Partaj judiciar. Sentința nr. 913/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 913/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 07-04-2015 în dosarul nr. 913
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Dosar nr._ partaj judiciar
Sentința civilă nr. 913
Ședința publică din data de 07.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. P. G.
GREFIER - C. M.
Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare cauza civilă privind pe reclamanta P. L. cu domiciliul în com. Stănița, . CNP_ și pe pârâta G. Laurența cu domiciliul în mun București, sector 3, ..7, ., ., cu CNP_ având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns, reclamanta asistată de av. R. C. și pârâta G. Laurența.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează:
- obiectul pricinii: partaj judiciar.
- stadiul judecății: fond. primul termen de judecată
Alte aspecte procedurale:
Avocat R. C. pentru reclamantă arată faptul că părțile au ajuns la o înțelegere în cauză și au semnat o tranzacție în cauză, pe care o depune la dosarul cauzei.
Pe rând au fost identificate părțile, reclamanta P. L. și pârâta G. Laurența, care au semnat tranzacția părților.
Părțile au arătat că sunt de acord cu tranzacția, pe care au semnat-o în ședință publică.
Constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.
Apărătorul reclamanților având cuvântul a solicitat admiterea cererii, ieșirea din indiviziune conform tranzacției încheiate între părți. Totodată având în vedere tranzacția părților, apărătorul reclamantei arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la restituirea către reclamantă a 50% din cuantumul taxei de timbru.
Dezbaterile au fost declarate închise și cauza a fost reținute spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței cu nr._ reclamanta P. L. în contradictoriu cu G. LAURENȚA a solicitata ca prin hotărârea ce s e va pronunța să se constate deschisă succesiunea după defuncții G. N. decedat la data de 05.02.1996 și G. JANICA, decedată la data de 19.08.2014, ambii cu ultimul domiciliu în corn Stănița .>
În motivare a arătat faptul că ea împreună cu pârâtele sunt fiicele celor doi defuncți, că masa succesorală se compune din bunurile indicate în acțiune și vor încheia o tranzacție prin care vor pune capăt acestui litigiu.
În dovedire a depus înscrisuri ( fil. 6-19 ).
În drept invocă disp.art .1143.c.c., art .673 ind. 1, art. 673 ind. 13 cpc .
Cererea a fost timbrată cu 920 lei taxă de timbru .
Examinând actele dosarului instanța a reținut faptul că reclamanta solicită a se dispune ieșirea din indiviziune după defuncții săi părinți. Cu privire la modalitatea de partajare părțile au încheiat o tranzacție pe care a prezentat-o instanței la termenul din 7. 04. 2015 .
În aceste condiții instanța va admite acțiunea și va lua act de tranzacția părților. Cât privește cererea reclamantei de restituire a taxei de timbru pe care a achitat-o în plus, instanța o va respinge .Instanța consideră că cererea de partaj nu a fost însoțită de tranzacția încheiată de părți și ca atare taxa de timbru nu poate fi calculată în baza disp. art. 11 lit. a teza a II a din OUG nr. 80 /2013. Ca atare o astfel de taxă nu poate fi încadrată la disp.art. 45 alin .1 lit. a, b din același act normativ pentru a se putea dispune restituirea .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta P. L., cu domiciliul în corn. Stănița, . CNP_. în calitate de reclamantă în contradictoriu cu G. LAURENȚA, cu domiciliul în mun. București, sector 3, ..7, ._, în calitate de pârâtă.
Constată deschisă succesiunea după defuncții G. N. decedat la data de 05.02.1996 și G. JANICA, decedată la data de 19.08.2014, ambii cu ultimul domiciliu în corn Stănița, .>
Dispune ieșirea din indiviziune și ia act de tranzacția părților.
,,TRANZACȚIE JUDICIARĂ
Subsemnații: P. L., cu domiciliul în corn. Stănița, . CNP_. în calitate de reclamantă.
G. LAURENȚA, cu domiciliul în mun București, sector 3, ..7, ., ._, în calitate de pârâtă- părți în dosarul nr._, al Judecătoriei R.,
În vederea stingerii litigiului dintre noi, dedus judecații in dosar nr._, aflat pe rolul Judecătoriei R., noi, părțile, am convenit încheierea prezentei TRANZACȚII JUDICIARE, prin care am hotărât soluționarea, prin bună înțelegere, a cauzei având ca obiect: ieșirea din indiviziune asupra bunurilor ramase in masa succesorală a defuncților noștri părinți G. N. decedat la data de 05.02.1996 și G. JANICA, decedată la data de 19.08.2014, ambii cu ultimul domiciliu în corn Stănița . stării de indiviziune, prin atribuirea si predarea efectivă a bunurilor ce ni se cuvin.
Această înțelegere scrisă, neviciată, reprezintă voința liberă a noastră, a părților, act pe care-1 depunem la instanța de judecată pentru a fi consfințit prin hotărârea pronunțată, în temeiul art.441, coroborat cu art.438-440 din Noul Cod de procedură civilă.
Moștenitorii legali ai defuncților G. N. decedat la data de 05.02.1996 și G. JANICA, decedată la data de 19.08.2014, ambii cu ultimul domiciliu în corn Stănița, .: P. L.- fiică cu o cotă de 1/2 . G. LAURENȚA, fiică cu o cotă de 1/2.
Masa bunurilor rămasă după defuncții G. N. și G. JANICA este alcătuită din:
1.suprafața de 38300mp teren extravilan, situat în . Stănița, conform TP 62/329/26.10.1998;
2.Suprafața de 5666mp teren intravilan situat în . Stănița, conform TP 62/329/26.10.1998;
3.o casă de locuit în suprafață construită de 90mp construită din vălătuci în anul 1945, conform adeverinței nr. 60/13.01.2015 eliberată de Primăria comunei Stănița cu o valoare de impozitare de 140081eiei conform certificatului de atestare fiscală eliberat cu nr. 42/13.01.2015 și doua anexe în suprafața totala de 47mp,ambele situate în com Stanita . aceste construcții sunt amplasate pe terenul în suprafața de 986mp, conform schiței plan anexate prezentei tranzacții.
Noi, P. L., cu domiciliul în com. Stănița, . CNP_, în calitate de reclamantă și G. LAURENȚA, cu domiciliul în mun București, sector 3, ..7, ., ._, în calitate de pârâtă, înțelegem sa sistăm starea de indiviziune existentă asupra acestui patrimoniu, după cum urmează:
LOTUL 1 atribuit moștenitoarei P. L., alcătuit din:O casa de locuit în suprafață construită de 90mp construită din vălătuci în anul 1945, conform adeverinței nr. 60/13.01.2015 eliberată de Primăria comunei Stănița cu o valoare de impozitare de 140081lei conform certificatului de atestare fiscală eliberat cu nr. 42/13.01.2015 și doua anexe în suprafața totala de 47mp, ambele situate în com Stănița, . aceste construcții sunt amplasate pe terenul în suprafața de 986mp, conform schiței plan anexate prezentei tranzacții, 914mp teren arabil intravilan, situat în . Stănița, sola 3 . TP 62/329/26.10.1998 ,2685mp teren arabil intravilan, situat în . Stănița, sola 11 . TP 62/329/26.10.1998 ,200mp teren intravilan - vie, situat în . Stănița, sola 3 . TP 62/329/26.10.1998 ,,5500 mp teren arabil extravilan, situat în . Stănița, sola 11 . L. "din TP 62/329/26.10.1998 ,3300 mp teren fânețe extravilan, situat în . Stănița, sola 4 . Lat "din TP 62/329/26.10.1998 ,9500mp teren fânețe extravilan, situat în . Stănița, sola 4 . P. "din TP 62/329/26.10.1998.
LOTUL 2 atribuit moștenitoarei G. LAURENȚA, alcătuit din:1800mp teren arabil extravilan, situat în . Stănița, sola 11 . Prisăcii "din TP 62/329/26.10.1998 ,3600mp teren arabil extravilan, situat în . Stănița, sola 4 . P. "din TP 62/329/26.10.1998 2800mp, teren fânețe extravilan, situat în . Stănița, sola 16 . V. "din TP 62/329/26.10.1998 ,7900mp, teren fânețe extravilan, situat în . Stănița, sola 14 . V. "din TP 62/329/26.10.1998 ,3900mp teren arabil extravilan, situat în . Stănița, sola 4 . P. "din TP 62/329/26.10.1998 1347mp teren arabil intravilan, situat în . Stănița, sola 4 . TP 62/329/26.10.1998.
Noi părțile înțelegem sa sistăm starea de indiviziune in modalitatea arătată mai sus și suntem de acord ca masa succesorală supusă ieșirii din indiviziune să fíe partajată în această modalitate.
Noi părțile declaram că nu mai avem absolut nici o pretenție reciprocă cu privire la bunurile menționate în prezenta tranzacție înțelegând să stingem, prin prezenta modalitate de înțelegere, litigiul existent intre noi, fără a pretinde cheltuieli de judecată.
Subsemnații am convenit prezentarea acestei tranzacții instanței de judecată in vederea verificării/validării/incuviințării și pronunțării unei hotărâri care să cuprindă prezenta învoiala a părților, potrivit dispozițiilor art. 441, coroborat cu dispozițiile art.438-440 din Noul Cod de Procedura Civila, in dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei R..,,
Respinge cererea de restituirea a taxei de timbru de 460 lei pe care reclamanta susține că a achitat-o în plus .
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul N..
Pronunță în ședință publică azi 7.04. 2015.
pentru președinte aflat în c.o. Grefier.
Semnează vicepreședintele instanței
Judecător S. V.
Red.Tehnored. TPG/Cam
24.06.2015/24.07.2015
6 ex- 28.07.2015
← Partaj judiciar. Sentința nr. 912/2015. Judecătoria ROMAN | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 918/2015.... → |
---|