Actiune in regres. Sentința nr. 8382/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 8382/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 8382/2015
Document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8382
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B. E.
Grefier Ș. E.-I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenient forțat F. A. având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că reclamanta a depus concluzii scrise, OP privind onorariul de avocat, borderou, după care:
În baza art.131 C.Proc.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în baza art. 258 raportat la art. 255 C.Proc.Civ, instanța încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că această probă este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Instanța dispune închiderea dezbaterilor în fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2015 sub nr._, reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A. a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A cu citarea persoanei responsabile de producerea accidentului F. A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 6553,16 lei din care 6514,08 lei reprezintă despăgubire, 39,08 lei reprezintă penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data de 17.01.2015 și până la data de 23.01.2015, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi de întârziere calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 26.08.2014, intervenientul forțat F. A., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la cu polița nr._ a fost avariat, fiind achitate despăgubiri în cuantum de 6514,08 lei. Reclamanta a susținut că în baza raportului de asigurare facultativă a deschis dosar de daună nr. CK276678/5593 și în temeiul art. 2210 Cod cvil, a precizat că are dreptul de a se subroga în drepturile asiguratului său și de a recupera suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A. S-a menționat că, pentru neachitarea debitului datorat în termenul scadent, pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 0, 1 % pe zi de la data scadenței și până la data plății efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C.p.c., art. 2210 Cod civil, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din OCSA nr 14/2011.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, anexând la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.
În conformitate cu disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Legal citați, pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A și intervenientul forțat F. A. nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecată pentru a propune probe în apărare.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident (f. 10), la data de 26.08.2014, intervenientul forțat F. A. a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avariindu-l.
Autoturismul cu de înmatriculare_ avariat forma obiectul poliței de asigurare facultativă CASCO nr. CPF_/01.08.2014 (f.16), valabilă pentru perioada 04.08.2014 și până la data de 03.08.2015, încheiată cu reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A..
În baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, reclamanta, în calitate de asigurător, a întocmit dosar de daună nr. CK276678/5593 și a plătit asiguratului său suma de 6514,08 lei conform extras de cont ( f. 32 ), cu titlu de despăgubiri, avându-se în vedere constatarea amiabilă de accident, precum și facturile depuse la dosar.
Conform art. 2210 NCC, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, reclamanta, în calitate de asigurător, este subrogată în toate drepturile asiguratului său contra celui răspunzător de producerea pagubei.
La data producerii evenimentului rutier, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă auto la pârâta . INSURANCE SA conform poliței nr._/18.05.2014, valabilă pentru perioada 20.05.2014 și până la data de 19.11.2014.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei, în calitatea sa de asigurător, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1357 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a asiguratului său, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.
În speță, din constatarea amiabilă de accident, precum și facturile fiscale depuse la dosar rezultă existența și întinderea prejudiciului produs reclamantei.
Fapta ilicită, ca element al răspunderii delictuale, constă în avarierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ de către conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare_, care nu a respectat regulile de circulație rutieră, aceste aspecte fiind reținute de instanță din cele consemnate în constatarea amiabilă de accident și facturile depuse la dosar .
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a asiguratului pârâtei și prejudiciul produs asiguratului reclamantei este dovedită prin coroborarea înscrisurilor anterior menționate.
În ceea ce privește stabilirea culpei șoferilor implicați în evenimentul rutier, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că vinovat de producerea accidentului se face conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ care a încălcat regulile de circulație.
În aceste condiții, apreciind că, în speță, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, va admite primul capăt și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 6514,08 lei cu titlu de despăgubiri.
Cu privire la capătul accesoriu, instanța constată că, potrivit art. 64 alin. 4 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, asigurătorul datorează și penalități în cuantum de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților, ce curg după expirarea termenului de 15 zile de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative, dacă nu există obiecțiuni sau după trecerea a 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiunilor.
Având în vedere că pârâta nu a formulat obiecțiuni întemeiate în termen, față de dispozițiile mai sus arătate, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 39,08 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate la suma de 6514,08 lei de la data de 17.01.2015 și până la data de 23.01.2015, precum și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate în continuare la suma de 6514,08 lei până la data achitării integrale a debitului.
În baza art. 453 C.pr.civ, instanța urmează să oblige pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 1669,58 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURĂRI S.A., cu sediul ales la S.C.A. C. & C. în sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . forțat F. A., cu domiciliul în sector 4, București, ., ., ..
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 6514,08 lei reprezentând despăgubire, suma de 39,08 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate la suma de 6514,08 lei de la data de 17.01.2015 și până la data de 23.01.2015, precum și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate în continuare la suma de 6514,08 lei până la data achitării integrale a debitului.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1669,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.05.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru grefier aflat în CO
semnează grefier șef
Red. R.B.E./Tehn. R.B.E/ Ș.E.I./5ex/15.07.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 8699/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Pretenţii. Sentința nr. 9287/2015. Judecătoria SECTORUL 1... → |
---|