Plângere contravenţională. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 52
Dosar nr._ plângere contrav. la OUG 195/2002 –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Sentința civilă nr. 52
Ședința publică de la 15 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Grefier D. L. M.
Pe rol fiind, s-a luat spre soluționare judecarea cauzei civile privind pe petentul H. M., domiciliat în mun. R., Aleea Liliacului, ., . și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI N., având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns avocat M. U. pentru petent, în substituire pentru avocat C.S., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:
- obiectul pricinii: plângere contravențională la OUG 195/2002;
- stadiul judecății: fond, primul termen de judecată;
- alte aspecte procedurale: -
A. M.U., pentru petent în substituire pentru avocat C. S., depune la dosar împuternicirea avocațială pentru avocatul titular și delegația de substituire. Solicită acordarea cuvântului pe propunere de probe.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe propunere de probe.
A. M.U., pentru petent în substituire pentru avocat C. S., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri depuse la dosar. Arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza disp.art. 244 Cod procedură civilă se declară terminată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul la dezbateri.
A. M.U., pentru petent în substituire pentru avocat C. S., solicită admiterea plângerii, înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere actele medicale ale acestuia, fiind o persoană fără discernământ și nu realizează venituri. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Dezbaterile s-au declarat închise, iar cauza a rămas în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 13.08.2014, petentul H. M. ,CNP-_ domiciliat in R., . a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/29.07.2014, întocmit de I.P.J. N. - Poliția mun. R.. In subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii solicitate cu sancțiunea avertismentului.
În motivarea plângerii a arătat că la data menționată, circulând cu bicicleta pe direcția de mers Lutca-R., a fost oprit de un echipaj de poliție și sancționat contravențional întrucât nu ar fi oprit la semnificația marcajului ,,oprire” si nu ar fi avut asupra sa actele de identitate. Petentul a mai arătat că s-a oprit si s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferata si nu a înțelesa nici o clipa ca i s-ar fi solicitat actele de identitate. Mai arata ca suferă de ,,tulburare psihotica acuta de aspect discordant” fiind sub tratament permanent. Deși în mod normal este însoțit de un membru al familie ,in ziua respectiva a plecat singur la bunica sa din satul Luțca. In momentul in care a fost oprit de echipajul de politie s-a speriat foarte tare, neînțelegând exact ce se întâmplă.
În drept au fost invocate prevederile OG2/2001
In dovedire a solicitat administrarea probei cu înscrisuri depunând la dosar copia procesului verbal de contravenție, copia cărții de identitate, adeverință de venit si acte medicale (f 5-13
Plângerea a fost legal timbrata cu suma de 20 lei (f 6)
Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 26.09.2014 (fila 19), intimatul I.P.J. N. a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu motivarea că situația de fapt a fost corect reținută, iar din punct de vedere al legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea O.G. nr.2/2001, nu-i lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută și nu există cauze ce înlătură caracterul contravențional al faptei. Din punct de vedere al temeiniciei, sancționarea petentului a fost determinată de nesocotirea prevederilor legale art.138 alin.1 lit.c și art.161 alin 2 din HG 1391/2006.
Intimatul a mai învederat că petentul a semnat procesul-verbal, fără obiecțiuni, că încadrarea juridică este corectă, iar sancțiunile în limitele prevăzute de actul normativ încălcat, precum și că vinovăția este dovedită cu procesul-verbal, și înregistrarea video a abaterii petentului, probe depuse la dosar (f 20).
Analizând lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 29.07.2014, a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul I.P.J. N., procesul-verbal . nr._, prin care petentul a fost sancționat amendă în cuantum de 810 lei și avertisment pentru faptele prevăzute de art. 138 alin 1 lit.c și art.161 alin.2 din HG 1391/2006.
S-a reținut că la data menționată, ora 10,22 petentul a condus bicicleta pe DJ207A in afara localității R. si, ajuns la trecerea de nivel cu calea ferata simpla fără bariere, nu a respectat semnificația indicatorului ,,Oprire” si nu a oprit pentru a se asigura. Contravenția a fost înregistrată video pe HDD .-25.De asemenea contravenientul nu avea asupra sa cartea e identitate.
Persoana sancționată a semnat procesul-verbal fără obiecțiuni.
În drept, potrivit art.34 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței. Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, referitoare la modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce pot fi constatate din oficiu.
În ceea ce privește temeinicia, actul de sancționare a stabilit în mod corect și complet situația de fapt, fiind întocmit prin constatarea nemijlocită a faptei de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor ce îi revin potrivit competenței legale.
Ori, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului, procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția de autenticitate și veridicitate și are forță probantă prin el însuși, cât timp petentul nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Această concluzie nu contravine jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului conform căreia răspunderea contravențională constituie o „acuzație în materie penală” ce atrage aplicabilitatea prezumției de nevinovăție întrucât prezumția prevăzută de art.6 para.2 din Convenție nu are caracter absolut, procesului-verbal de contravenție putându-i-se recunoaște, la rândul său, în dreptul intern, prezumții (de legalitate și temeinicie), dacă îi sunt acordate contravenientului garanții suficiente pentru respectarea dreptului la apărare.
În dreptul nostru, aceste garanții sunt recunoscute și acordate prin reglementarea dreptului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contravenție conform art.34, alin.1 din O.G. nr.2/2001 și prin posibilitatea de a proba contra împrejurărilor constatate.
În cauză, petentul a invocat o altă situație de fapt, respectiv că s-a oprit si s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferata si nu a înțeles nici o clipă ca i s-ar fi solicitat actele de identitate, însă nu a făcut nicio probă contrară celor reținute, deși a avut această posibilitate .
Nu în ultimul rând, abaterea săvârșită de petent a fost înregistrată video, din aceasta înregistrare, rezultând că petentul nu a respectat semnificația indicatorului ,,Oprire” la trecerea de nivel cu calea ferata simpla fără bariere si nu a oprit pentru a se asigura .
Instanța concluzionează astfel că temeinicia actului de sancționare a fost confirmată în cursul dezbaterilor prin documentația depusă de către intimată.
În drept, instanța are în vedere și disp. art.21 alin. 3 rap. la art. 34 coroborat cu art. 38 alin. 3 din O.G. 2/2001. În acest sens, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001 sancțiunea aplicată contravenientului pentru săvârșirea unei contravenții trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Ținând seama că disp. art. 34 din O.G. 2/2001 (care constituie dreptul comun în materie contravențională), coroborate cu disp. art.38 alin.3 din același act normativ permit instanței să aprecieze inclusiv natura sancțiunii ce se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu a fost răsturnată, instanța consideră că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a i se atrage atenția contestatorului asupra obligațiilor legale ce-i revin în temeiul art. 138 alin.1 lit c din H.G.nr.1391/2006 referitoare la obligația conducătorul de vehicul de a opri atunci când întâlnește indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferata simpla, fără bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferata dubla, fără bariere" sau "Oprire"..
Pentru a proceda astfel instanța are în vedere că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 810 lei este mult prea drastică în raport cu circumstanțele concrete de săvârșire a faptei si circumstanțele personale ale contravenientului care suferă de ,,tulburare psihotică acută de aspect discordant” fiind sub tratament permanent și nu realizează venituri . De aceea, ținând seama că rolul sancțiunilor contravenționale este în principal preventiv, și doar în subsidiar represiv, apreciază că aplicarea unei amenzi contravenționale ar fi excesivă, realizând un scop eminamente represiv.
Pentru motivele arătate, având în vedere și dispozițiile art. 7 alin. 3 din O.G. 2/2001 instanța urmează să admită plângerea contravențională, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 coroborat cu dispozițiile legale arătate mai sus, și să modifice procesul verbal de contravenție contestat, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale de 810 lei aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 138 alin.1 lit c din H.G.nr.1391/2006 cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții din actul de sancționare, ca legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de petentul H. M. ,CNP-_ domiciliat in R., Aleea Liliacului, ., jud N. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului N., cu sediul în Piatra N., ., județul N..
Înlocuiește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 810 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenție . CP nr._/29.07.2014, întocmit de I.P.J. N. - Poliția mun. R., cu sancțiunea avertismentului.
Menține celelalte sancțiuni aplicate prin același proces-verbal.
Cu drept de apel in 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.01.2014.
PREȘEDINTE,
Pentru grefier aflat în concediu medical semnează Grefier șef G. M.
GM/ND
4 ex.
Red.08.07.2015
Tehnored.09.07.2015
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1885/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1/2015. Judecătoria ROMAN → |
---|