Plângere contravenţională. Sentința nr. 1380/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 1380/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 1380
Dosar nr._ - plângere contrav. Legea 61/1991 -
ROMANIA
JUDECĂTORIA R. JUDEȚUL N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1380
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 18 mai 2015
PREȘEDINTE - V. I.
GREFIERĂ - D. E. A.
Pe rol,la ordine fiind s-a luat spre soluționare, plângere contrav. Legea 61/1991, formulată de petentul M. Ș., cnp._, domiciliat în municipiul R., ., jud. N., împotriva intimatei Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în Piatra N., ., jud. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsă fiind intimata .
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință, după care, petentul declară că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în procesul verbal și nu a adresat cuvinte vulgare la adresa numitului B. S. . De asemenea nu a tulburat ordinea și liniștea publică și nu mai are alte cereri de formulat în cauză .
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată s-a dat cuvântul la fond când:
Petentul, solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată, dispunându-se anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de plata amenzii contravenționale.
Dezbaterile s-au declarat închise, iar instanța reține cauza în pronunțare .
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /26.03.2015, petentul, M. Ș., cnp._, domiciliat în municipiul R., ., jud. N., s-a îndreptat împotriva Procesului Verbal de constatare contravenție ., nr._, încheiat de Poliția R. la data de 10.03.2015, solicitând anularea acestuia ca fiind nelegal și netemeinic și exonerarea sa de executarea sancțiunii pecuniare aplicate.
În motivarea plângerii petentul arată că nu se face vinovat de comiterea contravențiilor pentru care a fost sancționat și că actul administrativ de sancționare a fost întocmit prin greșita reținere a stării de fapt. Potrivit susținerilor petentului, la data respectivă, în jurul orelor 1520 se afla la barul aparținând numitului B. G., situat la intersecția străzilor Tinosului cu Zimbrului din municipiul R., unde consuma o sticlă cu vin împreună cu numitul U. M., un vecin al său. La un moment dat s-a auzit strigat de cineva și cum în zonă a văzut un bărbat pe care îl cunoștea pe numele de „B.”, l-a întrebat dacă lui i se adresează, situație în care acesta a început să-i adreseze injurii, după care s-a deplasat într-o curte alăturată de unde a luat o rangă și s-a întors amenințându-l cu ea. În aceste condiții a sunat la poliție pe numărul unic de urgență „112” și când la fața locului a ajuns echipajul de serviciu a fost convocat la sediul poliției pentru a formula plângere, lucru pe care l-a și făcut. Cu toate acestea lucrătorii de poliție au procedat în mod nejustificat și la sancționarea sa, pe considerentul că ar fi consumat băuturi alcoolice în afara spațiului comercial respectiv, pe într-un loc public și că ar fi provocat scandal adresând la rândul său injurii și amenințări persoanei respective pe care o reclamase.
În dovedire a depus la dosarul cauzei, copia procesului verbal de contravenție încheiat (f.5), dovada de comunicare (f.4), copia actului său de identitate (f.6), chitanța ., nr._/26.03.2015, privind plata taxei judiciare de timbru (f.7) și a solicitat administrarea probei testimoniale cu martorul U. M., a cărui prezență nu a asigurat-o în instanță spre audiere.
Prin întâmpinare depusă la dosar (f.10) intimatul I.P.J.N. a solicitat respingerea plângerii petentului ca fiind neîntemeiată și menținerea actului de sancționare ca fiind legal și temeinic spre a-și produce efectele. În motivarea întâmpinării se arată că la data de 10.03.2015, în jurul orelor 1540 petentul-contravenient a fost depistat „în timp ce se afla la intersecția străzilor Zimbrului cu Tinosului din R., consumând băuturi alcoolice pe stradă.” împrejurare în care „a adresat injurii și cuvinte vulgare numitului B. S.-C., tulburând ordinea și liniștea publică în zonă”. Reținându-se în culpa sa comiterea contravențiilor prev.de art.2, pct.1, 23 și 25 din L.nr.61/1991, petentului i-a fost aplicată în condițiile art.3, alin.1, lit.b și e din același act normativ o sancțiune pecuniară cu amenda în cuantum total de 500 lei, individualizată în componente sale separate de 100, 200 și 200 lei pentru fiecare faptă în parte, toate situându-se în limitele prevăzute de lege. Cum faptele există și au fost comise cu vinovăție de contravenient, intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului ca fiind neîntemeiată.
În dovedire a depus la dosarul cauzei alăturat întâmpinării, originalul procesului verbal de contravenție contestat (f.12), confirmarea de comunicare (f.11) și raportul agentului de poliție care a făcut constatarea (f.13).
Plângerea a fost legal timbrată. În urma verificării prevăzute de art.34 din O.G.Nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost introdusă in termenul legal prev.de art.31 din același act normativ.
Prezent personal în ședință publică petentul și-a menținut plângerea inițială, invocând aceleași aspecte de fapt și de drept.
Din probele administrate în cauză instanța reține în fapt că, în ziua de 10.03.2015, petentului M. Ș. i-a fost întocmit procesul verbal de constatare contravenție ., nr._, pentru comiterea contravențiilor prev. de art.2, pct.1, 23 și 25 din Legea nr. 61/1991, aplicându-i-se o amendă în cuantum de 100 lei pentru prima faptă și câte 200 lei pentru fiecare din celelalte două. În actul administrativ de constatare s-a reținut că la data respectivă, în timp ce consuma băuturi alcoolice pe un drum public din zona cartierului N. B. din municipiul R., petentul a adresat numitului B. S.-C., injurii, cuvinte și expresii vulgare, tulburând fără drept liniștea locuitorilor din zona străzilor Tinosului cu Zimbrului din municipiul R.. Potrivit raportului agentului de poliție P. N. din cadrul Poliției municipiului R., care a întocmit procesul verbal de contravenție (f.13), la data respectivă petentul a solicitat prin serviciul național de urgență 112, intervenția organelor de poliție în zona intersecției străzilor Tinosului cu Zimbrului din municipiul R., invocând faptul că ar fi fost amenințat cu o rangă de numitul B. S.-C.. În momentul sosirii la fața locului, echipajul de poliție l-a depistat pe contravenient, împreună cu numitul U. M., pe un podeț stradal din zonă, consumând vin dintr-o sticlă de 750 ml. În momentul în care a fost chemat și prezumtivul agresor al petentului pentru discuții separate, acesta a început în prezența organelor de poliție să-i adreseze injurii și cuvinte vulgare, tulburând ordinea și liniștea publică în zonă. Fiind cunoscut ca deosebit de agresiv atunci când se află sub influența băuturilor alcoolice, petentul a fost condus la sediul poliției în prezența unui echipaj sporit de patru lucrători de poliție, pentru a se consemna declarațiile acestuia privind conflictul cu B. S. C..
În raport de susținerile petentului, de întâmpinarea intimatului și celelalte înscrisuri de la dosar, instanța constată că faptele sancționate prin procesul verbal încheiat există și au fost comise cu vinovăție de contravenient, iar actul administrativ de sancționare îndeplinește condițiile de validitate prevăzute de O.G.nr.2/2001. Potrivit probelor administrate în cauză, petentul a fost implicat în scandalul respectiv, faptele sale de consum de băuturi alcoolice într-un loc interzis și de provocare și participare efectivă la scandal într-un loc public și de proferare de cuvinte și expresii jignitoare de natură să tulbure ordinea și liniștea publică și să lezeze demnitatea și onoarea persoanei respective, existând și fiind comise cu vinovăție.
La individualizarea sancțiunilor aplicate s-au avut în vedere gradul de pericol social al fiecărei fapte comise, condițiile concrete în care a fost săvârșită ca și persoana contravenientului, amenda situându-se în limitele legale. În afara propriilor susțineri petentul nu a administrat nici un fel de probe pentru răsturnarea prezumției de legalitate și temeinicie a actului administrativ de sancționare încheiat.
Ori cum faptele reținute în actul de constatare există și au fost săvârșite cu vinovăție de contravenient, instanța constată neîntemeiată plângerea acestuia și în consecință o va respinge, menținând actul de sancționare ca fiind legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M. Ș., cnp._, domiciliat în municipiul R., ., jud. N., împotriva procesului verbal de constatare contravenție ., nr._, încheiat Inspectoratul de Poliție al Județului N. – Poliția Municipiului R., la data de 10.03.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Trib.N. – Secția C. Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședință publică astăzi 18.05.2015.
Președinte, Grefier ,
V.I. /D.E.A.
4 ex.
Red. – 19.05.2015
Tehn.red.- 26.05.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1224/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1227/2015.... → |
---|