Plângere contravenţională. Sentința nr. 880/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 880/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 880

Dosar nr._ - plângere contravențională

OUG 195/2002-

PV. CP_/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. – JUDEȚUL N.

Sentința Civilă nr. 880

Ședința publică de la 01 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - B. A.

Grefier - B. - A. D.

Pe rol fiind, judecarea cauzei civile privind pe petentul T. I., domiciliat în ., județul N. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE N., intervenient M. G., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002- PV. CP_/2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intervenientul forțat M. G., lipsind petentul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății - plângere contravențională OUG 195/2002- PV. CP_/2014,

- stadiul judecății – fond – al treilea termen de judecată,

- alte aspecte procedurale –

Instanța procedează la luarea unei declarații intervenientului forțat M. G., depoziția acestuia fiind menționată în procesul verbal ce se află atașat la dosarul cauzei.

Instanța se declară competentă, general ,material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei .

Deși petentul nu a depus copie de pe acțiune și de pe înscrisuri, astfel cum a fost obligat la termenul anterior, intervenientul forțat M. G. s-a prezentat în ședință și a declarat că a luat cunoștință de aceste acte de la dosar.

Dezbaterile sau declarat închise iar cauza a rămas în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei acțiuni civile, reține următoarele:

Prin cererea introdusă la aceasta instanță la data de 17.07.2014 si înregistrată sub nr._, petentul T. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.07.2014 de intimatul I. DE POLITIE JUDEȚEAN BNEAMȚ, solicitând admiterea acțiunii și anularea procesului verbal de contravenție.

In fapt, petentul a învederat instanței că, circulând pe drumul dinspre Piatra N. spre R., s-a asigurat și a semnalizat corespunzător, oprind pentru a face stânga, moment în care un autoturism venind din spatele său a făcut stânga odată cu acesta, încercând să nu-l izbească în spate, lovindu-l în lateral din plin.

În drept, nu a indicat temeiul juridic al acțiunii.

In sprijinul acțiunii, petentul a depus următoarele înscrisuri: copia procesului de contravenție și a cărții de identitate.

Petentul a achitat taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de lei, conform art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

In termen legal I.P.J. N. a formulat întâmpinare, în condițiile art. 205-208 C.proc.civ. solicitând respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a învederat instanței că la data de 13.07.2014, orele 19:15, petentul a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare TX 0185 XK, pe DN 15D, în afara localității Dulcești, având direcția de mers către Mun. R. și ajuns la intersecția cu DC 31 efectuează viraj către stânga fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, care se afla în depășirea regulamentară a sa, rezultând avarierea celor două autoturisme. Nu are asupra sa certificatul de înmatriculare, nu poate face dovada încheierii poliței de asigurare obligatorie.

Contravențiile comise de petent sunt prevăzute de art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 și art. 56 din L 136/1995, sancționate de art. 100 alin. 2, art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 Rep. Și art. 64 din L 136/1995.

Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 900 lei, cu posibilitatea de a achita în termen de două zile lucrătoare suma de 450 lei și aplicarea a 3 pct. de penalizare.

Petentul a semnat de luare la cunoștință a conținutului procesului verbal, făcând propriile mențiuni.

Solicită judecarea în lipsă.

D. dovezi, a depus la dosar, în fotocopii: declarația numitului M. G., declarația petentului și raportul agentului constatator (filele 18-20 din dosar).

Intervenientul forțat, M. G., s-a prezentat la termenul de judecată din 01.04.2015, dând o declarație în fața instanței și depunând totodată un înscris, în cuprinsul căruia a detaliat circumstanțele producerii evenimentului rutier.

În cauza a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar de către părți.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța va reține următoarea situație de fapt și de drept:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.07.2014 de către I.P.J. N., petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 900 lei și 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002 Rep., art. 147 alin. 1 din HG 1391/2006 și art. 56 din L 136/1995, reținându-se în sarcina sa că la data de 13.07.2014, orele 19:15, ar fi condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare TX 0185 XK, pe DN 15D, în afara localității Dulcești, având direcția de mers către Mun. R. și ajuns la intersecția cu DC 31 ar fi efectuat viraj către stânga fără să se asigure corespunzător, intrând în coliziune cu autoturismul marca Opel cu nr. de înmatriculare_, care se afla în depășirea regulamentară a sa, rezultând avarierea celor două autoturisme. Nu ar fi avut asupra sa certificatul de înmatriculare și nu ar fi făcut dovada încheierii poliței de asigurare obligatorie.

În urma verificării efectuate potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța constată că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța investita cu o asemenea cerere trebuie sa verifice legalitatea, temeinicia si sa hotărască cu privire la sancțiunea aplicată, pronunțându-se de asemenea si cu privire la sancțiunea aplicată de agentul constatator.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Procesul-verbal conține și semnătura petentului, precum și obiecțiunile formulate de către acesta.

Cat privește controlul de temeinicie, potrivit art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 Rep. ,, Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.”.

Conform art. 147 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 „Conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: 1. să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare;“, iar potrivit art. 56 din Legea nr. 136/1995 “Persoanele care folosesc pe teritoriul României vehicule înmatriculate/înregistrate în străinătate și neasigurate în străinătate, potrivit art. 48 alin. 2, sau a căror asigurare expiră pe durata șederii în România datorează prime de asigurare conform prevederilor legale.“.

Instanța constată că potrivit art. 100 alin. 2 și art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG 195/2002 Rep. “ Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b)“ și “Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 18. nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2).“, iar conform dispozițiilor art. 64 din Legea nr. 136/1995 “Încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligației de asigurare prevăzute la art. 48 și 56 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării. Constatarea și aplicarea acestora se fac de către personalul Poliției.”.

Instanța reține ca art. 6 CEDO nu confera impunitate contravenientilor, ci garantii ale unui proces echitabil.

Prin urmare, instanța va avea în vedere si cele statuate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza I. P. împotriva României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011). Astfel, Curtea a reținut că, într-o plângere contravențională, invocarea de către instanțe a prezumției de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea caracter neașteptat, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională. Curtea Europeana a Dreptului Omului a subliniat importanta că, în cadrul unui proces având ca obiect plângere contravențională, instanța națională sa-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv in sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care a înțeles sa uzeze de drepturile sale procedurale. Curtea a constatat în această cauză că singurele probe pe baza cărora instanțele naționale puteau pronunța o hotărâre erau cele depuse de agentul constatator iar, în condițiile in care reclamantului i s-a dat posibilitatea pe tot parcursul procesului să-și dovedească afirmațiile, acesta nu a fost plasat ., astfel încât nu a fost încălcat art. 6 CEDO.

Cat priveste controlul de temeinicie, instanta retine că singurele probe administrate în cauză cat privește situația de fapt le constituie raportul agentului constatator și declarațiile petentului și alte intervenientului forțat, date în fața agenților de poliție (filele 18-20). Instanța constată că petentul nu a produs nicio proba contrară situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție, iar acest act a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului de politie.

Mai mult, instanța constată că petentul nu a propus nicio probă în dovedirea susținerilor sale și nici nu s-a prezentat la vreun termen de judecată în vederea susținerii acțiunii. Totodată, instanța reține faptul că petentul, în cuprinsul plângerii formulate, a menționat că intervenientul forțat ar fi făcut stânga în același timp cu acesta. Dacă aceste susțineri ale contravenientului ar fi fost întemeiate, atunci dinamica producerii evenimentului rutier ar fi fost cu totul diferită de cea prezentată de petent în schița din cuprinsul declarației aflate la fila 18 din dosar, respectiv ar fi existat o coliziune laterală între cele două autoturisme, nicidecum una “din plin“. În plus, declarația intervenientului forțat, dată la termenul de judecată din 01.04.2015 confirmă situația de fapt reținută în cuprinsul actului constatator.

De asemenea, instanța constată ca la aplicarea sancțiunilor contravenționale agentul constatator a avut in vedere dispozițiile art. 5 si art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001, sancțiunile aplicate fiind proporționale cu gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modul si mijloacele de săvârșire, scopul urmărit si urmarea produsă, respectiv producerea unui accident de circulație din care a rezultat avarierea a două autovehicule, dar și de circumstanțele personale ale contravenientului, ținându-se cont de criteriile de individualizare prevăzute de lege.

Reținând vinovăția petentului, dar si gradul de pericol social deosebit de ridicat al contravențiilor săvârșite, instanța va respinge plângerea petentului ca neîntemeiată si va menține ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție întocmit de I.P.J. N..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravenționala formulată de petentul T. I., domiciliat în satul și ., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție N., cu sediul în Piatra N., ., jud. N. și împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.07.2014, ca neîntemeiată.

Menține procesul-verbal . nr._/13.07.2014, ca fiind legal și temeinic întocmit .

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2015.

Președinte,Grefier,

ABC/DBA

4 ex.

Red.ABC – 28 mai 2015

Tehn. DBA – 09 iunie 2015

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 880/2015. Judecătoria ROMAN