Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 884/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 884/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 884

Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale -

PV. CP_/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R. – JUDEȚUL N.

Sentința Civilă nr. 884

Ședința publică de la 01 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - B. A.

Grefier - B. - A. D.

Pe rol fiind, judecarea cauzei civile privind pe petent . LEGAL și pe intimat B. G., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale PV. CP_/2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată următoarele:

- obiectul judecății - reexaminarea sancțiunii contravenționale PV. CP_/2012,

- stadiul judecății – fond – primul termen de judecată,

- alte aspecte procedurale –

Instanța se declară competentă, general ,material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Dezbaterile s-au declarat închise iar cauza a rămas în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin sesizarea înregistrată sub nr._ din data de 21.11.2014 petenta ., cu sediul în loc. Tămășeni, jud. N., a solicitat a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 420 RON, aplicată contravenientului BACAOANU G., domiciliat în com. Tamaseni, ., CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 14 din H.G. nr. 1391/2006, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.09.2012 încheiat de IPJ N., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

S-au invocat prevederile art. 9 și art. 39 din OG nr. 2/2001, motivându-se că nu este posibilă executarea silită împotriva sus-numitului.

Au fost anexate sesizării copia procesului-verbal de contravenție și documentația întocmită de Primăria ., din care rezultă imposibilitatea executării silite.

Legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în fața instanței.

Examinând lucrările dosarului instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.09.2012 încheiat de IPJ N. s-a aplicat contravenientului Bacaoanu G. sancțiunea amenzii în sumă de 420 RON pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 14 din H.G. nr. 1391/2006. Amenda nu a fost achitată până în prezent, iar din documentația înaintată de Primăria ., rezultă că nu este posibilă executarea silită din lipsă de bunuri sau venituri urmăribile.

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

De asemenea, potrivit art. 391 alin. 1 din același act normativ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta (organul constatator) va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.

În raport cu prevederile legale sus-menționate instanța apreciază că sesizarea formulată de Primăria comunei Tămășeni este întemeiată. Nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii, așa încât aceasta va fi înlocuită cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore în cadrul Primăriei .. Se va dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și se vor pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, potrivit cărora în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenientul avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.

Văzând și dispozițiile art. 466 alin. 1 NCPC,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea formulată de petenta ., cu sediul în loc. Tămășeni, județul N., și în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 420 RON, aplicată contravenientului BACAOANU G., domiciliat în com. Tamaseni, ., CNP_, pentru contravenția prevăzută de art. 14 din H.G. nr. 1391/2006, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/29.09.2012 încheiat de IPJ N., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 50 de ore.

Dispune executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cadrul Primăriei ..

Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, referitoare la înlocuirea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu sancțiunea amenzii în cazul sustragerii cu rea credință de la executare.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N., cererea urmând a se depune la Judecătoria R..

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2015.

Președinte,Grefier,

ABC/DBA

4 ex.

Red. ABC – 28 mai 2015

Tehn. DBA – 09 iunie 2015

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 884/2015. Judecătoria ROMAN