Anulare act. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 25344/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.12.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: A. M.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul S. C. și pe pârâții C. D., G. V., B. I., B. I., B. V., B. A., B. V., C. G., M. M., B. C. Ș., B. A.-F. și B. D. – prin ocrotitor G. C. I., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 14.12.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea reclamantului de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.12.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015, sub nr._, reclamantul S. C. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâții B. I., B. I. și B. V., să se dispună anularea certificatului de moștenitor nr. 7/11.04.2012 emis de NP M. P. și constatarea faptului că masa succesorală este compusă din întreg imobilul care face obiectul certificatului de moștenitor cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că la data de 11.04.2012 a fost emis certificatul de moștenitor nr. 7 de către notarul public M. P. ca urmare a deschiderii succesiunii după mama sa, B. M., decedată la data de 03.12.2011, moștenitori fiind reclamantul, în calitate de fiu, și numitul B. Ș., în calitate de soț supraviețuitor. Potrivit certificatului de moștenitor anterior menționat, în masa succesorală a intrat cota de ½ din imobilul situat în București, .. 136, ., ., sector 2, menționându-se că defuncta a fost căsătorită sub regimul matrimonial al comunității legale de bunuri, respectiv că în baza art. 30 C.fam. și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 724/24.06.2010 BNP P. V. S., cota de ½ aparține numitului B. Ș..
Reclamantul a menționat că fiind un bun dobândit de către mama sa în baza unui contract de vânzare-cumpărare în timpul căsătoriei cu cel de-al doilea soț al său, în baza regimului matrimonial al comunității legale de bunuri sub care a fost dobândit, imobilul a fost prezumat în mod automat că este un bun care aparține în proprietate comună. În urma acestui fapt, în masa succesorală nu a intrat decât cota de ½ din imobil, restul de ½ fiind considerat că aparține în proprietatea deplină și exclusivă a defunctului B. Ș. având în vedere că a fost dobândit în timpul căsătoriei. Astfel, nu a fost avut în vedere faptul că banii din care a fost cumpărat acest apartament provine din vânzarea unui bun dobândit înainte de încheierea căsătoriei, bun propriu al mamei reclamantului, respectiv a imobilului situat în .. 46, sector 1, București.
În continuare, reclamantul a arătat că în data de 24.06.2010 mama sa a înstrăinat imobilul situat în .. 46, sector 1, București, către numita V. M., sens în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 723/24.06.2010 de către NP V. Simone P., pentru ca, imediat, să fie încheiat contractul de vânzare succesiv care poartă încheierea de autentificare nr. 724/24.07.2010, emisă de același notar public, prin care mama sa a cumpărat de la numita V. M. apartamentul situat în București, .. 136, ., ., sector 2, care face obiectul certificatului de moștenitor a cărui anulare este solicitată.
Reclamantul a arătat că imobilul situat în .. 46, sector 1, București a fost dobândit de mama sa în urma divorțului de tatăl său în anul 1977 și a partajului care a avut loc, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 447/11.02.1977 a Judecătoriei Sectorului 8 a Municipiului București. Astfel, având în vedere că banii cu care a fost cumpărat apartamentul situat în .. 136, ., . au fost obținuți prin vânzarea unui bun care era bun propriu al mamei reclamantului, iar acești bani sunt considerați ca fiind venituri proprii, reclamantul a considerat că imobilul are natura juridică a unui bun propriu, chiar dacă a fost dobândit de către mama sa în timpul căsătoriei cu cel de-al doilea soț, sens în care a invocat prevederile art. 31 lit. f C.fam.
Reclamantul a menționat că mama sa a înstrăinat nuda proprietate asupra imobilul din .. 46, sector 1, fiind constituit un drept de uzufruct viager atât în favoarea sa, cât și în favoarea celui de-al doilea soț, B. Ș..
Așa cum rezultă din adresa nr. 1282/30.10.2014 eliberată de notarul public la care au fost încheiate cele două contracte de vânzare cumpărare, respectivele acte au fost încheiate în aceeași zi și succesiv, părțile declarând că le-au negociat și perfectat de comun acord. Astfel, reclamantul a susținut că mama sa nu a venit cu alți bani în afara celor obținuți de la numita V. M. în urma vânzării casei sale, proprietate proprie, aceasta nerealizând venituri care să îi permită achiziționarea unui astfel de imobil, având în vedere vârsta înaintată și sumele mari de bani – 95.700 euro încasați de mama sa în schimbul casei vândute și 61.600 euro pe care trebuia să-i plătească pentru apartamentul cumpărat de la numita V. M.. De asemenea, a arătat că, la scurt timp, mama sa a decedat, iar suma de 95.700 euro nu se regăsește în patrimoniul său, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor anterior menționat.
Reclamantul a învederat că nu a cunoscut faptul că imobilul situat în .. 136, ., ., sector 2 este bun propriu al mamei sale, aflându-se în eroare cu privire la acest aspect, având în vedere regimul matrimonial al comunității de bunuri, sens în care a invocat prevederile art. 30 alin. 1 C.fam. Reclamantul a mai arătat că natura juridică a bunurilor dobândite de soți în timpul căsătoriei și care sunt supuse împărțirii în cazul unei moșteniri nu poate fi decât aceea de la data dobândirii lor, neputând fi schimbată prin acte juridice, oricare ar fi acestea, inclusiv certificatul de moștenitor. Astfel, în mod eronat, în certificatul de moștenitor s-a menționat că apartamentul care a compus masa succesorală este bun comun al mamei sale și al numitului B. Ș., având în vedere că imobilul a fost dobândit de către mama sa cu banii obținuți din vânzarea unui bun propriu.
În drept, au fost invocate prevederile art. 192 C.pr.civ., art. 30-31 C.fam., art. 953-954 C.civ., art. 88 din legea nr. 36/1995.
În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: certificat de moștenitor nr. 07/11.04.2012 (filele 13-14), contract de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 723/24.06.2010 de BNP V. S. P. (filele 15-16), contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 724/24.06.2010 de BNP V. S. P. (filele 17-19), adresa nr. 1282/30.10.2014 (fila 20), sentința civilă nr. 447/11.02.1977 pronunțată de Judecătoria Sectorului 8 Municipiul București în dosarul nr. 322 976 (fila 21), certificat de deces nr._ (fila 22), carte de identitate (fila 23), certificat de căsătorie (fila 24), certificat de naștere nr._ (fila 25).
La data de 13.03.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus precizările solicitate de instanță conform rezoluției din 27.02.2015, la care a atașat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, certificat de atestare fiscală (fila 35).
Cererea a fost legal timbrată, conform chitanțelor depuse la dosar (filele 1 și 31).
La termenul din data de 25.05.2015, reclamantul a depus cerere modificatoare prin care a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâți (succesori în drepturi - nepoți de frate ai defunctului B. Ș.) a numiților B. A., B. V., C. G., M. M., C. D. și Gheghina V..
În drept, au fost invocate prevederile art. 204 C.pr.civ., art. 30-31 C.fam., art. 953-954 C.civ., art. 88 din legea nr. 36/1995.
În susținerea cererii, reclamantul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: declarație (filele 54-55), proces-verbal din 12.10.2013 (filele 56-57), inventar din 12.10.2013 (filele 58-60), talon de pensie (fila 61).
La data de 05.06.2015, prin serviciul registratură, Camera Notarilor Publici a depus relațiile solicitate de instanță (fila 68).
La termenul din data de 22.06.2015, pârâții B. I., B. I. și B. V. au depus, în copie: certificat de moștenitor nr. 40/19.06.2015 (fila 79), declarație autentificată sub nr. 354/19.06.2015 la BNP M. V. (fila 80), sentința civilă nr._/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._/300/2012 (filele 82-83).
La data de 19.10.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere prin care a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art. 78 C.pr.civ., solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților B. Ș., B. A. F. și B. D..
La termenul din 19.10.2015, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a numiților B. C. Ș., B. A. F. și B. D. – prin ocrotitor G. C. I..
Pârâții nu au depus întâmpinare și nu au solicitat probe în apărare.
Instanța a încuviințat, pentru reclamant, proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâților și proba testimonială constând în audierea martorilor B. F. (declarație – fila 188), F. R. (declarație – fila 189) și I. C. D. (declarație – fila 190).
La data de 21.12.2015, prin serviciul registratură, reclamantul a depus concluzii scrise (filele 193-203, 204-211).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 118 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Așa cum rezultă din certificatul de deces nr._ (fila 22), la data de 04.12.2011, a avut loc decesul numitei B. M. (fostă S.), mama reclamantului S. C. (certificat de căsătorie – fila 24; certificat de naștere – fila 25).
Astfel, la data de 11.04.2012, a fost eliberat de către BNP „M. P. și Asociații” certificatul de moștenitor nr. 07 (filele 13-14), în masa succesorală fiind inclusă cota indiviză de ½ (jumătate) din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 56 situat în București, .. 136, . și cota indiviză de ½ (jumătate) din dreptul de concesiune asupra locului de veci situat în Cimitirul „Sfânta Vineri” identificat la figura 19, locul nr. 657. De asemenea, la rubrica de moștenitori, figurează reclamantul S. C., în calitate de fiu, căruia îi revine o cotă de ¾ din masa succesorală și numitul B. Ș., în calitate de soț, căruia îi revine o cotă de ¼ din masa succesorală.
Ulterior, la data de 21.09.2013, a avut locul decesul numitului B. Ș., sens în care a fost emis de către Biroul Individual Notarial „M. V.” certificatul de moștenitor nr. 40/19.06.2015 (fila 79). Analizând mențiunile acestui certificat de moștenitor, instanța constată că moștenitorii defunctului B. Ș. sunt pârâții din prezenta cauză, respectiv B. C. Ș., M. M., B. V., B. I., C. D., B. A., B. V., C. G., B. I., G. V., toți în calitate de nepot de frate predecedat, cu câte o cotă parte indiviză de 2/22 din masa succesorală, respectiv B. A.-F. și B. D., ambii în calitate de strănepoți de frate predecedat, cu câte o cotă parte indiviză de 1/22 din masa succesorală.
În ceea ce privește imobilul situat în București, .. 136, ., instanța constată că în certificatul de moștenitor nr. 07/11.04.2012 a fost menționat faptul că defuncta B. M. a dobândit cota de ½ din acest apartament prin cumpărare, căsătorită fiind cu numitul B. Ș., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 724/24.06.2010 de BNP P. V. S.. Totodată, s-a reținut că restul cotei de ½ din apartament aparține numitului B. Ș., conform art. 30 C.fam.
Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 724/24.06.2010 de BNP V. S. P. (filele 17-19), numita V. M., în calitate de vânzătoare, a transmis către defuncta Bărlădeanu M., în calitate de cumpărătoare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 56 situat în București, .. 136, ., în schimbul unui preț de 61.600 EURO. De asemenea, în contract s-a reținut că B. M. era căsătorită cu numitul B. Ș..
Conform art. 30 C.fam., în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (art. 3 din Legea nr. 71/2011), bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților.
Astfel, având în vedere că defuncta B. M. era căsătorită cu numitul Bărlădeanu Ș. la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului anterior menționat, în masa succesorală a fost inclusă doar cota de ½ din acest imobil, cealaltă cotă de ½ revenindu-i soțului acesteia.
Cu toate acestea, instanța reține că imobilul situat în București, .. 136, . era bun propriu al defunctei Bărlădeanu M., pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
P. sentința civilă nr. 447/11.02.1977 pronunțată de Judecătoria Sectorului 8 Municipiul București în dosarul nr. 322 976 (fila 21), a fost desfăcută căsătoria încheiată între S. M. și numitul S. V., instanța atribuind mamei reclamantului, în întregime, beneficiul locuinței din .. 46, sector 8.
Instanța constată că, așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 723/24.06.2010 de BNP V. S. P. (filele 15-16), numita Bărlădeanu M. (fostă S.), în calitate de vânzătoare și beneficiară a dreptului de uzufruct viager, a transmis către numita V. M., în calitate de cumpărătoare, nuda proprietate asupra imobilului situat în București, .. 46, sector 1 (dobândit conform sentinței civile nr. 2761/20.07.1978 a Judecătoriei Sectorului 8 Municipiul București care a consfințit tranzacția încheiată cu numitul S. V.), în schimbul unui preț de 95.700 EURO. Totodată, defuncta și-a rezervat dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, în timp ce numita V. M. a constituit în favoarea numitului B. Ș. dreptul de uzufruct viager asupra aceluiași imobil.
Analizând declarațiile martorilor B. F. (fila 188), F. R. (fila 189) și I. C. D. (fila 190), care au perceput personal, în mod direct cele relatate, instanța reține că defuncta Bărlădeanu M. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 136, ., ., sector 2, fără a achita vreo sumă de bani în plus față de cea obținută de pe urmă transmiterii nudei proprietăți asupra imobilului situat în București, .. 46, sector 1.
În acest sens, instanța reține că ambele contracte au fost încheiate cu o singură persoană (numita V. M.) în aceeași zi la BNP V. S. P., încheierile de autentificare având numere succesive, iar prețul obținut prin contractul de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager autentificat sub nr. 723/24.06.2010 (95.700 EURO) era mai mare decât prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 724/24.06.2010 (61.600 EURO), astfel încât numita Bărlădeanu M. nu a fost nevoită să achite o sumă de bani suplimentară. De altfel, reținând veniturile reduse ale acesteia (talon de pensie – fila 61), instanța apreciază că este foarte puțin probabil ca aceasta să fi achitat o altă sumă de bani decât cea obținută de pe urma transmiterii nudei proprietăți asupra imobilului situat în București, .. 46, sector 1.
Astfel, instanța apreciază că micile inadvertențe din declarațiile martorilor cu privire la persoana vânzătorului, respectiv natura juridică a contractelor încheiate nu sunt de natură a înlătura declarațiile acestora, date fiind, pe de o parte vârsta înaintată a unora dintre martori, iar, pe de altă parte, lipsa cunoștințelor juridice.
Potrivit art. 31 lit. f C.fam., valoarea care reprezintă și înlocuiește un bun propriu sau bunul în care a trecut această valoare nu este bun comun, ci bun propriu al fiecărui soț.
Pe cale de consecință, reținând că numita Bărlădeanu M. a achiziționat imobilul situat în București, .. 136, . cu banii obținuți de pe urma transmiterii nudei proprietăți asupra imobilului bun propriu situat în București, .. 46, sector 1, instanța constată că imobilul ce face obiectul certificatului de moștenitor nr. 07/11.04.2012 era bun propriu al defunctei, chiar dacă a fost dobândit în timpul căsătoriei cu numitul B. Ș.. Astfel, instanța constată că, în mod eronat, în certificatul de moștenitor nr. 07/11.04.2012, s-a menționat că în masa succesorală este inclusă doar cota indiviză de ½ din imobil, când, în realitate, fiind bun propriu al defunctei, imobilul trebuia inclus în integralitatea sa în masa succesorală.
Deși prin sentința civilă nr._/05.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._/300/2012 (filele 82-83), s-a dispus sistarea stării de indiviziune cu privire la imobilul situat în București, .. 136, ., ., sector 2, având în vedere că, așa cum rezultă din adresa nr. 1282 emisă de Biroul Individual Notarial V. S. P., reclamantul a aflat de existența celor două contracte succesive abia la data de 30.10.2014 (deci ulterior pronunțării sentinței), instanța apreciază că acesta este îndreptățit să solicite anularea certificatului de moștenitor nr. 07/11.04.2012.
De asemenea, potrivit art. 358 C.pr.civ., dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfățișează, instanța poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul celui care a propus interogatoriul. Coroborând neprezentarea pârâților la interogatoriu cu probele administrate în cauză, instanța apreciază că reclamantul a făcut dovada celor susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Potrivit art. 118 alin. 4 din Legea nr. 36/1995, în cazul anulării certificatului de moștenitor total sau parțial, notarul public va elibera un nou certificat pe baza hotărârii judecătorești definitive.
Pe cale de consecință, având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 07/11.04.2012 emis de BNP „M. P. și Asociații” în dosarul nr. 04/2012 în ceea ce privește cota indiviză de ½ din imobilul situat în București, .. 136, ., ., respectiv va dispune emiterea de către BNP „M. P. și Asociații” a unui nou certificat de moștenitor în care să se menționeze că în cadrul masei succesorale este inclus întregul imobil.
În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Așa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbru judiciar, onorarii avocați sau experți, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.
Având în vedere că valoarea impozabilă a imobilului este de 164.653,5 lei (certificat de atestare fiscală nr. 35), respectiv că reclamantul a solicitat anularea certificatului de moștenitor doar în ceea ce privește cota de ½ despre care s-a reținut că aparține numitului Bărlădeanu Ș. în temeiul art. 30 C.fam., instanța apreciază că valoarea taxei judiciară de timbru trebuie calculată, în conformitate cu dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, la valoarea cotei de ½ din imobil.
Astfel, fiind în culpă procesuală, pârâții urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 4.751,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru efectiv datorată de reclamant, în cuantum de 2.751,53 lei (chitanță – filele 1 și 31) și onorariu avocat (chitanțe – filele 191 și 192), pe care, însă, îl va reduce de la 3.500 lei la 2.000 lei, în conformitate cu alin. 2 al art. 451 C.pr.civ., ținând cont de complexitatea medie a cauzei, numărul termenelor de judecată (5 termene de judecată la care s-a prezentat avocatul) și de munca efectiv prestată de avocat.
În temeiul art. 118 alin. 4 din Legea nr. 36/1995, prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BNP „M. P. și Asociații”, după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de pe reclamantul S. C., cu domiciliul în București, .. 136, ., . și cu domiciliul ales în București, ., sector 3, CNP_, în contradictoriu cu pârâții C. D., cu domiciliul în Slobozia, ., jud. Ialomița, CNP_, G. V., cu domiciliul în ., . nr. 477, jud. Prahova, CNP_, B. I., cu domiciliul în ., . nr. 13A, jud. Prahova, CNP_, B. I., cu domiciliul în ., . nr. 747, jud. Prahova, B. V., cu domiciliul în ., . nr. 53D, jud. Prahova, CNP_, B. A., cu domiciliul în ., . nr. 53B, jud. Prahova, CNP_, B. V., cu domiciliul în ., . nr. 819C, ., ., jud. Prahova, CNP_, C. G., cu domiciliul în ., . nr. 49, jud. Prahova, CNP_, M. M., cu domiciliul în ., . nr. 819D, ., jud. Prahova, CNP_, B. C. Ș., cu domiciliul în ., . nr. 53D, jud. Prahova, CNP_, B. A.-F., cu domiciliul în Murfatlar, ., ., ., jud. C., CNP_, și B. D. – prin ocrotitor G. C. I., cu domiciliul în Murfatlar, ., ., ., jud. C., CNP_.
Dispune anularea în parte a certificatului de moștenitor nr. 07/11.04.2012 emis de BNP „M. P. și Asociații” în dosarul nr. 04/2012 în ceea ce privește cota indiviză de ½ din imobilul situat în București, .. 136, ., ., sector 2.
Dispune emiterea de către BNP „M. P. și Asociații” a unui nou certificat de moștenitor în care să se menționeze că în cadrul masei succesorale este inclus întregul imobil.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4.751,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. M.
Red./Thred.: SB
15ex/08.01.2016
← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... → |
---|