. în contradictoriu cu pârâtul M. V., M. D., M. P., M. N., M. A., E. V. și M. C. a solicitat că prin hotărârea ce se va pronunța să de dispună ieșirea din indiviziune cu privire la masa succesorală rămasă de la defunctul M. L. decedat la data de 6.03. 2002 cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivare a arătat faptul că că împreună cu pârâții sunt moștenitorii defunctului și că toți au acceptat moștenirea. În ceeea ce privește masa succesorală aceasta se compune din bunurile indicate în acțiune, iar ea are calitatea de soție supraviețuitoare, iar pârâții sunt copii defunctului a mai arătat reclamanta că dorește partajarea pentru că la acest moment nu pate locui în casă deoarece a alungat-o pârâtul M. D..

În drept invocă disp. art. 728 vcc., art. 979 și urm. cpc. art .453 cpc.

În dovedire înțeleg să se folosească de proba cu înscrisuri martori și expertize tehnice de specialitate .

Reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma reducerii taxei de timbru la suma de 1136,5 pe care a și achitat-o. Reclamanta a făcut o precizare la cerere ( fil 64 ) cu privire la compunerea masei succesorale în sensul diminuării suprafeței de teren ca urmare a intervenirii contractului de vânzare cumpărare din data de 28 .11. 2001 ( fil. 65 ) .

M. D. a depus la dosar întâmpinare ( fil 107 ) și a arătat că a fost citat ca pârât, de către fratele său M. C. și că mama sa nu s-ar afla în deplinătatea facultăților mintale. A mai arătat că el a investit în această casă sume considerabile și nu dorește să fie vândută, dar totuși nu poate justifica aceste investiții .

La momentul din data de 29.11.2013 au fost încuviințate probele solicitate de reclamantă, prin apărător, s-au depus procuri din partea lui E. V., M. N. și M. V. care îl împuternicesc toți pe M. C. .

Ca urmare a susținerilor pârâtului M. D., la data de 18.12.2013 a fost efectuată în cauză o expertiză medico-legală cu privire la reclamantă ( fil 137), expertiză care concluzionează că nu are discernământ și se impune punerea ei sub curatelă/interdicției .

Ca urmare a sesizării instanței cu acțiune în desemnare curator pentru reclamantă al data de 31 .01. 2014 a fost suspendată prezenta cauză, până la soluționarea acestei cauze. Prin încheierea din 8. 04. 2014 s-a dispus punerea sub interdicție a reclamantei și a fost desemnat tutore fiul acesteia, M. C..

Pentru că există exista un caz de incompatibilitate, tutorele fiind și pârât în aceatsa cauză la termenul din 12. 09. 2014 s-a pus în discuție necesitatea desemnării unui curator. După desemnarea numitului M. D. în calitate de curator,se înaintează adrese către experți .Au fost efectuate expertize în cauză, s-au formulat obiecțiuni, s-au făcut completări ale rapotului de expertiză în construcții .

În continuare pârâtul a invocat lipsa calității reprezentant legal al doamnei avocat S. C. și respingerea acțiunii motivat de faptul că la data împuternicirii, mama sa nu avea discernământ și că angajamentul a fost realizat de fratele său, M. C..

Într -adevăr din raportul de expertiză medico legală efectuat cu ocazia examinării reclamantei s-a constat că aceasta suferă de demență mixtă ( senilă și vasculară ) formă severă și nu are discernământ .

În aceste condiții se pune problema în ce măsură aceasta avea discernământ și era o persoană capabilă la data la care a dat mandat doamnei avocat să intenteze acțiunea și să o reprezinte în cauza de față. Apărătorul reclamantei susține că nu se pune problema valabilității mandatului său invocând în acest sens dispozițiile art 88 din cpc.

Potrivit acestui tex de lege ,, mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat și nici dacă acesta a devenit incapabil . Mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului ,,

Textul de lege face referire la persoana care a devenit incapabilă, însă în cazul nostru de față nu este vorba de o astfel de situație pentru că din actele medicale din dosar a rezultat faptul că reclamanta se află în această situație de mai multă vreme și că numai în condițiile în care pârâtul a invocat starea în care ea se găsește, abia atunci s-a pus problema analizării discernământului acesteia .

În aceste condiții, instanța consideră că mandatul nu a fost dat de o persoană capabilă și ca atare această situație echivalează cu o lipsă a dovezii calității de reprezentant și în consecință va anula cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității de reprezentant legal al doamnei avocat S. C..

Anulează cererea de chemare în judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.10.2015.

PreședinteGrefier

Red.Tehnored. TPG/Cam

20.01.2016/22.01.2016

13 ex- .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 2442/2015. Judecătoria ROMAN