Plângere contravenţională. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 54/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 54

Dosar nr._ - plângere contrav. OUG 105/2002 -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Sentința civilă nr. 54

Ședința publică de la 15 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Grefier D. L. M.

Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare judecarea cauzei civile privind pe petentul C. A., domiciliat în mun. Suceava, ., ..A, . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect

plângere contravențională la OUG 195/2002.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul pricinii: plângere contravențională la OUG 195/2002;

- stadiul judecății: fond, primul termen de judecată;

- alte aspecte procedurale: -

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 08.09.2014, petentul C. A., cu domiciliul în Suceava, ., . A, . anularea procesului-verbal de contravenție . nr._,, întocmit la data de 19.08.2014 de I.P.J. N. - Poliția mun. R..

În motivarea plângerii a arătat că la data de 19.08.2014,in jurul orelor 7,00 ,se deplasa de la Suceava spre Constanta. In localitatea R. a fost oprit de un echipaj de politie care i-a comunicat ca a depășit viteza legala prin localitate,fiind înregistrat cu 53 km/h. Mai arată că nu a depășit viteza legala, iar acuzația agentului de politie este nefondata.

Plângerea nu a fost motivată în drept

Petentul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei (f 14)

Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 13.11.2014 (fila 19), intimatul I.P.J. N. a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu motivarea că situația de fapt a fost corect reținută, iar din punct de vedere al legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea O.G. nr.2/2001, nu-i lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută și nu există cauze ce înlătură caracterul contravențional al faptei. Din punct de vedere al temeiniciei, sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale referitoare la viteza legală de circulație pe drumurile publice.

Intimatul a mai învederat că petentul nu a avut de făcut obiecțiuni dar a refuzat să semneze de luare la cunoștință și de primire a exemplarului nr. 2 al procesului verbal de constatare a contravenției. De față la încheierea procesului verbal a fost martorul asistent B. A. cu C.N.P nr._.

De asemenea, încadrarea juridică este corectă, iar sancțiunile în limitele prevăzute de actul normativ încălcat, precum și că vinovăția este dovedită cu procesul-verbal, raportul agentului constatator și înregistrarea video a abaterii petentului.

În cauză, a fost administrată proba cu: înscrisuri fiind depuse proces-verbal de contravenție, atestatul de operator radar pentru agentul constatator, buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. MAI_ și un suport electronic în format CD care conține imagini cu abaterea săvârșită.

Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 19.08.2014, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. N., procesul-verbal . nr._, prin care petentul a fost sancționat amendă în cuantum de 360 lei și aplicarea de 3 pct. penalizare pentru fapta prevăzută de art.121 alin.l din Hotărârea Guvernului 1391/2006 și sancționată de art. 100 alîn.2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 Rep.

S-a reținut că la data menționată, ora 07:01, petentul a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr._ pe ., în zona de acțiune a indicatorului limitare viteză la 30 km/h, cu viteza de 55 km/h (+25 km/h), viteza stabilită cu aparatul radar montat pe auto MAI_, înregistrat pe HDD NT 25.

Persoana sancționată a nu a avut de făcut obiecțiuni dar a refuzat să semneze de luare la cunoștință și de primire a exemplarului nr. 2 al procesului verbal de constatare a contravenției. De față la încheierea procesului verbal a fost martorul asistent B. A. cu C.N.P nr._

În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței. Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, referitoare la modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce pot fi constatate din oficiu.

În ceea ce privește temeinicia, actul de sancționare a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, fiind întocmit prin constatarea nemijlocită a faptei de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor ce îi revin potrivit competenței legale.

Ori, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

Această concluzie nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia răspunderea contravențională constituie o „acuzație în materie penală” ce atrage aplicabilitatea prezumției de nevinovăție întrucât prezumția prevăzută de art.6 para.2 din Convenție nu are caracter absolut, procesului-verbal de contravenție putându-i-se recunoaște, la rândul său, în dreptul intern, prezumții (de legalitate și temeinicie), dacă îi sunt acordate contravenientului garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare.

În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art.34, alin.1 din O.G. nr.2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.

În cauză, petentul a invocat o altă situație de fapt, respectiv că nu a circulat cu viteza reținută în procesul verbal, însă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute, deși a avut această posibilitate .

Nu în ultimul rând, abaterea săvârșită de autoturismul condus de petent a fost înregistrată cu mijloc tehnic montat pe autospeciala cu nr. MAI_,, iar procesul verbal de contravenție contestat cuprinde toate mențiunile necesare pentru stabilirea identității operatorului radar și a datelor de identificare ale aparatului radar folosit pentru înregistrare.

Cinemometrul utilizat este verificat metrologic conform art.109, alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, fiind autorizat să efectueze înregistrări în regim staționar și de deplasare (buletin de verificare nr._/04.04.2014, cu valabilitate 1 an–fila 20), iar agentul constatator este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor (atestat nr. 49/14.04.2010 - fila 20).

Din înregistrarea video ( CD aflat a fila 21), rezultă că auto cu nr. de înmatriculare_, a circulat în zona de acțiune a indicatorului limitare viteză la 30 km/h, cu viteza de 55 km/h (+25 km/h).

În raport de cele expuse, instanța concluzionează că nu a fost răsturnată, prin proba contrară, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, iar apărările invocate de contestator nu au fost dovedite.

În consecință, sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul, răspunderea acestuia fiind angajată în mod legal și temeinic, instanța va respinge plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petentul C. A.,cu domiciliul in Suceava,., . A, . cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în mun. Piatra N., ., jud. N., împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._, întocmit la data de 19.08.2014 de I.P.J. N. - Poliția mun. R..

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2015.

PREȘEDINTE,

Pentru grefier aflat în concediu medical semnează Grefier șef G. M.

GM/ND

4 ex.

Red.03.07.2015

Tehnored.14.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 54/2015. Judecătoria ROMAN