Validare poprire. Sentința nr. 3306/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 3306/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 3306
Dosar nr._ validare poprire
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
Sentința civilă nr.3306
Ședința publică de la 02 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - I.-S. S.
GREFIER - C. E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditor S.
S.-PRIN KRUK ROMANIA SRL și pe terț poprit R. 91 S. SRL, debitor D. M., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
Obiectul pricinii – validare poprire
Stadiul judecății – fond ( primul termen)
Procedura legal îndeplinită.
Alte aspecte procedurale – s-a depus la dosar de către creditor un răspuns la întâmpinare cu duplicate pentru comunicare celorlalte părți.
Constatându-se cauza în stare de judecată, a fost reținută spre soluționare, când:
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ creditoarea S. S. – societate înmatriculată în Luxemburg, prin reprezentantul său legal S.C.Kruk România S.R.L. București, a solicitat în contradictoriu cu debitorul Dobrotoiu M. din Comănești, ., ., și terțul poprit R. 91 S. SRL din Comănești, ., . validarea popririi înființate asupra veniturilor cuvenite debitorului de la terțul poprit până la concurența sumei de_,52 lei, conform titlului executoriu constând din Contractul de Credit nr._ din 4.04.2006, în baza căruia a fost încuviințată executarea silită prin încheierea de ședință nr.856 Ex din 14.06.2013 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._ .
În motivarea cererii, se arată în esență că in vederea realizării creanței sale, creditoarea a procedat la înființarea popririi pe veniturile realizate de debitor la locul unde aceasta își desfășoară activitatea .Cum terțul poprit refuză să dea curs cererii de înființare a popririi, creditoarea a solicitat validarea popririi în condițiile art.789 Cod.proc.civ., ca și sancționarea pecuniară a terțului poprit în condițiile art.789, alin.9 cod.proc.civ.
În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri . Cererea a fost legal timbrată.
Deși procedura de citare cu părțile a fost legal îndeplinită, acestea nu s-au prezentat în instanță spre a-și exprima nemijlocit poziția procesuală și a-și formula apărările, iar terțul poprit nu a formulat întâmpinare.
Din analiza probelor administrate în cauză, instanța reține în fapt că, în baza contractului de credit nr. nr._ din 4.04.2006 ,debitorul a beneficiat de un împrumut din partea creditoarei BRD Groupe Societe Generale . din care a rămas neachitată suma de 18 849,52 euro lei. Prin cererea înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc M. S. din municipiul R. creditoarea, prin cesionarul său, S. S. – societate înmatriculată în Luxemburg reprezentată prin S.C.Kruk România S.R.L. București, a solicitat executarea silită a debitorului asupra debitului menționat mai sus. După ce prin încheierea de ședință a fost încuviințată executarea silită, executorul judecătoresc a întocmit încheierea de stabilire a condițiilor executării și a somat debitorul la plată, însă fără rezultat. În asemenea împrejurări, a procedat la înființarea popririi asupra drepturilor sale bănești pe care debitorul urma să le încaseze de la locul său de muncă Cum terțul poprit nu a dat curs cererii creditoarei (f.12), aceasta a solicitat în condițiile art.789 cod.proc.civ. validarea popririi înființate asupra debitului restant din contractul de credit, până la concurența sumei totale de 18 849,52 lei.
Analizând cerea creditoarei în raport de probele de la dosar, instanța constată că aceasta este întemeiată și, în consecință, va dispune admiterea sa pe următoarele considerente:
Conform art.780, alin.1 cod.proc.civ., „Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente”. Poprirea se înființează în condițiile art.782 cod.proc.civ. „fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 780 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării sau un certificat privind soluția pronunțată în dosar…”.
Potrivit art.789, alin.1, cod.proc.civ., „Dacă terțul poprit nu își
îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, … creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”. În asemenea împrejurări, art.789, alin.3 din același cod stipulează că „Instanța îi va cita pe creditorul urmăritor… precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, va putea dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun. În instanța de validare, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi….Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței…Terțul poprit care, cu rea-credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei”.
Cum în cazul de față terțul poprit, refuză să înființeze poprirea, instanța va dispune validarea acesteia, operațiune ce implică obligarea sa la plata în limita creanței, a sumelor datorate debitorului, constând din debitul propriu-zis .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditorul urmăritor S. S. – societate înmatriculată în Luxemburg, prin reprezentantul său legal S.C.Kruk România S.R.L. București, a solicitat în contradictoriu cu debitorul Dobrotoiu M. din Comănești, ., ., și terțul poprit R. 91 S. SRL din Comănești, ., . și, în consecință:
În condițiile art. 789 noul Cod proc. civilă validează poprirea
înființată asupra veniturilor cuvenite debitorului de la terțul poprit până la concurența sumei de 18 849,52 de lei .
Cu apel în 5 zile de la comunicare la Tribunalul N. - Secția I
Civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.12.2015 .
Președinte, Grefier,
Red. SIS - 04.02.2016
Tehnored. SCE – 04.02.2016
5 ex./..2016
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3034/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 1165/2015. Judecătoria ROMAN → |
---|