Plângere contravenţională. Sentința nr. 2323/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 2323/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 2323
Dosar nr._ plângere contravențională
PV CP_/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R. – județul neamț
Sentința Civilă nr. 2323
Ședința publică de la 28 septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - V. I.
Grefier - B. - A. D.
Pe rol fiind, judecarea cauzei civile privind pe petent M. B. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI- POLIȚIA TÂRGU F., având ca obiect plângere contravențională PV CP_/2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Pentru petent se prezintă avocat G. H. cu delegație de substituire depusă în timpul ședinței de judecată pentru avocat C. R..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:
- obiectul judecății - plângere contravențională PV CP_/2015,
- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,
- alte aspecte procedurale –
Instanța pune în discuție din, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R., invocată de intimat prin întâmpinare.
Avocat G. H. pentru petent, solicită admiterea excepției.
Dezbaterile s-au declarat închise iar cauza a rămas în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA,
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul M. B., CNP_, domiciliat în mun.R., ., nr.279, jud.N., a solicitat anularea procesului verbal .,nr._, încheiat la data de 25.03.2015 de I.P.J.Iași-Poliția Târgu F..
A invocat nulitatea absolută a procesului verbal pentru lipsa descrierii faptei în condițiile art.17 din O.G.nr.2/2001.
Pe fondul cauzei a susținut că nu a săvârșit contravenția reținută în procesul verbal iar agentul constatator a făcut o greșită încadrare juridică a situației de fapt.
A solicitat proba cu înscrisuri și proba video.
Intimatul a formulat întâmpinare,invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei R. ,cu motivarea că pretinsa faptă a fost săvârșită pe raza orașului Târgu F. ,arondat Judecătoriei P..
Cauza a rămas în pronunțare pe excepție, instanța reținând următoarele:
Prin procesul verbal .,nr._, încheiat la data de 25.03.2015 de I.P.J.Iași-Poliția Târgu F.,petentul a fost sancționat cu patru puncte penalizare,amendă în sumă de 390 lei și reținerea permisului de conducere pentru 30 zile pentru săvârșirea contravenției prev.de art.100 alin.3 lit.b din O.U.G.nr.195/2002(fila 9). S-a reținut în actul atacat că,în ziua de 25.03.2015,pe . orașul Târgu F.,județul Iași,petentul a condus autoturismul marca Seat ,nu a oprit și nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii prin loc semnalizat cu marcaj și indicator.
Potrivit art.31 și 32 din O.G.nr.2/2001, Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia,plângerea depunându-se lajudecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În speță, fapta a fost săvârșită în orașul Târgu F., județul Iași,motiv pentru care, văzând și dispoz.art.129 alin.2 pct.3,130 alin.2,131 alin.1 și art.132 C.p.civ., se va admite excepția și se va declina competența în favoarea Judecătoriei P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
Admite excepția invocată de intimatul I.P.J.Iași și în consecință:
Declină, în favoarea Judecătoriei P., competența de soluționare a plângerii petentului M. B., CNP_, domiciliat în mun. R., ., nr.279, jud. N., împotriva procesului verbal ., nr._, încheiat la data de 25.03.2015 de I.P.J.Iași - Poliția Târgu F..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.09.2015.
Președinte,Grefier,
IV/DBA
2 ex.
Red. IV – 29 septembrie 2015
Tehn. DBA – 30 octombrie 2015
← Anulare act. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria ROMAN | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2371/2015.... → |
---|