Actiune in regres. Sentința nr. 2463/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2463/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2463/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2463
Ședința publică de la 11.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. B. E.
GREFIER R. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURARI S.A. și pe pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., intervenientul forțat U. P. având ca obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art. 131 N.C.P.C, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Reclamanta prin avocat depune la dosar note scrise, OP, borderou.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta prin avocat solicită proba cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul disp. art. 258 N.C.P.C. coroborat cu disp.art. 255 N.C.P.C. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind că este admisibilă și de natură să ducă la soluționarea procesului.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul dezbaterilor în fond.
Reclamanta prin avocat solicită admiterea acțiunii, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, cu cheltuieli de judecată, taxa de timbru și onorariu avocat.
Instanța constată dezbaterile încheiate și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.10.2014 sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA cu citarea persoanei responsabile de producerea accidentului U. P., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1500,65 lei din care 1442,93 lei reprezintă despăgubire, 57,72 lei reprezintă penalități de întârziere aferente debitului neachitat calculate de la data scadenței și până la data introducerii acțiunii, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % de zi de întârziere calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 14.11.2013, intervenientul forțat U. P., conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație, în urma căruia, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ a fost avariat, fiind achitate despăgubiri în cuantum de 1442,93 lei. Reclamanta a susținut că s-a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat și în baza raportului de asigurare facultativă a deschis dosarul de daună. În temeiul art. 2210 C. civ., reclamanta a precizat că are dreptul de a se subroga în drepturile asiguratului său și de a recupera suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA. S-a menționat că, pentru neachitarea debitului datorat în termenul scadent, pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 0, 1 % pe zi de la data scadenței și până la data plății efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 NCC, art. 49, art. 54 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, OCSA nr. 14/2011, art. 194 C..
În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru.
În conformitate cu disp. art. 411 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., reclamanta a solicitat judecata cauzei în lipsă.
Legal citați, pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA și intervenientul forțat U. P. nu au depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu s-au prezentat la judecată pentru a propune eventuale apărări.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident (f. 8), la data de 14.11.2013, intervenientul forțat U. P. a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și a intrat în coliziune cu autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avariindu-l.
Autoturismul cu de înmatriculare_ avariat forma obiectul poliței de asigurare facultativă CASCO nr._, valabilă pentru perioada 07.12._13 încheiată cu reclamanta . SA.
În baza contractului de asigurare facultativă a autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ , reclamanta, în calitate de asigurător, a întocmit dosar de daună nr. CJ04727/3476 și a plătit asiguratului său suma de 1442,93 lei conform extras de cont ( f. 27), cu titlu de despăgubiri, avându-se în vedere constatarea amiabilă de accident, precum și facturile depuse la dosar (f. 26) depuse dosar .
Conform art. 2210 NCC, în limitele indemnizației plătite în asigurările de bunuri și de răspundere civilă, reclamanta, în calitate de asigurător, este subrogată în toate drepturile asiguratului său contra celui răspunzător de producerea pagubei.
La data producerii evenimentului rutier, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă auto la pârâta S. DE A. REASIGURARE CITY INSURANCE SA conform poliței nr._/25.09.2013, valabilă pentru perioada 26.09.2013 până la 25.09.2014.
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei, în calitatea sa de asigurător, este necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 1357 C.civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a asiguratului său, respectiv: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în neglijența cu care a acționat.
În speță, din constatarea amiabilă de accident, precum și factura depuse la dosar rezultă existența și întinderea prejudiciului produs reclamantei.
La data de 08.12.2014, pârâta a achitat suma de 1442,93 lei reprezentând despăgubire, ceea ce implică recunoașterea de către aceasta a debitului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției conducătorului auto U. P.. De altfel, acesta din urmă, a recunoscut vinovăția sa.
Având în vedere că plata debitului principal s-a efectuat ulterior introducerii acțiunii, instanța va respinge capătul principal de cerere, ca rămas fără obiect.
Cu privire la capătul accesoriu, instanța constată că, potrivit art. 64 alin. 4 din Ordinul nr. 14/2011 al CSA, asigurătorul datorează și penalități în cuantum de 0,1% pe zi pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăților, ce curg după expirarea termenului de 15 zile de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative, dacă nu există obiecțiuni sau după trecerea a 30 de zile calendaristice de la soluționarea obiecțiunilor.
Având în vedere că pârâta nu a formulat obiecțiuni în termen, față de dispozițiile mai sus arătate, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 57,72 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate la suma de 1442,93 lei pentru perioada 31.08.2014 și până la data de 10.10.2014, precum și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate în continuare la suma de 1442,93 lei până la data de 08.12.2014 .
În baza art. 453 C. pr. civ, instanța urmează să oblige pârâta, ca parte căzută în pretenții să plătească reclamantei suma de 405 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. Ț. ASIGURARI S.A., cu sediul ales la S.C.A. C. & C. în sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta S. DE A. - REASIGURARE CITY INSURANCE S.A., cu sediul în sector 1, București, .. 5-7, . forțat U. P., cu domiciliul în sector 2, București, ., ..
Respinge capătul principal de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1442,93 lei, ca rămas fără obiect.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 57,72 lei reprezentând penalități de întârziere de 0, 1 % pe zi calculate la suma de 1442,93 lei pentru perioada 31.08.2014 și până la data de 10.10.2014, precum și penalități de întârziere de 0,1 % pe zi calculate în continuare la suma de 1442,93 lei până la data de 08.12.2014 .
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 405 lei cu titlu de cheltuieli de judecată .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.02.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru grefier aflat în CM
semnează grefier șef
Red. RBE/Tehn. RBE/RD/5ex/06.04.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 4916/2015. Judecătoria SECTORUL 1... | Întoarcere executare. Sentința nr. 2489/2015. Judecătoria... → |
---|