Plângere contravenţională. Sentința nr. 2288/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2288/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 2288

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ - pl.contrav.OUG 195/2002

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2288

Ședința publică din data de 24.09.2015

Instanța constituită din

Președinte – T. P. G.

Grefier – D. N.

La ordine fiind judecarea plângerii contravenționale formulată de contravenientul A. G. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/02.03.2015 încheiat de intimata IPJ Iași.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat instanței că:

- obiectul cauzei - pl.contrav.OUG 195/2002;

- stadiul procesual - fond, primul termen de judecată;

- alte aspecte procedurale:

Instanța constată că prin întâmpinare, intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R., având în vedere că fapta contravențională a fost săvârșită pe raza mun.Iași.

Instanța, nemaifiind alte cereri de formulat rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Prin cererea înregistrata pe rolul instanței cu nr._ petentul A. G. în contradictoriu cu IPJ Iași a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 2.03.2015 și a solicitat anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii pentru contravenția prev.de art.108 alin.1 punct 18 și înlocuirea cu avertisment pentru celelalte două contravenții.

În motivare a arătat faptul că situația consemnată de agentul constatator nu este tocmai reală, că agentul constatator i-a adus la cunoștință doar două contravenții acesta fiind și motivul pentru care a semnat procesul verbal fără să îl citească.

În drept invocă disp. OUG nr.195/2001 și OG nr.2/2001.

În dovedire înțelege să se folosească de înscrisuri – documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal și care trebuie depusă de către intimată.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxa de timbru.

Intimata a depus întâmpinare și a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Roamn în condițiile în care contravențiile au fost săvârșite pe raza municipiului Iași. În aceste condiții a solicitat declinarea competentei de soluționare la Judecatoria Iași ( fila 17 ).

Examinând actele si lucrările dosarului instanța a reținut faptul că petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal . nr._ pentru contravențiile prevăzute de art.108 alin.1 lit.a punctul 3, art.108 alin.1 lit.a punctul 2 și art.101 alin.1 punctul 18 din OUG nr.195/2002R. Contravențiile au fost săvârșite pe raza municipiului Iași, astfel că intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R..

Instanța constată că excepția este întemeiată. Potrivit art.32 alin.1 din OG nr.2/2001 plângerile împotriva procesul verbal de constatare a contravenției sunt de competenta judecătoriei pe a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

În aceste condiții în baza art.132 alin.3 Cod procedură civilă raportat la art.32 OG nr.2/2001 instanța va admite excepția și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TPG/ND

3 ex.

Red.28.09.2015

Tehnored.30.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2288/2015. Judecătoria ROMAN