Acţiune în constatare. Sentința nr. 6023/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6023/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 6023/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 6023/2015
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - L. R.
GREFIER – M. U.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant T. R. și pe pârât I. B. NV AMSTERDAM, SUCURSALA BUCUREȘTI, având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE + SUSPENDARE executare CONTRACT
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin avocat, lipsind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale.
Apărătorul pârâtei, solicită ca instanța să sesizeze instanța competentă.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.03.2015 sub nr._, ca urmare a admiterii excepției necompetenței materiale a Tribunalului București, reclamantul R. T. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta I. B. NV Amsterdam, Sucursala București, să se constate ca fiind abuzive și pe cale de consecință lovite de nulitate absolută, clauzele de la art. 5, art. 10, art. 14 alin. 4 din Anexa 1, Cap B Condiții Generale atașate Contractului de credit cu garanție ipotecară nr._/_ ; să constate comisionul unic de acordare în cuantum de 1% din suma creditului ca fiind nelegal; să se dispună convertirea creditului din euro în lei la valoarea cursului de schimb valutar din ziua acordării împrumutului, la care să se acorde o marjă de 10%; să se dispună obligarea pârâtei la modificarea contractului în mod corespunzător și la repararea prejudiciului creat prin plata sumelor în plus și suspendarea executării contractului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acestui litigiu.
În motivare reclamantul a arătat că la data de 26.11.2007 a încheiat cu pârâta Contractul de Investiții Imobiliare cu garanție ipotecară nr._/_, creditul fiind garantat prin încheierea unei ipoteci asupra imobilului situat în București, ., sector 4, valoarea creditului fiind de 165.000 euro.
Prin art. 10, Cap B din contractul mai sus menționat „Modificări nefavorabile” este menționată îndrituirea unilaterală a I. B. de a stabili în intervalul de timp și în condițiile pe care I. B. le consideră, inclusiv creditul restant și dobânda aferentă. Față de această clauză contractuală, se precizează că formularea nu este clară, fiind interpretabilă, supusă aprecierilor subiective ale I. B., fapt care defavorizează clientul semnatar al contractului, drept pentru care se solicită anularea acesteia ca fiind abuzivă.
Prin art. 14 alin. 4 cap B din Contractul mai sus menționat „Cazuri de neîndeplinire a obligațiilor” este menționat un astfel de caz respectiv „dacă intervin modificări care în opinia I. B. pot afecta situația financiară a împrumutatului sau capacitatea acestuia”.
Față de această clauză se precizează că formularea nu este clară, fiind interpretabilă. Supusă interpretărilor subiective ale I. B., fără o trimitere punctuală la motivele expres precizate, delimitate, enumerate, care să conducă la constatarea intervenției unor modificări „nefavorabile”.
De asemenea, consideră că se creează premisa constituirii unui dezechilibru contractual prin posibilitatea de a interveni în modificarea contractului de către I., în mod unilateral, fără o întemeiere clară pe prevederile acestui act, producând astfel un dezechilibru în raporturile contractuale și o încălcare a exigențelor bunei credințe, necesară a se aplica în derularea unui contract de către ambele părți.
Concluzia referitoare la această clauză contractuală este aceea că dă dreptul exclusiv băncii I. să interpreteze acest articol din contract în favoarea sa, respectiv activarea sau inactivarea ei.
Art. 5 cap B din contractul de credit privitor la modul de calcul al dobânzii creditului de către I. B. este o clauză abuzivă, avându-se în vedere și spețe similare și practica instanțelor judecătorești în care s-a considerat ca fiind abuzivă „dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile băncilor” iar pentru calculul dobânzii clientului, instanțele au decis să se folosească rata dobânzii EURIBOR plus o marjă de 1,5 puncte procentuale.
În ceea ce privește comisionul de acordare credit de 1% prevăzut pe prima pagină din contract, consideră că acesta încalcă dispozițiile art. 15 din Legea 190/1999.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 2 și 4 din Legea nr. 193/2000.
Pârâta I. B. NV Amsterdam – Scursala București a formulat la data de 19.12.2014, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că clauzele contractuale înscrise la art. 5, 10, 14 alin. 4 Anexa 1 la Contract sunt redactate în termeni clari și inteligibili, pentru a căror înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate.
Clauzele contractuale înscrise la art. 5, 10 și 14 alin. 4 Anexa 1 la Contract nu au produs vreun dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, ci doar posibilitatea producerii unui astfel de prejudiciu, pentru cazul în care banca ar alege să facă o aplicare abuzivă a acestor clauze.
Pârâta solicită să se constate faptul că dispozițiile legii nr. 190/1999 nu sunt aplicabile în cauză, comisionul de acordare fiind perceput fără încălcarea vreunei dispoziții legale.
De asemenea se invocă lipsa de temeinicie a capătului de cerere prin care se solicită convertirea creditului din euro în lei, la valoarea cursului de schimb existent în ziua acordării împrumutului, la care să se adauge o marjă de 10%.
Clauzele care stabilesc obligația împrumutaților de a restitui împrumutul în aceeași monedă în care a fost acordat creditul nu fac altceva decât să reia dispozițiile legale prevăzute la art. 1578 C.civ de la 1864, consacrând astfel principiul nominalismului monetar.
Se apreciază ca neîntemeiat și capătul de cerere privind suspendarea contractului, în condițiile în care s-a solicit constatarea caracterului abuziv doar a unor clauze contractuale.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată următoarele:
Potrivit art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Competența materială presupune o delimitare între instanțele de grad diferit, iar normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță. Deci, ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.
În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Reclamantul R. T. a solicitat constatarea caracterului abuziv al art. 5 din Condițiile generale atașate Contractului de credit de consum (cu garanție ipotecară) inclusiv sub aspectul procedurii aplicabile prevăzut prevăzută în teza a ii-a a articolului 5 „I. B. va afișa imediat fiecare modificare a ratei dobânzii, cel mai târziu la data aplicării noii rate, prin afișarea ratei de referință la locațiile I. B.. Împrumutatul este de acord ca această modalitate de notificare este suficientă și renunță la orice plângere și apărare ulterioară cu privire la faptul că această metodă a fost nepotrivită sau inadecvată”.
Instanța apreciază că art. 10 din Condițiile generale atașate Contractului de credit de consum (cu garanție ipotecară) denumit Modificări nefavorabile are un caracter neevaluabil în bani „Dacă în orice moment, finanțarea sau menținerea în întregime sau parțială a creditului și/sau a creditelor ulterioare de către I. B. devine ilegală sau dacă aceasta, I. B. ar încălca orice regulament, circulară, directivă sau solicitare emise de către orice autorități competente (fie că are sau nu putere de lege), I. B. va notifica în scris împrumutatului încetarea prezentului Contract. În acest caz, creditul și/sau creditele ulterioare va/vor deveni imediat scadente și plătibile în întregime, iar împrumutatul va avea obligația de a plăti, în intervalul de timp și în condițiile în care I. B. le va stabili, întreaga sumă neachitată din Credit și/sau creditele ulterioare, inclusiv dobânda acumulată și costurile aferente”.
Este neevaluabil în bani și art. 14 alin 4 din Anexa 1, Condițiile generale atașate Contractului de credit de consum (cu garanție ipotecară) „Constituie caz de neîndeplinire nerespectarea oricărei clauze din prezentul contract, din Actele Adiționale la acesta, din Actele accesorii precum și din oricare din Documentele facilității de credit. Totodată fiecare dintre evenimentele sau circumstanțele prevăzute în prezenta clauză reprezintă un caz de neîndeplinire a obligațiilor dacă 4) intervin modificări nefavorabile care, în opinia I. B. pot afecta situația financiară a împrumutatului sau capacitatea acestuia de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în prezentul contract sau în oricare dintre Documentele Facilității de Credit”.
Instanța apreciază că aceste clauze nu au nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândesc un conținut economic pentru simplul motiv că au fost inserate într-un contract de împrumut pentru acordarea unui credit, care în sine are, desigur, natură patrimonială.
Totodată, aceste clauze contractuale nu sunt evaluabile prin ele însele, având în vedere că acestea nu cuprind o valoare pecuniară în sine, ci doar permit pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani, cel puțin anterior aplicării lor.
Conform art.99 alin. 2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Potrivit art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit.a-j. Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art.94 pct.1 lit. a-j și, prin urmare, nu este de competența judecătoriei, ci a tribunalului.
Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, o parte dintre capetele cererii de chemare în judecată sunt neevaluabile în bani iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C.proc.civ. nu se prevede competența judecătoriei pentru soluționarea tuturor capetelor de cerere, sens în care competența revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., ca instanță de grad mai înalt.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 95 pct. 1 C.proc.civ., cu referire la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Față de împrejurarea că Tribunalul București-Secția a VI-a Civilă a declinat anterior competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, instanța constată conflict negativ de competență, motiv pentru care va suspenda judecata și va înainta dosarul cauzei Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului, în conformitate cu art. 134 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină competența de soluționare a cauzei Civil privind pe reclamant T. R. sector 3, București, ., și pe pârât I. B. NV AMSTERDAM, SUCURSALA BUCUREȘTI, sector 1, București, ., nr. 48, în favoarea Tribunalului București.
Constată ivit conflictul negativ de competența pentru soluționarea căruia se va înainta dosarul Curții de Apel București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 aprilie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Pentru Judecător aflat în C.O
semnează Președintele Instanței
RedRL/tehnRL/MU/02.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7990/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 6059/2015. Judecătoria... → |
|---|
