Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 170/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 170/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 170
Dosar nr._ - reexaminarea sancțiunii contravenționale
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.170
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE P. - G. T.
Grefier E. B.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petenta P. C. DOLJEȘTI și pe intimatul D. R. G., având ca obiect, având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 12.09.2014 P. comunei Doljești, jud. N. a solicitat a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 1000 lei aplicată contravenientului D. R. G., domiciliat în com. Doljești, ., CNP_, pentru contravențiile prevăzute de art. 2 pct.26 din Legea nr.61/1991 R, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.01.2009, încheiat de IPJ N. - Postul de Poliție Doljești, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
S-au invocat prevederile art. 9 din OG nr. 2/2001 și s-a motivat că nu este posibilă executarea silită împotriva sus-numitului.
Au fost anexate sesizării copia procesului-verbal de contravenție și înscrisurile din care rezultă imposibilitatea executării silite.
Legal citat, contravenientul nu s-a prezentat în fața instanței.
Examinând lucrările dosarului instanța reține că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.01.2009, încheiat de IPJ N.- Postul de Poliție Doljești s-a aplicat contravenientului D. R. G. sancțiunea amenzii în sumă de 1000 lei, pentru contravențiile prevăzute de art. 2 pct.26 din Legea nr.61/1991 R. Amenda în sumă de 1000 lei nu a fost achitată până în prezent.
Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, modificată, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
De asemenea, potrivit art. 391 alin. 1 din același act normativ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta (organul constatator) va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată.
În raport cu prevederile legale sus-menționate instanța apreciază că sesizarea formulată de P. comunei Doljești este întemeiată. Nu există posibilitatea executării silite a sancțiunii amenzii în sumă de 1000 lei, așa încât aceasta va fi înlocuită cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 100 de ore în cadrul Primăriei ..
Se va dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității și se vor pune în vedere contravenientului dispozițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, modificată, potrivit cărora în cazul în care contravenientul, cu rea-voință, nu se prezintă la primar pentru luarea în evidență și executarea sancțiunii, se sustrage de la executarea sancțiunii după începerea activității sau nu își îndeplinește îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unității de poliție sau a conducerii unității la care contravenienta avea obligația să se prezinte și să presteze activitatea în folosul comunității, poate înlocui această sancțiune cu sancțiunea amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de P. comunei Doljești, jud. N. și în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii în sumă de 1000 RON, aplicată contravenientului D. R. G., domiciliat în com. Doljești, ., CNP_, aplicată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 25.01.2009 cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității cu durata de 100 de ore.
Dispune executarea sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității în cadrul Primăriei ..
Dispune emiterea mandatului de executare a sancțiunii obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare la Tribunalul N. – Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 01 2015.
Președinte, P. - G. T. | ||
Grefier, E. B. |
Red./Tehnored./jud.T.P.G./B.E.
09.02.2015/4 ex.
.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 126/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 171/2015.... → |
---|