Plângere contravenţională. Sentința nr. 2532/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 2532/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 2532

Dosar nr._ – plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2532

Ședința publică de la 07 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE L. B.

Grefier E. B.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul H. C. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN N., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002- PV PNTX_/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății – plângere contravențională,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale –

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 07.04.2015, petentul H. C., domiciliat în mun. Iași, .. 27 CNP_, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul IPJ N. – BRP, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis la data de 30.03.2015 de către IPJ N. – BRP, prin care petentul a fost sancționat cu 540 lei amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 rep. constând în aceea că în ziua de 27.11.2014, orele 15,53, petentul a condus auto marca Iveco cu nr._, pe DN 15 în interiorul loc. Dulcești, jud. N., cu viteza de 90 km/h, ( + 40 km/h) viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_ și înregistrată pe caseta video.

Petentul motivează că organul constatator trebuie să facă dovada că era în localitate, să depună întreaga documentație care a stat la baza încheierii procesului verbal, deoarece el nu a primit nici o poză, iar procesul verbal a fost întocmit în lipsa lui; pe fondul cauzei consideră că având în vedere natura contravenției, constatarea acesteia trebuia să se facă cu respectarea a trei condiții esențiale: conform legii, prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic; în acest sens se invocă dispozițiile Normelor de Metrologie Legală nr. 021-05 din 23.11.2005 pentru a stabili viteza de deplasare a autovehiculelor, considerând că omologarea și verificarea metrologică sunt două înscrisuri distincte ce se află în posesia Poliției R.; solicită instanței în conformitate cu art. 172 din C.p.c. punerea în vedere pentru intimată de a depune aceste înscrisuri în dublu exemplar pentru comunicare și pentru instanță, în caz contrar solicitând anularea procesului – verbal ca urmare a utilizării unui aparat neomologat și neverificat metrologic; mai arată petentul că solicită aplicarea prevederilor art. 3.1.1 lit. c) din NML nr. 021 – 05 referitoare la eroare tolerată pentru cinometrele care funcționează în regim de deplasare care este de 4 % din valoarea convențional adevărate pentru vitezele egale sau mai mari decât 100 de km/h, precum și depunerea de către Poliția R. a atestatului de operator radar al agentului constatator care a întocmit procesul – verbal de contravenție, precum și a dovezii că acesta a fost repartizat să opereze cu aparatul radar în data de 27.11.2014 pe tronsonul de drum alăturat; în lipsa acestor dovezi solicită anularea procesului – verbal, nefiind întrunite condițiile legale de stabilire a vitezei de circulație a autoturismului;

S-a indicat faptul că împotriva procesului – verbal se poate face plângere în termen de 15 zile care se depune la Judecătoria R. și posibilitatea achitării în 48 ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, adică 270 lei.

Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru în conf. cu disp. din OUG 80/2013.

În dovedirea plângerii instanța de judecată a solicitat intimatei să depună la dosarul cauzei întreg materialul probator care a stat la baza încheierii procesului – verbal de contravenție.

Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare (fila 16) prin serviciul registratură al instanței la data de 25.06.2015, care a fost comunicată petentului.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că din punct de vedere al legalității actul de constatare și sancționare contravențională a fost întocmit cu respectarea prevederilor OG nr. 2/2001, nelipsindu-i vreun element care să fie de natură să atragă nulitatea sa absolută; din punct de vedere al temeiniciei procesului – verbal consideră că sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la viteza de deplasare a autovehiculelor, după cum rezultă din înregistrarea pe suportul CD; arată că apărarea formulată de contravenient cu ocazia aducerii la cunoștință a conținutului procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională a fost de nerecunoaștere a faptei, întrucât încadrarea juridică a faptelor a fost realizată corespunzător, sancțiunea aplicată este în limitele actului normativ încălcat, considerând procesul – verbal contestat legal și temeinic întocmit; vinovăția contravenientului este dovedită prin procesul–verbal de constatare contravențională (original), un suport CD cu abaterea săvârșită, buletinul de verificare metrologică și atestatul operator autovision, înscrisuri atașate întâmpinării în dovedirea celor susținute ( filele 17-20).

Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților conform art. 411 alin.1 pct. 2 din C.p.c.

În dovedirea celor afirmate, intimatul a atașat întâmpinării înscrisurile enumerate în paragraful referitor la dovedirea vinovăției petentului.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare și sancționare contravențională . nr._ emis la data de 30.03.2015, de către IPJ N.- BRP petentul a fost sancționat 540 lei amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 rep. constând în aceea că în ziua de 27.11.2014, orele 15,53, petentul a condus auto marca Iveco cu nr._, pe DN 15 în interiorul loc. Dulcești jud. N., cu viteza de 90 km/h, ( + 40 km/h) viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_ și înregistrată pe caseta video.

S-a consemnat că faptele săvârșite de petent constituie contravențiile prevăzute de art. 121 alin.1 din HG nr. 1391/2006 și sancționate conform art.108 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002, fiindu-i aplicată acestuia sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de cu 540 lei amendă, cu posibilitatea de a achita jumătate din minim, adică 290 lei, în termen de 2 zile.

În conformitate cu prevederile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța are îndatorirea de verifica din oficiu legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională, hotărând inclusiv asupra sancțiunii stabilite.

Sub aspectul legalității, verificând conținutul procesului – verbal . nr._ emis la data de 30.03.2015, în raport de dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 în care sunt prevăzute în mod exhaustiv mențiunile a căror lipsă conduce la nulitatea absolută a procesului verbal, instanța constată că nu există în cuprinsul actului de sancționare examinat vicii sau lipsuri care să conducă la o asemenea sancțiune, acesta fiind legal întocmit prin completarea integrală și în mod corect a rubricilor prevăzute de textul amintit.

Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal de constatare și sancționare contravențională, din materialul probator administrat în cauză, respectiv suportul CD depus la fila 19 din dosar, care fixează extrase din înregistrarea video efectuată cu aparatul radar cu ocazia săvârșirii contravenției, coroborate cu mențiunile din întâmpinarea depusă de agentul constatator, rezultă că în ziua de 27.11.2014, orele 15,53, petentul a condus auto marca Iveco cu nr._, pe DN 15 în interiorul loc. Dulcești, jud. N., cu viteza de 90 km/h, ( + 40 km/h) viteză stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_ și înregistrată pe caseta video. În ce privește motivele de nelegalitate invocate de petent, respectiv lipsa înscrisurilor doveditoare ale omologării și verificării metrologice a aparatului radar utilizat, instanța din înscrisurile aflate în copie xerox la fila nr. 18-19 din dosarul cauzei constată că aparatul instalat pe autoutilitara cu nr. de înmatriculare MAI_ era verificat metrologic la data constatării contravenției și că totodată agentul constatator care a încheiat procesul – verbal atacat în prezenta cauză avea atestat de operator radar „Autovision”. În privința omologării aparatului radar, instanța apreciază că înscrisul care atestă verificarea metrologică este suficient în dovedirea acestui aspect, întrucât numai un aparat omologat poate fi verificat metrologic după cum rezultă din interpretarea logico – juridică sistematică a prevederilor NML nr. 021 – 05 din 2005, cu modificările ulterioare.

Fapta a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv aparatul cinometru instalat pe autoutilitara MAI_. Referitor la acest ultim aspect, susținerile petentului referitoare la marja de eroare tolerată pentru cinometrele care funcționează în regim de deplasare prevăzută de prevederile NML, respectiv 4% de valoarea convențional adevărată pentru vitezele egale sau mai mari decât 100 de km/h nu are nicio relevanță în cauză întrucât norma legală se referă la „eroarea maximă tolerată”, înțelegând prin această noțiune deviația de măsurare maximă permisă de lege pentru orice aparat cinometru, altfel spus se referă la situația când aparatele radar prezintă erori de măsurare. Or, din buletinul de verificare metrologică depus la dosarul cauzei nu rezultă ca aparatul radar utilizat ar avea vreo eroare de măsurare și pe cale de consecință este neîntemeiată aplicarea acestor dispoziții în prezenta cauză și care, totodată, nu pot fi interpretate în sensul unei prezumții absolute că cinometrele au erori de măsurare de 4% din valoarea afișată.

Faptele sunt pe deplin dovedite, iar încadrarea juridică a acestora este cea corectă. Totodată, instanța apreciază că au fost respectate garanțiile referitoare la asigurarea unui proces echitabil prevăzute de art. 6 din CEDO, petentul având dreptul de a propune probe și de a face solicitări în fața instanței pe toată durata procesului, intimatul dovedind prin materialul probator administrat la dosar vinovăția petentului fără ca acesta să se prezinte la instrumentarea cauzei, deși a fost legal citat și fără să solicite administrarea altor probe în afară de cele ce au fost oricum înaintate de către intimată odată cu întâmpinarea.

În ceea ce privește vinovăția petentului, din coroborarea înscrisurilor aflate la dosar, precum și din semnarea de către aceasta a procesului – verbal rezultă că aceasta a prevăzut și a acceptat faptul că depășind viteza legală admisă pe sectorul de drum săvârșește contravenția prevăzută de lege.

Sub aspectul individualizării, instanța apreciază că sancțiunile contravenționale aplicate sunt proporționale cu gradul de pericol social al contravenției și satisfac scopul legii contravenționale, inclusiv acela al prevenției speciale dar și al prevenției generale, având în vedere că depășirea vitezei legale este una dintre principalele cauze ale accidentelor de circulație soldate cu victime omenești și pagube materiale.

Față de cele arătate mai sus, instanța urmează să respingă plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de către petentul H. C., domiciliat în mun. Iași, .. 27, CNP_, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ emis la data de 30.03.2015 de către IPJ N. – BRP, prin care petentul a fost sancționat cu 540 lei amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006 rep.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare la Tribunalul N.-Secția a II-a Civilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 07.10.2015.

Președinte,Grefier,

Red./tehnored./jud. B.L./B.E.

6.11.2015/07.12.2015, 4 ex.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2532/2015. Judecătoria ROMAN