Plângere contravenţională. Sentința nr. 1089/2015. Judecătoria ROMAN
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1089/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 1089
Dosar nr._ pl. contrav. OUG 195/2002
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR.1089
Ședința publică din data de 23 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTEMANUEL C. M.
GREFIERFILOFTEIA N.
Pe rol ,soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002 formulată de petentul M. A. P. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru data de azi, data de mai sus.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub numărul_ din data de 09.07.2014, petentul M. A. P. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ N., constatarea nelegalității și netemeiniciei și anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul verbal de contravenție CP nr._ din 08.07.2014 că la data de 08.07.2014 a condus autoturismul înmatriculat sub nr._, iar în localitatea Dulcesti a fost surprins de organele de poliție având o viteza ce depășea limita legala pentru sectorul de drum pe care circula, precum și că a intrat în depășirea a doua autovehicule pe un segment de drum ce o astfel de manevră era restricționată.
A arătat că, sub aspectul condițiilor privind forma actului astfel cum a fost încheiat, este lovit de nulitate actul astfel emis deoarece nu s-a respectat ca cerință de validitate forma prevăzuta de lege și anume, forma reglementată în art. 181 din HG 1391/2006 care stipulează faptul ca: în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie proces verbal de constatare a contravenției potrivit modelului prevăzut în anexa1D. A arătat că, agentul constatator a completat procesul verbal folosind în mod greșit exemplarul nr. 2 în loc de exemplarul prevăzut în Anexa 1 D din HG 1391/2006 exemplar care este. specific acestui fel de contravenții a căror săvârșire este constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate și verificate metrologic.
A mai arătat că, sub aspectul fondului cauzei, faptul că la data respectivă se deplasa într-adevăr spre direcția R. cu autoturismul proprietatea acestuia, fiind într-o urgență medicală, în sensul că, fiica sa era foarte bolnavă, acuzând dureri foarte mari, aspect care poate crea suspiciunea depășirii vitezei legale pe sectorul de drum, fiind un caz fortuit.
A mai menționat că nu poate fi de acord cu contravenția referitoare la depășirea pe linie continua deoarece, deși a solicitat agentului constatator a-i pune la dispoziție înregistrarea video de care acesta se prevalează, totuși acest lucru nu i-a fost îngăduit, in condițiile in care, polițistul care l-a oprit și i-a adus la cunoștința contravenția săvârșită, era altul decât agentul constatator, și deci nu avea ce să-i pună la dispoziție.
În drept, petentul și-a motivat cererea de chemare în judecată pe prevederile OG 2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a depus, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2014, buletin de analize medicale, dovada CU nr._, C.I. . nr._.
În conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost legal timbrată cu timbru judiciar în cuantum de 20 de lei.
Prin întâmpinarea formulată și depusă prin serviciul registratură la data de 26.09.2014, intimata a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal ca fiind legal și temeinic întocmit.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat faptul că, în data de 08.07.2014, orele 12.21, petentul a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe DN15D, în interiorul localității Dulcești, jud. N., nu a respectat semnificația indicatorului „depășirea interzisă”, efectuând depășirea neregulamentară a două autovehicule; de asemenea în interiorul localității Roșiori a circulat cu viteza de 89 Km/h, viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_, înregistrat pe HDD NT 20, fapte prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h și art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002 RMCU. Împotriva petentului s-a luat măsura principală de sancționare cu amendă în cuantum de 360 de lei, cu posibilitatea achitării jumătății minimului prevăzut. în termen de 48 de ore în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001 și avertisment, și măsura complementară de aplicare a unui număr de 4 puncte de penalizare conform art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG 195/2002 RMCU și reținerea permisului de conducere.
Intimata a mai arătat că petentul a consemnat la momentul aducerii la cunoștință a faptei reținute în sarcina sa că „mă grăbeam cu fiica mea la spital, deoarece se simțea foarte rău”, semnând de luare la cunoștință și de primire a exemplarului nr. 2 a procesului verbal de constatare a contravenției. Intimata a mai arătat ca încadrarea faptei a fost realizată corespunzător, sancțiunea aplicată fiind în limitele actului normativ, procesul verbal fiind legal întocmit.
În drept, intimata nu și-a motivat cererea.
În dovedirea întâmpinării, intimata a depus: CD f. 17 ds, buletin de verificare metrologică nr._ din data de 02.04.2014, atestat de operator „Autovision” nr. 20 din data de 14.04.2010.
În temeiul art.223 și art.411 alin.2 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La termenul din 25.11.2014, instanța a încuviințat, apreciindu-le legale, concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, pentru intimată și proba materială cu înregistrare CD f. 17 ds, iar pentru petent și proba testimonială cu un martor, fiind audiat în cauză martorul P. I., declarația acestuia fiind consemnată la f. 36 dosar.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 08.07.2014 de către agentul constatator al intimatului I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N., petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 de lei pentru fapta prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h din HG 1391/2006 și sancționată de art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 RMCU și cu sancțiunea avertisment pentru fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002 RMCU. De asemenea în conformitate cu prevederile art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG 195-2002 RMCU s-a luat față de petent măsura complementară de aplicare a unui număr de 4 puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere.
S-a reținut că în data de 08.07.2014, ora 12.21, petentul M. A. P. a condus autovehiculul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe DN15D, în interiorul localității Dulcești, jud. N., nu a respectat semnificația indicatorului „depășirea interzisă”, efectuând depășirea neregulamentară a două autovehicule; de asemenea în interiorul localității Roșiori a circulat cu viteza de 89 Km/h, viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_, înregistrat pe HDD NT 20, fapte prevăzută de art. 120 alin. 1 lit. h și art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002 RMCU, astfel cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2014.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2014 a fost semnat de către petent, agentul constatator menționând că mă grăbeam cu fiica mea la spital deoarece se simțea foarte rău.
Instanța mai reține că, in buletinul de verificare metrologică rezultă că aparatul radar Autovision cu cameră video, montat pe Dacia L. nr. MAI_ a fost verificat la data de 02.04.2014, rezultatul fiind „admis” și valabil pe o perioadă de 1 an. Din atestatul de operator radar „Autovision” reiese că Ag. B. Ionelarius este autorizat din data de 14.04.2010.
În drept, potrivit art.49 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art.101 alin.2 din OUG 195/2002, amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. c). Potrivit art. 108 alin. 1 lit. c din OUG 195/2002 se sancționează cu 4 puncte de penalizare depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
Potrivit art. 120 alin.1 lit. h din HG 1391/2006, se interzice depășirea vehiculelor:h) în zona de acțiune a indicatorului "Depasire interzisa", iar potrivit art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002,c onstituie contravenție și se sancționează cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a urmatoarelor fapte: e)nerespectarea regulilor privind depasirea.
Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.07.2014, instanța reține că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art.16 raportat la art.17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, faptele fiind descrise în mod corespunzător pentru a fi încadrată în textul de lege care reglementează contravenția – art. 120 alin. 1 lit. h și art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002 RMCU, nefiind necesară descrierea altor împrejurări față de conținutul normei care descrie și sancționează fapta drept contravenție, intimata procedând la o individualizare corespunzătoare a sancțiunilor aplicate.
De asemenea, actul sancționator cuprinde data și locul săvârșirii contravenției, fiind respectate totodată si prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal a fiind încheiat termenul de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
În ceea ce privește motivul de nulitate a procesului verbal de constatare a contravenției constând în faptul că în procesul verbal nu a fost întocmit potrivit modelului din anexa 1D, instanța urmează să-l înlăture întrucât nerespectarea acestei condiții nu este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute nici de art.181, alin.1 din H.G. nr.1391/2006 și nici de art.17 din O.G.nr.2/2001.
Ca atare, față de caracterul imperativ-limitativ al cazurilor prevăzute de art.17, când nulitatea se ia în considerare și din oficiu, toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv tipul de formular ce trebuie folosit, atrag sancțiunea nulității numai dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului. Petentul nu a dovedit însă că prin neîntocmirea procesului verbal potrivit modelului din anexa 1D i s-a cauzat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
De altfel, instanța apreciază că, atât timp cât în formularul efectiv utilizat de către poliție se regăsesc elementele din formularul 1D, pentru a se controla verificarea metrologică a cinemometrului, petentul nu a suferit nici o vătămare, așa încât sancțiunea nulității nu este incidentă.
Instanța reține că contestatorul nu a invocat și alte motive de nulitate absolută sau relativă a procesului verbal, restul motivelor invocate prin plângere vizând netemeinicia actului astfel întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de judecată reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.
Analizând temeinicia procesului-verbal, potrivit art. 34 din OG 2/2001 instanța administrează orice alte probe prevăzute de lege necesare verificării acesteia și hotărăște asupra sancțiunii.
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Instanța mai reține că procesul verbal analizat reprezintă un act administrativ care, în anumite condiții, se bucură de prezumția de temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cat și în practica instanțelor judecătorești, astfel că poate fi calificată drept o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept (a se vedea Hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007). Prezumția de temeinicie menționată este însă una relativă, legea permițând, deci, răsturnarea ei prin proba contrară. De altfel, instanța are obligația de a respecta prezumția de nevinovăție care presupune, totodată, nemijlocire și contradictorialitate.
De asemenea, instanța amintește că procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Prin urmare, instanța constată că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 08.07.2014 reprezintă un mijloc de probă ce conține constatările personale ale agentului de poliție aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Mai mult de atât, simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului, nu este suficientă, atâta timp cât acesta nu aduce probe sau nu prezintă o explicație rațională pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia ori nu invocă alte împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa.
În cauza dedusă judecății, instanța constată că petentul nu a făcut dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, existând la dosar doar susținerile acestuia în contra prezumției de temeinicie a actului contestat. Pe cale de consecință, în măsura în care petentul invocă împrejurări ce pot constitui cauze exoneratoare de răspundere, sarcina probei acestor împrejurări îi revine acestuia.
Mai mult, instanța constată că intimata a probat prin mijloacele de probă administrate în prezenta cauză, situația de fapt menționată în procesul verbal CP nr._ din 08.07.2014. Astfel, din CD depus la dosar – fila 17 rezultă în mod evident că petentul a circulat în interiorul localității Dulcești în data de 08.07.2014 la ora 12.21 efectuând depășirea a două autovehicule cu încălcarea semnului „depășirea interzisă”, a liniei continuu și într-o curbă extrem de pericukloasă, punând grav în pericol viața celorlați participanți la trafic, totodată din vizualizarea aceluiași CD, reultă la fel de evident, că petentul a circulat pe raza localității Roșiori cu viteza de 89 de Km/h.
De asemenea, instanța reține că din cuprinsul procesului-verbal reiese că la momentul întocmirii acestuia petentul nu a formulat obiecțiuni față de cele reținute de agentul constatator ci doar cu faptul că se grăbea cu fata acestuia la spital deoarece se simțea foarte rău, acesta semnând procesul-verbal fără a formula obiecțiuni cu privire la viteză sau la locul unde fapta a fost săvârșită, sau cu privire la fapta contravențională de depășire. De altfel, instanța constată că nici prin plângerea formulată de către contestator acesta nu a adus critici cu privire la locul unde a fost săvârșită contravenția și nici cu privire la fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, acesta doar specificând că „că suspiciunea depășirii vitezei legale, pe sectorul de drum, este datorat...situației critice pe care o apreciază ca pe un caz fortuit...”.
In ceea ce privește susținerile petentului, în sensul că se grăbea la spital cu fiica acestuia care se simțea foarte rău, putând fi vorba de un caz fortuit, instanța urmează să le respingă întrucât pe de o parte nu există, nicio probă la dosarul cauzei care să ateste calitatea acestuia de părinte pentru minora M. I., iar pe de altă parte din documentele medicale depuse la dosarul cauzei, respectiv buletin de analize medicale și fișa de primire urgențe care a fost completată la mai bine de 2 ore de la momentul întocmirii procesului verbal, deși petentul se afla doar la o distanță de cca 15 km de R., nerezultând o asemenea urgență, și cu atât mai mult o eventuală internare a minorei astfel cum s-a afirmat de către petent și de către martorul propus de acesta.
Mai mult, instanța reține că, dacă într-adevăr exista o asemenea urgență medicală, în condițiile in care astfel cum rezultă și din declarația martorului propus de către petent, respectiv că petentul s-a deplasat la domiciliul acestuia, pentru a lua fiica să o ducă la spital, acesta avea posibilitatea solicitării intervenției unui echipaj medical de urgență, care cu certitudine dispuneau de mijloacele tehnice necesare pentru a ajunge în timp util și în condiții de siguranță la domiciliul acestuia pentru a oferi primul ajutor fiicei acestuia dacă acest lucru se impunea, fără ca petentul să mai fie necesar să încalce grav regulilor de circulație și să pună în pericol viața participanților la traficul rutier, inclusiv a propriei sale fiice minore.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prevederile art. 101 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 98 din OUG 195/2002 conform cărora se sancționează cu 6-8 puncte amendă depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. In ceea ce privește fapta prev. de 120 alin. 1 lit. h din HG 1391/2006, instanța va avea în vedere prevederile art. 100 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 coroborat cu art. 98 din OUG 195/2002 conform cărora se sancționează cu 4-5 puncte amendă nerespectarea regulilor privind depășirea.
În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța apreciază că s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunilor aplicate petentului.
Opinia instanței se fundamentează, pe de o parte, pe dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite, iar, pe de altă parte, pe dispozițiile art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora, la aplicarea sancțiunii, trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Orice faptă contravențională prezintă un grad de pericol social abstract, specific oricărei fapte contravenționale asemănătoare, precum și un grad de pericol social concret, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, la urmarea produsă, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la celelalte date înscrise în procesul-verbal. Gradul de pericol social abstract este apreciat și stabilit de legiuitor, la momentul incriminării faptei contravenționale și se reflectă în special în modul de sancționare a faptei prevăzut de legiuitor prin actul normativ de incriminare.
Așadar, observând sancțiunea stabilită (amenda fără posibilitatea de aplicare a avertismentului), precum și cuantumul ridicat al acesteia, se constată că legiuitorul a apreciat că faptele prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h și art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. 3 lit. e și art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002 RMCU prezintă un grad de pericol social abstract ridicat.
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că pericolul social al faptei reținute ca fiind săvârșite de către petent este unul ridicat, aducându-se atingere unor norme sociale de o importanță deosebită, respectiv cele privind circulația pe drumurile publice. Ca atare, instanța va considera operațiunea de individualizare a sancțiunii aplicate ca fiind corect și proporțional realizată în raport de fapta reținută și impactul acesteia asupra valorilor sociale proteguite, în condițiile în care dispozițiile legale incidente urmăresc îmbunătățirea siguranței rutiere în general.
Față de aceste aspecte, în lipsa unor dovezi care să releve împrejurări deosebite de săvârșire a faptei, care să justifice reținerea unui grad de pericol social concret redus al faptei, instanța nu poate reține că în speță s-ar impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate.
În ceea ce privește posibilitatea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea avertismentului, reținând că petentul a fost sancționat cu amendă al cărei cuantum este egal cu minimul amenzii prevăzute de lege, instanța consideră că scopul educativ, dar și cel preventiv al sancțiunii poate fi atins doar prin aplicarea amenzii și a punctelor de penalizare în cuantumul stabilit de către agentul constatator, în acest fel asigurându-se atât prevenția generală, cât și cea specială.
Măsura complementară a punctelor de penalizare este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a punctelor de penalizare, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a executării punctelor de penalizare.
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franța, 7 decembrie 1999).
Cu toate acestea, instanța constată că și această sancțiune trebuie să fie supusă unui control judecătoresc și unei operațiuni de individualizare, atât în temeiul art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, care prevede că "sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", text în care nu se face nici o distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare, cât și în temeiul art. 6 și 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens Curtea Europeană a considerat că până și sancțiunea complementară a reținerii punctelor de penalizare, ce poate fi aplicată în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție (cauza Malige c. Franței 68/_, Hotărârea din 23.09.1989). Curtea a apreciat că sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul francez are caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal atâta timp cât poate să conducă, în cazul acumulării unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce. Or dreptul de a conduce, în opinia Curții, este foarte util în viața de zi cu zi și în viața profesională, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.
În aceste condiții, aplicând aceleași principii la dreptul intern, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel că aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul în condițiile art. 31 din OG 2/2001, să verifice și modul de individualizare a acestei sancțiuni.
Cu toate acestea, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei, instanța apreciază că și sub aspectul sancțiunii complementare s-a realizat o corectă individualizare a acesteia, neimpunându-se exonerarea petentului de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice sau înlocuirea acestei sancțiuni cu avertisment.
Așadar, fiind menținută prezumția de validitate și legalitate a procesului verbal contestat, nefiind înlăturată forța probantă de care se bucură acesta, dar fiind înlăturată prezumția de nevinovăție a petentului, căreia într-adevăr i-a conferit relevanță Curtea Europeană a Drepturilor Omului și în materie contravențională, prin oferirea posibilității fiecărei părți implicate în a-și dovedi susținerile și, ținând seama că prin procesul verbal de contravenție acestuia i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 360 de lei, sancțiunea cu avertisment, măsura complementară de 4puncte de penalizare, dozate în mod corespunzător gradului de pericol social al faptelor, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va considera că plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 08.07.2014 este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, și implicit va menține procesul verbal de constatare a contravenției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petentul M. A. P., domiciliat în . în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN N. cu sediul în Piatra N., ., județul N.,având ca obiect plângere contravențională privind procesul-verbal . nr._/08.07.2014.
Menține valabil procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/08.07. 2014.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria R..
Pronunțată în ședință publică la 23. 04. 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. C.-MANOLENECȘOIU F.
Red./MCM/15. 07. 2015
Tehnored./NF/30. 07. 2015
4 ex
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 943/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 912/2015. Judecătoria ROMAN → |
|---|
